Nevroză
De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Și să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îți voi turna ființa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...
Dând gândului să scrie cântări imaginare
Și-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă și flori însuflețite...
Și când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuși va fi spre noi deschis -
Voi îngropa și timpul, și spațiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...
poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre poezie
- poezii despre planete
- poezii despre infinit
Citate similare
Vazele de flori
Ce mâini înfrigurate-au modelat
Argila neagră-a vazelor bizare,
În care mor plăpânzii trandafiri,
Cum mor în noi nervoasele iubiri? -
Argila neagră-a vazelor bizare,
Evocatoarea unei funerare!
Ce mâini înfrigurate le-au turnat,
Dând formei lor senzații de femeie:
Cu linii rotunzite ca de pântec,
Cu ondulări de șolduri și de cântec? -
Dând formei lor senzații de femeie
Și brațelor mișcări de orhideie!
Ce mâini înfrigurate de amant,
În lutul cald al vazelor de flori,
Au îngropat fragmentul vinovat,
Ca un motiv de sete și păcat? -
În lutul cald al vazelor de flori,
Ce mâini au pus beție și flori?
O! Vazele în care mor atâtea flori:
Atâția crini, și-atâția trandafiri,
Atâtea crizanteme despletite,
Și violete, și garoafe înnegrite -
O! Vazele sunt urne funerare,
Ca sunetul femeilor bizare.
poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Cântări pentru pasărea albastră (1922)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre vinovăție
- poezii despre trandafiri
- poezii despre sunet
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre mișcare
- poezii despre lut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Himeră
Și-acum, de vrei, răspunde-mi, grădină efemeră,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub formă de femeie, de cântec sau himeră -
Răspunde-mi, mască rece, de ce m-aștepți pe mine?
Eu nu vreau să beau cântul orbitei obosite
Și n-aștept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau să-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucombă pe torsuri de coloane.
Nu vreau să-ți fur misterul din ochi și de pe gură,
Nici să repet cadența exodului trecut,
Ci dând nemulțumirii putere de secură,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.
poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre nemulțumire, poezii despre măști, poezii despre icoane, poezii despre gură, poezii despre flori sau poezii despre dans
Voluptate
Nevrozaților
Plecați spre țări de voluptate,
Învingătoare de nevroze
Și de iubiri fatale;
Plecați spre zările pătate
De violete echimoze
Și de motive pale...
Plecați departe-n fund de zări:
Acolo unde forma moare
Și nu-s conture crude;
Plecați spre voluptoase țări,
În care nu-i apus de soare
Și plânsul nu se-aude...
Acolo unde-n colori șterse,
În armonia de penumbre,
Palpită viața întregei firi,
Și unde-amantele perverse
Visează în alcovuri sumbre,
Înamorate de satiri...
Acolo-s templele deschise
Și candelabrele aprinse
Cu untdelemn de trandafiri;
Acolo se îmbată-n vise
Fecioarele cu buze-ntinse,
Cerșind nervoasele iubiri!
Acolo-s flori și poezie,
Și râs și cântece barbare,
Și nu-i femeie să nu crează,
Cu idolatra-i fantazie:
O clipă în beția care
Omoară, dar reînviază!
În parcul albelor cununi,
În țara aceea depărtată,
Plecați, triști visători, plecați!
Dând foc în urmă la minciuni,
Uitați credința de-altădată!
Și-apoi, voi, palizi nevrozati,
Plecați!
poezie de Claudia Millian-Minulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre țări, poezii despre senzualitate, poezii despre iubire, poezii despre virginitate, poezii despre victorie sau poezii despre tristețe
Primăvară
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Și-n cuibul meu a poposit pe rând
Și porumbelul alb, și vulturul flămând,
Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte...
Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăț încăperea?
Covor de frunze netede și moi
Aștern în cuib și-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.
