
În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejari se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă se-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre stejari
- poezii despre păduri
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sperieturi
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
Citate similare

În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu melodii scăpate seara din caval.
Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarba de pe runc
Priporul rămânea în urma noastră,
pădurea de stejarii se ridica pe deal,
iar vântul aduna frunzișu-n creastă
cu cântece plecate seara din caval.
Poteca strâmtă s-afunda deodată
în umbrele rămase-acolo peste veac
cu întâmplări de povestit în vatră
când vânturile iernii suflă în cerdac.
Te-mbrățișam la marginea pădurii,
stejarii seculari se legănau uimiți,
privind mirajele urcând pe nurii
din adâncimea ochilor nedumeriți.
Când te lăsam din brațe câteodată
mă aduceai-napoi, să te sărut adânc,
dar mă priveai îndată speriată
când te-așezam în iarba de pe runc.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o umbră de sărut.
Doar calea până-acolo-mi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
întinși pe gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara spre poiană ne-ndreptam grăbiți.
Privind printre stejari deodată mi se pare
că prin zăvoi zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Adie vântul printre crengi, ca altădată,
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind pe iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe necuprinsul karmei sfinte-a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre amintiri, poezii despre schimbare sau poezii despre râuri

Noapte de iunie
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea tremura cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea prin teii încărcați de flori.
Creștea în zare luna tremurândă,
iar noi priveam uimiți, sub cerul de oțel,
cum umbrele, pornite să se-ascundă,
pluteau în spatele cetății, sub crenel.
Măceșii peste zid dădeau în floare,
se agățau în gard cu spinii de uluci,
privind mirați, văzând cum mă seduci,
la pieptul tău strângându-mă mai tare.
Abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi,
mă-ndepărtam, să mă desprind de tine,
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă, dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre tei, poezii despre seducție, poezii despre păsări sau poezii despre noapte

Pădurea seculară
Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.
Doar calea până-aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, revemim grăbiți.
Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
revăd în apa râului, curgând netulburată,
cum alergam sub razele de lună goi.
Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit

Umbre vis[toare
Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori și urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.
O buhă retrezită, în liniștea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceș,
în urma ei pădurea, măreață catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeși.
Îndată mă cuprinde o teamă neștiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.
Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în brațe și te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ți plâng.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre spaimă, poezii despre religie sau poezii despre plâns

Noapte de mai
Cânta deasupra pasărea măiastră,
pădurea fremăta cuprinsă de fiori,
iar vântul, răscolind frunzișu-n creastă,
se rătăcea sub plaiul încărcat cu flori.
Salcâmii peste gard dădeau în floare,
cu crengile trecând peste uluci,
și se mirau văzând că mă seduci,
la pieptul tău stângându-mă mai tare.
Și-abia atunci, uitându-mă mai bine,
păgâne năluciri vedeam în ochii tăi
mă-ndepărtam să mă desprind de tine
dar mă trăgeai să vin în brațe, înapoi.
Și m-a cuprins o vrajă dintr-odată,
pluteam în lumi de vis, departe-n infinit,
nici nu mai știu ce-a fost, dar m-am trezit,
căci se rupea deasupra bolta înstelată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit

Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-și țină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranțele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,
îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,
și parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zăpadă, poezii despre unicorni, poezii despre săptămâni sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Flori de hiacint
O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-și țină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranțele pierdute sub cerul înstelat.
Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,
îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,
și parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării
Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n brațe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare
Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
și parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n șaluri.
Călare pe licornul cu frâul de argint,
și aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.
Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 24.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre primăvară sau poezii despre monarhie

Înscrisul fără nume
ÎNSCRISUL FĂRĂ NUME
(Corneliu Neagu, 23.07.2022)
.
Curgea domol apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neștiută, în cântec de caval.
.
Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
în grabă retrezite din somnul fără vis,
îmi aduceau în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.
.
Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colțul unui dâmb,
soseau să-mi readucă o magică poveste
cu clipele jertfite în jurământul strâmb.
.
Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe gândul nerostit.
.
Înscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă, în neștire,
la plaja-ndepărtată pe care ne-am iubit.
poezie de Corneliu Neagu din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre prăpăstii, poezii despre promisiuni sau poezii despre ore
Copiii lor vor fi stejari
Aici, în țara de piatră,
Românii-s stăpâni pe vatră.
Aici, în munții legendari,
Românii îs falnici stejari.
Ei aici trăiesc de veacuri
Apărând a țării haturi.
Aici, cu credință-n Sfântul,
De ani răscolesc pământul.
Aici, apa din izvoare,
Când e cald, le dă răcoare.
Aici, în codrii seculari,
Copiii lor vor fi stejari.
poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre viață, poezii despre munți, poezii despre copilărie, poezii despre România sau poezii despre Pământ

