Nimfă îmbătrânind

Cuibul meu din pin
arareori îl mai părăsesc,
de când satirii
nu mai aruncă mici pietre
ademenindu-mă în iarba pădurii.
Ascult sturzul. La început de toamnă ce fac?

Cu câtă bucurie îmi priveam cândva
faţa din iaz, iar sânii
mi-i alintam cu sporită plăcere!
Imaginea picioarelor mele
arunca peste ape
scânteieri întrecând
sclipătul stelelor.

Câteodată înainte de zori
când faunii
dorm cu alte nimfe
anevoie cobor
pe asprul trunchi
şi iscodesc
pustiul pădurii.

Poate că un zeu îmbătrânit
mă caută din ochi-i slăbiţi
şi în taină
îmi face un semn.
Poate visam numai
şi acum aştept
tremurând în răsufletul zorilor.

poezie de Felix Braun din Poezia austriacă modernă (1970), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o privelişte uluitoare, oricum mult peste puterile mele de percepere, în timp ce stăteam şi priveam cerul, am avut senzaţia că mă scurg treptat în nefiinţă. Nici urmă de nimicnicie umană în toată splendoarea care se desfăşura în faţa ochilor mei. Şi ea avusese loc de sute de milioane, poate trilioane de ori, cu mult înainte ca viaţa să aibă loc pe pământ. Priveam fermecat apariţia zorilor...

Haruki Murakami în Cronica păsării-arc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să mă simt mai uşor, eliberat de tristeţea şi de coşmarul existenţei mele confuze de până atunci. Aşa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, şi am ştiut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om.

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzişu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiţi,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată

mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Nu-mi mai bate inima,
alteori iese din piept.
de un an te tot aştept
să-mi potoleşti sângele.
fierbe-ntruna
şi mă arde.
caut luna,
noaptea nu dorm,
ziua-ţi scriu,
aş vrea odată să ştiu
ce gândeşti tu despre mine.
despre noi,
gândeşti ceva? NOI
vom fi vreodată NOI?
sau vom fi doar tu şi eu,
separaţi, acum, mereu.
vreau să simt căldura ta,
a mâinilor şi a gurii,
iar la marginea pădurii,
dezbrăcaţi de haine, gânduri,
tremurând flămânzi şi goi
doar o dată, să fim... NOI.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate vei înţelege cândva,
Că fructul pe care îl zdrobeşti sub călcâi
A fost cândva o floare,
Un mugur roşiatic, plăpând,
Tremurând sub ploaia primăvăratecă
A unui început de viaţă...

A fost o speranţă.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta maturizării

Negur-alburie pluteşte subtil
Peste lacul uşor tremurând,
Orizontul se topeşte umil
Şi curge în picuri de taină,
Iar eu biet suflet de copil
Îmbrac a toamnei haină.

De ce să port eu haina grea,
Sa-nec în mine dansul verii
Şi cantecul de pitpalac
Din liniştea din zori şi-a serii?
De ce să las eu ce-am mai sfânt
Spre coacere sub un veşmânt?

Şi-oftez adânc: se duce!
Tot ce-i mai pur în noi, uşor se duce...
Vai ce-aş dansa acum în ploaie,
Cu pletele în vânt bălaie,
Să simt mirosul florilor
De la venirea zorilor!

Dar timpul curge vrei-nu vrei
Şi mă iveşte-n faţa ei:
Eu pierd aroma florilor
De la venirea zorilor,
Dar simt parfumul ei.
Şi Cupidon din piept
Mi-a scos săgeata.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino,
te aştept acolo,
unde te-am aşteptat în toate zilele...
cu atâta răbdare în oasele mele,
cu atâta ardoare în sângele meu,
cu ochii căutând un curcubeu,
în ceruri!

Vino,
te aştept aici,
unde te voi aştepta şi-n alte vieţi,
cu atâta bucurie în pomeţi,
cu atâta dorinţă pe buzele mele,
cu inima mea pompând praf de stele,
te aştept etern!

Vino,
te aştept în gând,
unde nimeni nu ne poate vedea;
aici timpul nu poate să mi te ia,
aici totul este aşa cum doreşti,
aici e simplu să mă iubeşti,
în inima mea!

În ceruri,
te aştept etern
în inima mea,
vino!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balcic

aici e o mare şi este un calm.
plouă numai torenţial.
soarele abia dacă iese. din când în când şi doar
în şlapi aburinzi chinezeşti -
iubita mea, asta eşti: o
mare de tristeţe la mare, la
mare depărtare! voi veni:
în curând
se fac o mie de ani de
când apele se despart iar popoarele
aleg să rămână unite, iubito
în faţa destinului nostru
(hai nu mai fă ochii mici, tonitza nu ar putea
picta o astfel de creatură...)
care este uitarea -
când peste poate, când
vorbind în scris cu rămarul armand
numaidecât
peste (n)umăr. de
mici crochiuri cu tătăroaice
prin perdele de apă
frenetică

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă va veni

O toamnă va veni cândva târziu,
Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
şi strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni şi-o să-ţi despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopţile şi dorul
şi-ţi va răpi petalele şi zorile
lăsându-ţi doar amurgurile grele şi pustii.

O toamnă va veni şi maşteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ţi le ia,
ce-o să le-aşterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prilej

Unde sunt plecate
şansele de altădată
când se iveau în zori
acum nici la amiază
nu apar de fel
se pot întrezări
câteva după amiază
ca să se rărească
spre seară rătăcesc
să fie şi mai puţine
peste noapte
până vor să apară cândva
zic să mergem înainte
că înainte era mai bine.

poezie de David Boia (1 octombrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Critica unui ţăran

În Pojorâta vremea-i rea,
Te aştepţi să pot să fac ceva,
Să ies afară cu zăpadă până-n coate,
Să îmi iau plugul şi să îmi fac dreptate.
O fac şi poate fac mai multe, poate
Umblu la muls prin pădure după oile pierdute.

Dar te aştept cu drag la primăvară,
Te aştept să vii când peste tot pe deal sunt păpădii,
Te aştept cu drag să le culegem şi
Când al tău ţăran îţi va explica,
Căci stă în pat numai duminică şi atunci că este vremea rea.
Vreau doar să te întorci înapoi la mine când iarna va fi în toi,
Să stăm la foc cu-n vin de soi, şi să ne împăcăm...
De-i iarnă-n toi

poezie de Taran Grigore Alexandru
Adăugat de alexandrugtaran
Comentează! | Votează! | Copiază!