În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.