Poemul iubirii eterne

Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot şi nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi şuşotesc.

Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieţii să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Şi flori de măr să-ţi prind în ram.

Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar şi cast...
Fii vânt şi-nalţă-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.

Aş lua din nuferii albaştri înţelepciunea... Şi ţi-aş da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.

Apusul ţi-a ascuns privirea şi vântul paşii ţi-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!

Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Şi uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...

Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.

Am strâns inele de lumină, pe deget să ţi le-nfăşor,
Dar tu-mi eşti încă rădăcină şi sânii tăi pe piept, mă dor.

Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.

Cearşafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.

În gând de ploi se nasc deşerturi şi depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...

Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ţi se-nghesuiesc.
Vino şi trupul mi-l ridică! Tu nici nu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taină

Iar eu, mirifică poemă,
Pe catafalc să-ngenunchez,
Sub a iubirii tale trenă,
Pe-un colţ de stea să mă aşez.

Şi să visez, mireasa nopţii
Să fii a mea, în veşnicii
Să alergăm desculţi... Şi sincer
Şi cast, să ne putem iubi.

La subsuori, cu iambi sălbatici
Să sorb cuvântul irosit
În ne-cântări de lacrimi coapte,
Când zorii clipei s-au ivit.

Să-nsăilez eternitate
Cu albe clipe de amor,
Şi peste-ntinsa pânză,-n noapte
Să ne putem iubi cu dor.

Să fiu metafora uitării...
Pe sâni de rime,-n vals de dor,
Să-ţi dau sărutul depărtării
Şi veşnicia să-ţi măsor.

Pe coapse de argint sculptate
În univers, în asfinţit,
Aş vrea să fiu întâia noapte,
Cu vise albe să te mint.

Pe umeri rimele m-apasă
Şi ca un clopot, gândul meu
Se-ntoarce către tine-acasă,
Mereu, oricât ar fi de greu.

Privirii i-am cules petale...
Metafore m-au înălţat...
Sărutul tău, iubito, doare!
În taina mea s-a surupat.

Alung o adiere, iată!
În schimbul unui zâmbet cast,
Căci tu eşti singura esenţă
Ce neschimbată a rămas.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalţă şi ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm peşti de rubin şi smarald
Şi timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de valuri de vis,
La glezna-ţi arzândă eu cad
Şi plajă să-ţi fiu m-am decis.
Ţi-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ţi măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în braţe de dor.

Şi părul de jar – un vulcan,
În zări, răvăşit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeaşi dorinţă mereu.
Furtună ţi-e trupul căzut,
Ocean ţi-este trupul... şi vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalţă şi ard
Răniţi pescăruşi de tăceri...
Se-nalţă spre cer şi recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îţi sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit şi din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracţiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O şoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiţi,
Vom fii şi aici, pe pământ.

Dorm peşti de rubin şi smarald
Pe alb aşternut de mătasă
Şi-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câţi mateloţi s-au pierdut,
Etern dăruindu-ţi iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
Mă chemi şi mă vrei doar pe mine.

Şi timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Şi marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescăruşul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Şi brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri şi ard,
Lumină şi focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus şi concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Şi timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm peşti de rubin şi smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalţă şi ard
Şi părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţaţi-ai dus-o
În iad pământesc

Cuprinsă de grija
Trei prunci ai crescut,
Cedinţa în Tatîl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi luminĂ,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţa ţi-ai dus-o
În iad pământesc.

Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credinţa în Tatăl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire – amăgire

Te-ai dus, te-ai dus în stranii depărtări,
Pierind în fantomatice ninsori
Şi ce-i mai sfânt aici, ai dat uitării...
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii.

Am alergat prin râuri de speranţă,
Crezând într-un mai bine limitat.
Ce trist, iubito! Nu ştiai că-n viaţă
Minciuna "a iubi" a exilat.

În alge de lumină, printre roze
Şi chiparoase, te-ai pierdut, iubito
Şi ai uitat de clipele frumoase...
Iubirea mea nu ţi-ai mai amintit-o.

