Întins în iarbă, cu fața în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viață. C...
Întins în iarbă, cu fața în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viață. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniștea și îmi dădea forțe noi. Așa am început să mă simt mai ușor, eliberat de tristețea și de coșmarul existenței mele confuze de până atunci. Așa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, și am știut că puteam începe de-acum o nouă viață, viața mea cea adevărată, o viață de om.
Constantin Cubleșan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.