Și-așa, adăpostit de vânt și soare,
Căminul sufletului meu deschis
Așteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre Soare, poezii despre vulturi, poezii despre tăcere, poezii despre stânci, poezii despre păsările călătoare sau poezii despre primăvară
Fericirea - pasăre măiastră
Doamne,
rostogolește peste mine,
o clipă albastră,
să pot în palme ține
fericirea - pasăre măiastră.
Dezleagă-mi iubirea
să vad cât mai departe
să trasez cu privirea
linia dintre viață și moarte
Rog, acum, îngerii
să ne mai păsuiască,
vom putem culege macii verii
inima să nu ni se mai ofilească.
Ei să sculpteze în noi lumina
cu al dălții cuvânt,
să învățăm că-n iubire nu e vină;
ea e minunea de pe acest pământ.
rugăciune de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre îngeri, poezii despre vară sau poezii despre sculptură
Lumină de primăvară
Noi de mult te așteptam
lumină de primăvară.
Muguri se deschid pe ram
când de sus raze coboară.
Ramul când are lumină
vibrează de fericire.
Ogoare, păduri, grădină
se trezesc din amorțire.
De-acum vremea e mai caldă
și-n albastrul cerului,
zburătoarele se scaldă,
dând ocol pământului.
Când ziua dă în dimineață,
florile de primăvară,
cu parfumul lor se-înalță.
Păsări se întorc în țară.
O panoramă minunată
e întinderea albastră!
Vine iar, ca altă dată,
primăvara-n țara noastră.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre păduri, poezii despre muguri, poezii despre fericire sau poezii despre dimineață

Iubirea albastră rostind
Ninge pe geamul deschis,
Tu ai pătruns pe fereastră,
Te-ai prefăcut, iubito, în vis,
Ai intrat în inima-mi albastră.
Fulgii s-au topit până-n zori,
În inimă ai culcuș de iubire,
Te port printre stele și flori
Și te înalț icoană-n mănăstire.
Se-nchină la tine, prin mine,
Vecia ninsorii în stele roind,
Pe buze răsar cuvinte senine,
Iubirea albastră rostind!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre inimă sau poezii despre cuvinte
Steaua Sudului
Când nu veți mai vedea Gazeta,
Să întrebați de ea, la chioșc
Ea e atîta de bătrînă,
Că se mai dă doar pe sub mînă
Și o aduce poate-un moș
Deschis la piept, ca o fereastră,
Spre viața noastră, mai albastră
În necuprinșii lui galoși
Cu o căciulă, cumva, flască
Și cu troiene, în sprânceni
De cîte, bătucit, prin ierni
A stăruit să tot trăiască
Ca să ieșim, dintre buruieni...
Un stol de Pasăre Măiastră.
În România Maica Noastră!
A celor Maximi, și eterni!
poezie de Liviu Jianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre jurnalism, poezii despre iarnă sau poezii despre România
Ce șarmant ești în costumul cu cravată de mătase albastră care se asortează cu ochii tăi și zambilele din glastră! Când te privesc, simt cum bate din aripi a iubirii pasăre măiastră!
Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zambile, citate despre păsări, citate despre ochi, citate despre iubire, citate despre aripi sau citate despre albastru
Amintiri
Ningea cu flori albe de Nu-mă-uita,
Lin, prin noapte și prin amintirile mele,
La un geam înghețat vântul îmi recita,
Poeme de iarnă sub sclipiri de stele.
Pe aripi de vânt, gândul îmi zboară,
Printre fulgii zglobii dând timpu-napoi,
Scoțând la iveală amintiri dintr-o sară,
Cu un disc de vinil, un ceai și noi doi.
Îmi amintesc cum stăteam cumiti și sfioși,
Și îți sorbeam surâsul cuminte de fată,
Îți admiram ochii ce mă alintau drăgăstoși,
Mici, ca două bomboane de ciocolată.
poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre zbor, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
La mormântul lui Eminescu
Îndoaie-ai săi genunchi româna națiune
Și sec îi este pieptul căci lacrimile-i curg
De clipa ce cuprinse-ntreaga ei minune
Ce-i veștedă și moare când ziua dă-n amurg.
