Elegia cuibului de barză
O barză și-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinții toți
I-au dat gură ca la hoți.
Barza și-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,
M-am uitat la ea sub fustă!
Și-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, și cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!
Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în șoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!
Vremea trece, moartea vine,
Și-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.
Suflete, de ce ți-e bine?
Suflete, de ce ți-e rău?
Barza care nu mai vine
Și-a făcut un cuib în tine
Și-a rămas în cuibul tău.
Suflete, de ce ți-e bine?
Cuibule, de ce ți-e rău?
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.