Fulg de viață
Vioara albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Călușul vântului mângâie
O liturghie-adevărată.
În inima-mi s-aud poeme
Și-ndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe aripi venind dinspre cer.
Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de flori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.
Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
O, Doamne, fulgul meu de viață
Adus de tine printr-o stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.