Apus de toamnă
Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuș peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.
Mai sus în deal la cetățuie
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
țineau domnițelor discurs.
Și mă uitam așa, din creastă,
cât de frumoase..., cele trei,
cu părul în bentiță-albastră
iar fustele-n culori de tei.
Cu cât se-ntuneca mai tare
pe toate le doream mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar am fugit să nu le-ascult.
Și m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
privind în urmă cu păcat!
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 14.04.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre vioară
- poezii despre toamnă
- poezii despre păr
- poezii despre frumusețe
- poezii despre dorințe
- poezii despre culori
- poezii despre antichitate

Pe-o aripă de vis
Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.
Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.
Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
și-n zâmbetul din fiecare floare.
Voi adormi sub vraja nesfârșită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aș vrea să le împac
cu duci povești din fosta recuzită.
Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimți că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere sau poezii despre trădare

Știmă de dans irlandez
Din umbrele serii lăsate domol,
pe geana apusului scurs peste deal,
venea rătăcind, nevăzut, un bemol
pe aripi de vis, prin decorul astral.
Trecea peste văi, căutând un diez,
gonit de un fa, devenit arțăgos,
pe-o știmă uitată de dans irlandez,
cu volta octavei urcată pe dos.
Nu plânge, iubito, privind înapoi,
regretele vin mai-nainte de vreme
să mergem îndată, să fim amândoi,
bemoli și diezi să-așezăm în poeme!
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre devenire, poezii despre dans, poezii despre astre sau poezii despre aripi

Neuitarea din vis
Se lasă-nserarea și focul din vatră
pictează cu umbre povești pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămați la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la ușa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.
Și parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireșe amare
rămas în memorii neșterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.
Simțeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenușii,
întinși fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre vestimentație sau poezii despre pictură

Râuri cu poeme
Pădurea cu stejarii seculari
adună sfinte taine peste vreme,
prin inima bătrânilor stejari
curg fermecate râuri cu poeme.
Eu le ascult din nevăzutul rai
ce dăinuie sub bolta siderală,
în falnica pădure să tot stai
măreață și eternă catedrală!
Poemele mă țin în vraja lor,
mă adâncesc în tainică visare
și îmi sădesc în inimă un dor
adus pe vad de ape curgătoare.
S-așază dorul înlăuntrul meu,
la umbra unor amintiri uitate
în arcul frânt al unui curcubeu,
sub zidul dărâmat de la cetate.
Te chemă iar în codrul secular
cu strofele rescrise în poeme,
să-i ridicăm iubirii sanctuar
împodobit cu dalbe crizanteme.
Să ne iubim acolo pe-nserat,
jurându-ne credință pe vecie,
iar gândul să ne fie mai curat,
sfințindu-se cu stropi de apă vie.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Rondelul pădurii copârțite
Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze,
Parcă-i lovită de obuze
Când vin hoții cu topoare.
Vin pădurea să omoare
Singuri, fără călăuze...
Pădurea-i speriată tare
De grimasa lor din buze.
Pădurea tremură ca varga,
De-a hoților amenințare
Că ei lovesc fără cruțare,
O ciopârțesc, o duc cu targa...
Pădurea-i speriată tare.
rondel de Ioan Friciu (21 iunie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre artilerie

Lecția pădurii
Lăsați copiii vara în pădure
Să vadă-n sânul veșnicei naturi
Ce vor vedea în viață: flori și mure,
Pe lângă ramul verde, uscături!
Să vadă porci mistreți cu groase șunci
Ce râmă, grohăind, să aibă totul,
Să-i recunoască repede, atunci
Când vin la poartă să le ceară votul!
Lăsați copiii-n mijlocul naturii,
Să vadă, rătăcind cu ochii-n stele,
Că păsările, îngerii pădurii,
Nu vor cânta, în veac de veac, manele!
Lăsați copiii-n codrii seculari,
Să-nvețe, de speranțe, încă, plini,
Și ei, asemeni mândrilor stejari,
Să prindă-n solul țării, rădăcini!
Lăsați copiii-n mijlocul naturii,
Să-nvețe, sub albastrul cer solemn,
Că una-i lemnul falnic al pădurii
Și alta-i limba unora, de lemn!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre îngeri, poezii despre votare, poezii despre verde, poezii despre stele sau lecții de engleză

Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tinerețe, poezii despre rai, poezii despre gânduri, poezii despre foc sau poezii despre dor