Cuib
sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
și-n acest cuib a poposit un gând,
și stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.
în cuib i-aștern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
și l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.
la adăpost de ploi, și vânt, și soare,
să stea acolo ca un hoț închis,
s-aștepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.