Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
şi-n acest cuib a poposit un gând,
şi stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aştern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
şi –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, şi vânt, şi soare,
să stea acolo ca un hoţ închis,
s-aştepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Deasupra unui cuib de cuci
mai zboară doar gândul meu
înnobilat
de dulcele tău sărut.

Să nu-l chemi înapoi
decât dacă
îşi va face cuib
în inima ta.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

Ascunde
iubirea coaptă târziu
în cămara gutuilor
amintirile
cu tâmple ude
calcă-mi-le
ca păsărle să ne facă cuib
pe umerii noştri
atunci când
ninge-n stele
din noi

poezie de Romiţa Mălina Constantin
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna mea (două cuiburi)

Au gândurile-ţi cuib la mine-n minte,
Revin în el de fiecare dată
Când aripile, înger prea cuminte,
De dor, te dor şi nu mai pot să bată.

Au visurile-mi cuib la tine-n suflet,
Revin în el de câte ori mi-e greu,
Când frânte mi-s picioarele de umblet,
Odihna mea şi Dumnezeul meu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniţi

Învaţă-mă să-not în gândul tău,
Să supravieţuiesc furtunii oarbe;
Te rog, dă-mi cheia sufletului tău,
Să pot intra oricând, şi-atunci când doarme.

Oglindă fie-mi numai ochii tăi,
Iar pieptu-ţi fie-i cuib inimii mele;
La adăpost ţine-mă de ochi răi,
Departe de toate gurile rele!

Tu ştii să împleteşti soare şi ploi,
Ca să-mi sădeşti doar flori frumoase-n suflet;
Nimic să nu dezbine-ntregul NOI,
Uniţi ca noapte-zi şi fulger-tunet!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

printre trestii
stă ascuns un cuib
mititel
are în el un mic ou
cu un ac fermecat
în interior

da da
cu acel ac vestit
în care se află
viaţa balaurului

dar ce se poate face aici:

că e păcat să asanezi mlaştina
şi să striveşti micul cuib
şi să spargi oul mărunt

poezie de Aleś Arkusz, traducere de Mira Łuksza şi Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

trecem
conturând gânduri pe aripile timpului
apoi vom poposi
păsări călătoare, într-un cuib
rânduit între faldurile cerului
uneori aşteptăm drumul să schimbe timpul
opriri provizorii
privind încrucişarea cuvintelor
casa mea
e firesc aproape de cer
închid un gând între aripi de înger
e o linişte oarbă
în pulsul necontrolat al materiei
la sfârşit poposim
în strâmtorile universului
cu sufletul sfâşiat de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

[cuib]

aveam vreo
şapte ani

se oprise
ploaia

era
seară

(ştiu sigur
că era seară
pentru că în livadă
tăcuseră
păsările)

se auzea
doar strigătul
cositorului

tata m-a luat
în braţe

eram cât un pui
de vrabie
căzut
din cuib

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fac cuib într-o inimă de sfântă? Mi-e teamă de incendiul cerului.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concurs

După rugăciuni fierbinţi,
Şi-alte multe stăruinţi,
Am văzut venind în zbor
Berzele, la cuibul lor.

Şi cum au de obicei,
Să se-aşeze cu temei
Peste hornul casei sus,
M-am gândit la un concurs.

Să-ncropesc şi eu ca ele,
Din răchite şi nuiele,
O casuţă pentru mine,
Cât mai iute şi mai bine.

Şi m-am pus curând pe treabă,
Ele-n zbor şi eu pe grabă,
Şi-am făcut cum ne-am propus:
Un cuib jos şi unul sus.

Acum n-aş putea să spun
Care cuib este mai bun,
Dar privind acolo sus,
Cred că nu le e de-ajuns!

Ia priviti la cuibul lor,
Cum stau doar într-un picior
Părând foarte multumite...
Şi-au făcut un pui cuminte.

poezie pentru copii de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasi

Şi călătorul nepornit
Va fi venit la poarta vieţii,
Va fi stat prea mult aşteptând un pahar
De zbor,
Se va fi ghemuit
Pe sine,
În sine
De prea mult
Nefrig,
Necald…
Se va fi neoprit
De atâtă necăutare
Nelibertate,
Nezbor…
Nu va fi devenit
Covor pentru zei.
Acest privilegiu
E doar al celor porniţi.
În locul său
Va fi crescut
Un cuib de tăceri
Atât de gol,
Atât de ieri
Că însăşi nefirea
Va zace cu spaimă
În sine.
Ultimul călător nepornit
va fi trecut.
Şi-n urmă
Paşi.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Sorina Minescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e aşa de singur, că deznădejdea-i pare un cuib şi groaza un adăpost.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de ţipi în zbor?
Ţi-o fi fiind şi ţie dor,
Ţi-o fi de cuib, ţi-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, ţip şi mi-e bine;
Ţie, pe-acolo, cum îţi vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pe vârf de stâncă
întinde aripile -
pasărea în cuib

haiku de Cătălina Marincaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

casa pustie -
acoperind zgomotul urban
forfotă-n cuib

haiku de Tania Gogan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scatiul

Afară-i vânt, toamnă târzie.
- Scatiu nebun, fă-ţi trainic cuib,
Până când iarna nu sfâşie,
Straiul din pomi pe-ntregul uib!

El însă-mi cântă fără-oprire,
Deasupra uşii, triluri lungi.
- Fă-ţi cuib şi-ndată-mi dă de ştire,
Cu lucrul gata când ajungi!

Toamna-i târzie, muge vântul.
- Scatiu nebun, dă zor îţi spun!
Vreau să-ţi aud şi-n iarnă cântul,
Când frigul bântuie-n cătun.

Scatiul meu îmi zise-n faţă:
- De vremea rea să nu te temi!
Cât timp mai am un strop de viaţă
Îţi cânt, chiar dacă nu mă chemi...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu aripi de dor –
păsări întârziate
revenind la cuib

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thomas Ross, Jr

Am văzut asta chiar cu ochii mei:
O rândunică de stâncă
Şi-a făcut cuib într-o gaură pe malul înalt şi argilos
De lângă Vadul lui Miller.
Dar abia ieşiseră din ouă,
Că un şarpe s-a târât până sus la cuib
Să-înghită puişorii.
Rândunica mamă cu fluturări de aripi rapide
Şi cu ţipete ascuţite
A luptat cu reptila,
Orbindu-o cu bătăile ei de aripi,
Până când şarpele, zvârcolindu-se şi ferindu-şi capul,
A căzut de pe mal
În Spoon River şi s-a înecat.
Nu a trecut nicio oră
Până când un sfrâncioc
A străpuns-o pe mamă cu pliscul.
Cât despre mine, am reuşit să-mi depăşesc condiţia inferioară
Doar pentru a fi distrus de ambiţiile fratelui meu.

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!