Din neguri lungi, uitate, o pasăre măiastră
Înalță trilul dulce al versului duios
Și, colo-n câmpuri mute, răsare-o floare-albastră
Miresme dulci dând lumii din trupu-i mlădios.
Îngăduie-ne nouă, nevrednici epigoni,
Să ridicăm privirea spre cerul stelei noastre.
Noi, cei ce suntem decât niște pioni,
Să cutezăm o clipă să privim sus, la astre.
Și, rând pe rând, să sune dulci doine de amor,
Să troienească scumpe aducerile-aminte,
Veșmânt din flori de tei să-mbrace vis cu dor,
Să fremăteze codrul și luna să-l alinte.
poezie de Ionel Ivașcu (mai 2001)
Adăugat de Ionel Ivascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre uitare sau poezii despre națiuni
Un albatros ce nu se dă răpus
În pragul iernii, sângeră durerea,
Urcată pe o etajeră-n pod,
Lăsând în urma pașilor tăcerea
Pe lemul unde carii nu mai rod.
Scris-am prea mult cutreierând prin soartă
Ca albatroșii cerului înalt,
Făcându-mă poetul ce vă poartă
În versul mort din luna de cobalt.
Azi visele lovind peste picioare,
Cu liniștea din trupu-nlăcrimat,
Îmi sângeră durerea pe covoare
Lăsând în urmă cerul întristat.
Doar nuferii mai înfloresc în suflet,
Mai albi ca versul ultimului gând,
În ei uniți vă văd ca într-un cuget,
În umbletul durerii mele dând.
Vă scapără privrea printre rânduri
Și-n ea cu voi în suflet mă aprind,
Lăsându-vă ca semn aceste rânduri,
În care pot pe toți să vă cuprind.
Printre iluzii v-am purtat gândirea,
Imaginare versuri când am scris,
Și făr' să vreau v-am încercat privirea,
Lăsându-vă în suflet al meu vis.
Eu vă iubesc cât Duhul mă îndeamnă,
Mi-e martor îngerul ce-i dat de sus,
Iar poezia pentru mine-nseamnă
Un albatrs ce nu se dă răpus.
Priviți cum mă înalț dintre poiene
Cu aripi infinite de-ncercări
Iluminând trăirea prin poeme
Lăsând în urmă aprige sfidări.
Vă știu aproape, astăzi îmi e bine,
Voi merge-n brazda sufletului iar
Să vă aduc ce cred că se cuvine
Când prin trăirea vieții-ncep să ar.
Cuvintele-au să iasă înflorite
Mărgăritari pe-al clipelor avânt
Săltându-se din visele murite
Făcându-mă poetul care sunt.
poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre durere sau poezii despre înălțime

Peste flori se culcă Luna
Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de povești,
Când aleargă vântul leneș și sunt nopți de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi și nefirești,
Dând mister și dulce farmec vieții noastre pământene.
Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Și mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte așezată între cer și între abis.
Mii de ani i-a trebuit de pe bolțile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată și s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor și vrajă și în gândurile mele.
Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopții sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.
Timpul, singurul tovarăș, peste mari singurătăți,
Stă cu mine să admire taina bolților cerești,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăți,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de povești.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi sau poezii despre singurătate

De mână cu Icar
Zburam mai sus de ceruri, prin haosul macabru,
Trecut-am de regatul clepsidrelor, nomad,
Aud neobosite grăunțele cum cad,
Deasupra se anină al vieții candelabru.
Vâslesc prin bolta goală, cu-acel străin nesaț,
Ce te împinge-n locul văzut întâia oară,
Prind lacrimi să îmi curgă din aripa de ceară,
Plutind spre candelabrul cu sorii prinși pe braț.
