Verde marin

Verde-marin, verde-marin,
mă fascinează prima oară
privirea ta cu iz felin
ce lacomă se înfioară.
Se-agaţă de obrazu-mi fin,
de catifeaua mâinii albe,
de sânii mei ca flori de crin
şi de mărgeanul gurii-n salbe.
Urechea mi-o încânţi şoptit
şi ca un şarpe mă-mpresori,
m-atragi în jocul născocit
cu braţe pline de fiori.
Verde-marin, verde-marin,
cu o mişcare ca-ntr-o doară,
Verde-marin, verde marin,
mătasea de pe trup coboară.
Din toate părţile păcatul
ne copleşeşte, ne vânează
şi clipa, strâns bătând din aripi,
deasupra noastră aiurează.
Beţie, fără strop de vin,
ne-a copleşit făr' de scăpare,
vioara şoldului meu fin
sub gura-ţi lacomă tresare.
Lumina frântă prin fereastră
în umbra camerei se cerne,
ne-nvăluie-n mantie-albastră,
pe trupul nostru se aşterne.
Îmbrăţişarea ei se-aşază
peste a noastră îmbrăţişare,
cu albe aripi ne cuprinde,
ca o mireasmă-n sanctuare.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colosul

în adâncimea hăului din noi
în fluctuaţii de neant şi energie
a mai născut o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie

era în toate ca la început
Cuvântul şi din El lipseau strigoii
era numai o lume- cea de lut
în aşteptarea vântului şi ploiii

şi mai erau şi galaxii şi stele
şi mai erau planete din brutal
şi mai erau nişte figuri din ele
figuri de stil şi braţe de cristal

şi peste toate domina lumină
din toate izvora doar claritate
o pură claritate şi virgină
şi mai adâncă poate decât toate

şi ne scăldăm în ea fără prihană
fără ruşine, teamă şi reproş
eram o singură Ileana Cosânzeană
eram inegalabil Făt Frumoşi

şi din iubirea noastră în neştire
din toată adâncimile din noi
a apărut colosul fără fire
şi cu tentaţii pure de strigoi...

şi nu mai e de-atunci nici mântuire
nici alte începuturi de Cuvânt
doar un colos de lut în mistuire
cu eu-l său mereu intercalând

... în adâncimea hăului din noi
aceiaşi stare de neant şi energie
mai mistuie o lume. De strigoi
cu aripi albe şi privirea vie...

poezie de Iurie Osoianu (4 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea lactee

Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.

Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita linişte adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopţii oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!

Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!

Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!

Punte de puf surâzător şi moale
Pentru visurile noastre goale.

Pânză rămasă fără de catarg,
Desfăşură-ţi aripile mai larg,
Desfă din lanţurile-i ruginite
Bătrânul şi hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Şi du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!

Şi veşnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.

poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de viaţă

Vioara albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Căluşul vântului mângâie
O liturghie-adevărată.

În inima-mi s-aud poeme
Şi-ndemn să trecem peste ger,
Să aşteptăm o melodie
Pe aripi venind dinspre cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuş strunit de flori,
De muguri şi de fericire
Care se nasc de sărbători.

Şi eu voi ţine strâns în suflet
Şi-n inimă vioara ta
O, Doamne, fulgul meu de viaţă
Adus de tine printr-o stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua luminilor

Mâine e ziua luminilor
Ziua când mielul şi-a pus trupul pe altar
Ziua Paştelui, ziua sângelui curat
Binecuvântarea noastră ce ne-a trecut de moarte
Afară-i plin de lumină şi pomii au îngheţat în flori,
Mai liniştiţi decât vântul
Poate că noi oamenii ne vom trezi mai liniştiţi
În toamna fără aripi, în toamna aurie
Curăţarea trupului înseamnă lumina minţii
Lumina minţii înseamnă curăţarea trupului
Liniştea, politeţe prin solstiţii, adunând flori şi speranţe.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură

Mă doare trupul amorţit
Stând în cavoul alb şi rece,
Dar tu, bărbatul hărăzit,
Cuprinde-mă şi îmi va trece!

