În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,

pădurea de stejarii se ridica pe deal,

iar vântul aduna frunzişu-n creastă

cu cântece plecate seara din caval.

Poteca strâmtă s-afunda deodată

în umbrele rămase-acolo peste veac

cu întâmplări de povestit în vatră

când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,

stejarii seculari se legănau uimiţi,

privind mirajele urcând pe nurii

din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată

mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,

dar mă priveai îndată speriată

când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc

Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzişu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.

Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.

Te-mbrăţişam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiţi,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriţi.

Când te lăsam din braţe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-aşezam în iarba de pe runc.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, Bucureşti 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.

Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
întinşi pe gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiţi.

Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iunie

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcaţi de flori.

Creştea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiţi, sub cerul de oţel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetăţii, sub crenel.

Măceşii peste zid dădeau în floare,
se agăţau în gard cu spinii de uluci,
privind miraţi, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.

Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară

Mai regăsesc şi-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceşii înfloriţi,
ce dau prin gard, mai încărcaţi ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiţi.

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minţii înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
şi-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârşit a unui dor.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i vatra noastră

De la Dunărea bătrână
Până-n vechea Bucovină,
Din munţi la marea albastră,
România-i vatra noastră.

Din Carpaţii legendari,
Din apa rece de izvor,
Din stejarii seculari,
Primeşte sevă-acest popor.

Ne mândrim cu tricolorul
Fluturând pe-albastrul cer.
Ne mândrim cu-întreg poporul
De români care nu pier.

Pe-aceste plaiuri ne-am născut
Şi tot aici vom dăinui.
Aici soarele-am văzut,
Noi nicicând nu vom pieri.

Românul va dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atunci el va pieri,
Când va pieri vântul.

poezie de Dumitru Delcă (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa pădurii

dansez cu vântul printre vestite iele
stejarii îmi sunt martorii la fericire
sublime emoţii alunecă sub piele
mă îndepărtează de nenorocire.

petrec ore lungi în mijlocul pădurii
freamătul lăuntric imită pe stejar
cântecul iubirii mi l-au dat trubadurii
să nu stau niciodată ca pe jar.

am fost şi voi rămâne mireasa pădurii
mirele meu e un chipeş bărbat
la nunta noastră au jucat pandurii
şi nici o spaimă nu i-a perturbat.

roua din stele îmi spală condurii
drumul spre lumină nu este curbat.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii copârţite

Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze,
Parcă-i lovită de obuze
Când vin hoţii cu topoare.

Vin pădurea să omoare
Singuri, fără călăuze...
Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze.

Pădurea tremură ca varga,
De-a hoţilor ameninţare
Că ei lovesc fără cruţare,
O ciopârţesc, o duc cu targa...
Pădurea-i speriată tare.

rondel de Ioan Friciu (21 iunie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuieşte noaptea
la geam
cu aripi subţiri

să nu plec
să nu pleci
cu toţi copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porţi
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculţă
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă cu cerdac

O casă ţărănească cu cerdac...
Un colţ de rai uitat într-un alt veac,
Un rai pierdut, ce astăzi ne-ar fi leac
În liniştea de raiuri care tac.

Un fel de mănăstire cu pridvor...
Doar vântul bate toaca în obor,
Şi-n ea plânge un sat întreg de dor,
Şi satul parcă e cât un popor.

O poartă arcuită a destin
Peste un car cu boi ce nu mai vin,
Rama icoanei unui neam creştin,
Sărut între pământ şi cer senin.

E lemnul ca pădurea, răcoros,
În piatră cântă râul unduios,
Fântâna pentru apă stă de scos,
Pe-aicea Dumnezeu a mers pe jos.

Pereţii albi şi groşi ca de chilii,
Şi, sub cerdac, gârliciul pivniţii,
Sub borte dorm butoaie razachii
Aicea poţi să mori, că iar învii.

Ne rătăcesc copiii prin străini,
Goniţi de-acasă de-ale noastre vini,
Se rup, prinse de ghete, rădăcini,
Aleargă-n sens invers după ciulini.

Iar noi murim în urma lor lăsând
Izvoarele pe sub fântâni plângând
Ori vreun orfan sărit de peste rând,
Inconştient, în satul gol râzând.

O casă cu cerdac – capăt de drum,
La ea ne-ntoarcem, vrând-nevrând, oricum,
Apă ne-ntoarcem, ori ne-ntoarcem scrum,
Sau poate-n câte-o seară, simplu fum.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai

Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea fremăta cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzişu-n creastă,
se rătăcea sub plaiul încărcat cu flori.

Salcâmii peste gard dădeau în floare,
cu crengile trecând peste uluci,
şi se mirau văzând că mă seduci,
la pieptul tău stângându-mă mai tare.

Şi-abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi
mă-ndepărtam să mă desprind de tine
dar mă trăgeai să vin în braţe, înapoi.

Şi m-a cuprins o vrajă dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai ştiu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, toamna

Nici nu mai sufăr, nici că-s vindecat,
Pe deal stejarii magici s-au uscat

Un pâlc de-aluni, cochet, cu aluniţe,
Ca spaliere suple-s pentru veveriţe

Peste livezi un nour trist burează,
Roşind pe ramuri fructele oftează

Pe prispă,-n furcă mama caier toarce
Dar firul vieţii nu se mai întoarce

Melancolia-n straturi mi s-a cangrenat
Mă mir că ţipetu-n laringe s-a blocat

Sătenii mă privesc ca pe un venetic,
Singurătate topită în nimic... Nimic

De la-nceput nu mai pricepe exilatul,
Doar mama-şi simte ca pe ghiont băiatul

Nici nu mai sufăr, nici că-s vindecat,
Pe deal stejarii magici s-au uscat...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Mircea Micu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Aşterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n şoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Şi dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins şade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ţi divin.
Eşti tu oare? Nu eşti tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aştept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Şi umple-mi de lumină viaţa,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea să îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule

Suflă vântul,
iarba tace,
dorul mândrei,
nu-mi dă pace.
Suflă vântul,
iarba ţipă,
dorul mândrei
mă risipă.
Dorule,
de ce mă chinui,
când pe tine,
eu te mângâi?
Dorule,
de ce n-ai milă,
şi mă macini
şi ţi-e silă?
Dorule,
amăgitor,
nu mă judeca
uşor;
judecă-mă
puţin mai greu,
că te vede
Dumnezeu!

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeiască

Când vor şti prunii să citească,
Până şi vântul va şti carte;
Ce-i mic mai are timp să crească,
Şi ce-i aici va fi departe.

Când vor fi daţi la facultate
Salcâmii care cresc sub lună,
Dreptatea va fi nedreptate
Şi-nţelepciunea – o nebună.

În timp ce stelele vor plânge
Din ceruri, de singurătate,
La nunta noastră se vor strânge
Toţi înţelepţii din cetate:

Stejarii, cornii şi salcâmii...
Dar tu vei fi cea mai frumoasă
Printre toţi învăţaţii lumii
Care vor sta cu noi la masă!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!