Calea lactee
Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.
Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita liniște adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopții oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!
Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!
Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!
Punte de puf surâzător și moale
Pentru visurile noastre goale.
Pânză rămasă fără de catarg,
Desfășură-ți aripile mai larg,
Desfă din lanțurile-i ruginite
Bătrânul și hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Și du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!
Și veșnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.
poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre odihnă
- poezii despre vânt
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.