Cuprins-am fost de-o iarnă lungă,
Trozneau în jurul meu tăceri
Şi nu credeam să mai ajungă
La mine-n suflet primăveri!

Deci suflă-ţi peste mine focul
Să-ţi simt dogoarea din privire
Şi poate voi avea norocul
Să trec cu tine-n-nemurire!

Sărutul tău să mă topească
Cu o răbdare caldă, blândă,
Iar lacrima să mi-o zbicească
Iubirea-ţi lacomă, flămândă!

Prin vene-mi sânge iar să curgă
Fierbinte şi clocotitor,
Ca trupul meu să nu ajungă
Să fie hrana corbilor!

Mă strânge-n braţe cu iubire,
Şopteşte-mi vorbe de amor,
Ca trupul meu în amorţire,
Să ia mireasma florilor!

Îmbată-te cu corpul meu,
În mine dragostea renască,
Iubirea ta, mereu, mereu,
Fă ochii mei să oglindească...
Flori M. Flori
19.11.2016

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînvie primăvara

Primăvara îşi întinde peste câmp oceanul verde,
Prin grădini şi prin livezi e-o explozie de floare,
Pe sub petece de plumb cerul de azur se pierde,
Printre nori apar apoi calde razele de soare

S-a îmbrăcat cireşu' amar c-o hlamidă de flori albe
Mâţişorii verzi prin sălcii ca-ntr-o salbă se anină
Şi pe ramurile de măr râd buchete cu flori dalbe
Când deschid bobocii roz într-un zumzet de albină

Lăcrămioarele au rouă de cristal pe clopoţei,
Cu aripi de catifea zboară fluturii-n cascadă,
Mierla şi privighetoarea dau concerte într-un tei,
Piţigoii sanitari se agită prin livadă...

Prin pădure, pe copaci mugurii stau să plesnească
Toporaşi şi viorele, Floarea Paştelui... cu flori
Albe, albastre, aurii pregătite-s să primească
Musafirii cântăreţi la concert de sărbători

Bănuţei multicolori, păpădia aurie
Printre ierburile verzi care-au inundat pământul,
Pete de culoare vii pe întinderi de câmpie,
Reînvie primăvara mai presus decât cuvântul...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearceafuri albe

în dragoste, eu sunt direct,
duc sânul stâng, alint cu gura,
din sânul drept, îmbucătura,
mi-o dăruiesc, când te aştept.

cearceafuri albe, mototol,
deznod dantele, parfumate,
le duc la nas, sunt încântate,
ascunse încet, de trupul gol.

un pântec moale, valea creaţă,
eu mă afund, cald toropit,
în al tău trup, de negăsit,
pierdut etern, în dimineaţă.

ascunzi naiv, crude dileme,
zaci răsturnată, între perne,
şi eu ating, trup ce-mi aşterne,
în vers ciudat, ramuri poeme.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu din Poezii sub semnul Gemenilor (25 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu doar atât, că inima-ţi fur

Stele de lapte ţâşnesc din ochii tăi,
Iezii din flori le sug pe apucate,
Miroase cerul sângele iubirilor curate,
Ne ascundem taina în ştiutele văi.

Visul este-atins de iarba crudă,
Pământul încolţeşte vechea ispită,
Veşnicia-n suflet arde, mă incită
Trilul ciocârliei din lumina surdă.

Cântă şi umbra ei, în inimi se revarsă
Aripi de zbor peste povestea noastră,
Poveste deschisă în zarea-albastră
Punând fericirea în fundă de rază.

Ne-atinge primăvara cu verdele pur
Pe frunţi, pe coapse-n mişcare,
Nu ştim dacă-n noi e vis sau e soare,
Ştiu doar atât, că inima-ţi fur!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zaraza

Când apari seniorita în parc pe-nserat
Curg în juru-ţi petale de crin
Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat
Şi ai trupul de şarpe felin

Gura ta e-un poem de nebune dorinţi
Sânii tăi un tezaur sublim
Eşti un demon din vis care tulburi şi minţi
Dar ai zâmbetul de heruvim

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza
Cine te-a iubit
Câţi au plâns nebuni pentru tine
Şi câţi au murit
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza
Să mă-mbete mereu
De a ta sărutare Zaraza vreau sa mor şi eu.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.
Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.
Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.

poezie de Emanoil Bucuţa
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lavină ostilă

Deasupra primăverii care va fi să vină
Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
Sub semnul amăgirii, închipuiri silfide
Aduc ameninţarea, ostilă, de lavină.

Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Aduc ameninţarea, ostilă, de lavină,
Tristeţile prea albe, cu feţele livide.

O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Tristeţile prea albe, cu feţele livide,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină.

Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Opun primejduirii iubirea mea deplină,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină,
Fantasma-ndepărtată a iernilor avide.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu pot opri

Zborul timpului sălbatic,
dansul vântului năvalnic,
la amiază, un soare apatic,
surâsul tău, atât şăgalnic.

Mă înfioară mândră, galbenă luna,
cu lumina palidă, dar bună,
valuri ce marea noastră le adună,
albe, agitate şi pline de spumă.

Zor de fluturi vii spre nicăieri,
ploile schimbate în albe ninsori,
râuri neînfricate, ape în vâltori,
dansul frunzelor în vânt de ieri.

Călătoria spre sud a rândunelelor,
joacă bărcilor în valuri, zborul velelor,
nisipul purtat în deşert de furtună,
sau scurgerea vremii nebună!

poezie de Gabriela Maria Ionescu (19 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire de cer

Se cerne lumina ca un lan foşnitor
pe trupul înfiorat de rotitoare focuri,
iar cenuşa găndurilor
cade pe umbra trupului meu,
ca o risipire de cer
în oglinda cu reflexe sângerii.
Rotundul privirilor
te cuprinde ca pe-o caldă dimineaţă,
din care se trezesc căprioare albe,
rătăcite în mitologia acestui ceas.
Eşti atât de aproape,
încât aud tainele cum se rotesc
în respiraţia clipelor.

poezie de Puiu Cristea din Viscol de seară
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul iubirii eterne

Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot şi nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi şuşotesc.

Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieţii să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Şi flori de măr să-ţi prind în ram.

Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar şi cast...
Fii vânt şi-nalţă-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.

Aş lua din nuferii albaştri înţelepciunea... Şi ţi-aş da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.

Apusul ţi-a ascuns privirea şi vântul paşii ţi-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!

Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Şi uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...

Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.

Am strâns inele de lumină, pe deget să ţi le-nfăşor,
Dar tu-mi eşti încă rădăcină şi sânii tăi pe piept, mă dor.

Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.

Cearşafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.

În gând de ploi se nasc deşerturi şi depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...

Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ţi se-nghesuiesc.
Vino şi trupul mi-l ridică! Tu nici nu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VOM DA IUBIRII ARIPI ALBE CA SĂ ZBOARE
Vom da iubirii aripi albe ca să zboare,
Să fie faptul cel mai bun şi sfânt sub soare
Şi-n libera plutire să vină lângă noi,
În inimi să ne-aducă clipe-nălţătoare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frumuseţe (vezi şi frumos)

Frumuseţea

Ambalaj ce te vrăjeşte,
Trup felin, de catifea,
Însă, rău te păcăleşte
Dacă-l are... o lichea.

definiţie epigramatică de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiori de dor...

Fiori de dor răsar în noapte,
Râuri de şoapte, sub tâmple albe,
Din albia lor m-alintă uşor.

Fiori de dor, iubirea nostră,
Ca marea albastră schimbă culori,
Rătăcind spre vechea fereastră.

Fiori de dor, valuri de flori
Îmi mângâie visul, unor noi chemări,
Efemere păsări măiastre.

Fiori de dor, sub lună plină,
Nopţi neuitate, ciorchini de fiori,
Miresme înflorate de roua amintirilor.

Fiori de dor, gingăşii dorite,
Veşnic nepreţuite, la timpul lor,
Dar acum, la apusul vieţii, adorate.

Fiori de dor, salcie de stele,
Lacrimile mele strălucesc fără vrere,
În absenţa ta, vis nemuritor.

poezie de Valeria Mahok (18 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!