Îmi amintesc Icarul ce-n hău s-a prăbușit,
Și-mi caut drumu-n slavă, de care m-am pierdut,
Săgeți incendescente, dogoarea și-o ascut,
Clepsidrele-s în urmă și plâng necontenit.
Planetele se-nsiră ca lanțuri de mărgele,
Mă cheamă depărtarea cu mantia-i albastră
În care-si are cuibul o pasăre măiastră,
Ce zboară fantomatic în vidul dintre stele.
Mă cheamă infinitul în globu-i de cleștar,
Dar mai aștept o umbră, ce-n urmă a rămas
Si poate un miracol, s-apară un Pegas...
Plecat-am mai departe, de mână cu Icar!
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre monarhie sau poezii despre aripi

Reverie matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vâful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 06.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre trădare sau poezii despre somn

Reverie Matinală
Vin zânele nopții, din visuri astrale,
să-și lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărți necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.
Îmi toarnă otravă din nori de cenușă
când ziua grăbită îmi bate la ușă,
iar zânele nopții, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniți să se scalde în mare.
Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărți să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alții trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.
Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre ușă, îmi lasă doar șoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Saltimbancu'
am văzut
în josul minții mele
unde labirintul nu se mai putea numi labirint ci cale spre recunoaștere
unde groaza sugrumă cu tentaculele ei umede și reci segmente ale ființei
iar atunci când memoria stagnează ca o vulpe împăiată
spațiul și timpul plutesc
ușor ca ceața după răsărit
dar cel mai tare a lovit
saltimbancul cu rânjetul lui
învârtind la platane și dând din cap
e o farsă las-o așa nu încerca s-o schimbi
e o farsă las-o așa
zicea saltimbancu'
poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre groază
Pisicele
Cu ochii fosforescenți și oblici
Ramați în cearcăne de aur -
Ca niște scumpe amulete -
Cavoul negrelor regrete...
Voi, preotese egiptene,
Sfidând stăpânii printre gene,
Visați mereu la cerul maur...
Visați berberii și efebii
Cum în cântări vi se prosternă;
Pe fondul albei piramide,
Visați reginele livide,
Cu ochii înegriți de kohl,
Cu umerii și gâtul gol;
Visați o viață de lumină,
Ca îmbătate cu morfină!...
Cu ochii fosforescenți și oblici
Ramați în cearcăne de aur,
Visați, visați la cerul maur...
poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb sau poezii despre Egipt
Aripi de furtună
Cântări celeste răsună în surdină
amurgul varsă gene lungi de lumină
amintirile sunt grele și pline de vorbe
din depărtări răsună ropot de tobe.
Idile, înfloresc din semințele durerii
îndelungi ecouri tulbură imperiul tăcerii
se smulg catapetesme din franjuri de lună
adierea aduce pe aripi furtună.
Hotarul piere între cer și pământ,
universul rămâne înveșmântat în vânt
zarea albastră se pierde în ploaie
trandafirii iubirii ard în văpaie.
Cărări de vis se frâng pe puntea vieții
ard candele în mijlocul nopții
să rupem zăbrele în drumul spre eden
pe răni să-mi puneți stropi de polen.
Pe piept mă apasă un munte de cuvinte
vise albe să-mi puneți veșminte
în ceasuri triste, aprinde-ți flori peste morminte
pe pături de hârtie voi scrie poeme sfinte.
poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți
Timpul ne aleargă
Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Și zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, și-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veșnic ne grăbim.
Trebuie să facem și una, și alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.
Timpul ne aleargă și trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu și de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.
Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar ființe mute.
Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul și trupul ni le obosim
Si scânteia vieții, încet-încet, piere.
Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideți să trăim iar, cu-adevărat!
Haideți să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'
Să avem prieteni și să știm ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naște sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.
Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a ști când viața ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim
Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârșit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Și nouă, de noi, ni se face milă....
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre viitor sau poezii despre trup și suflet