Oh, s-au pierdut de-atunci atâtea clipe!
Atâtea ne-nnţelese amăgiri...
Cuvinte dulci, minciuni, săruturi scumpe...
Caste, ardente, fragede priviri.

Oh, te-am pierdut! Ai vrut să dai uitării
Iubirea noastră transcendent promisă.
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii...
Acum eşti fericită, ori eşti tristă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă de... păsări

Nuntă de păsări sub un cer cu stele...
Părea o nuntă – nunta clipei mele
Bătând firav şi blând ca o aripă,
Uitând de vis, de boală şi de frică.

Nuntă de clipe, nuntă de lumină...
Azi când un vânt m-a smuls din rădăcină
Şi plouă cerul nunta mea de lacrimi,
Căci am purtat atâtea cruci cu patimi.

Nuntă de negru, floare în nuntire,
Atunci când mai speram în fericire
Şi binecuvântate mâini solare,
Atinsu-m-au cu nunta mea de floare.

Nuntă de îngeri, veghe şi lumină,
Nuntă de pace, vocea Ta divină
O simt strigându-mi azi, din depărtare –
Nuntă de vis, de păsări şi de floare.

Nunta credinţei – Cana Galileei,
I-a pus cunună de safir femeii.
Nuntă de pace şi de flori, de stele,
Nunta de sticlă a iubirii mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ştii de iubire

O seară-n doi sub un cer senin,
Suntem doar noi şi ne iubim,
Cu luna şi stele multe lucitoare,
Tu mă ţii strâns în braţele tale.
Aşa-mi spui cât mă iubeşti,
Iar eu îţi spun cât de drag îmi eşti,
Până în ziua când te-ai dus,
Tu la alta şi mi-ai spus.
Că acuma ea ţi-e dragă,
Şi nimic nu ne mai leagă.
Te blestem iubitul meu,
Fiindcă te-am crezut mereu,
Şi-mi spuneai doar vorbe goale,
Şi pe mine acum mă doare,
Să-ţi dea domnul numai bine,
Dar să nu ştii de iubire.
Te-am iubit, şi te iubesc
Şi acum îţi mărturisesc
De pe cer luna ţi-aş da
De mă vei iubi cândva.

poezie de Eugenia Calancea (29 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ascunzi?

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc... Şi-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti. Şi vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi.

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare...

Te-aştept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!

Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieţii de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă eminesciană

Pe chipul meu, în ochii mei,
Se-apleacă ramură de tei.
Luceferi iar coboară-n gând,
O "Cătălină" căutând.
Şi tremură pe lacuri iar,
Pierind cu fiecare val
Şi lumea toată-i vis şi cânt...
Coboară îngeri pe pământ...

Pe chipul meu, în ochii mei,
Se scutur florile de tei.
Mi-e braţul ramură de dor
Şi-n înălţimi adesea zbor,
Culeg nectar din ploi de stele,
La pământeni mă-ntorc cu ele
Şi ca un zeu, de zei învins,
Revin plângând în ploi de vis.

Se-apleacă ramură de tei...
Tu, salcie plângând mă vrei,
Să treacă râuri de cuvinte,
De mine să-ţi aduci aminte,
Să ţese luna-n tristă noapte
Cămaşă de iubiri şi şoapte,
Tu,-ncorsetat de ramuri fine,
Mereu să-ţi aminteşti de mine.

Luceferi iar coboară-n gând...
Aidoma unui mormânt,
Simt cum izbesc în mine şoapte...
Cad florile înmiresmate!
Cad lacrimi în letopiseţe
Când ochii tăi îmi dau bineţe,
Lumina-n cercuri se roteşte
Şi-n flori de tei mă pierd... Priveşte!

O "Cătălină" căutând,
Tu te-i întors înspre pământ
Şi-acum, Luceafăr, îmi zâmbeşti
Şi prin fereastră mă priveşti.
Şi-s singură-n cămara mea -
Mărgăritar de catifea.
Nu-s prinţi să-mi vină-n ajutor...
Doar tu, în limpezimi de dor...

Şi tremură pe lacuri iar
Luciri de stele... Tu, amnar,
Împins de negre gelozii,
Precum un zmeu la mine vii,
Dar m-ai trişat de-atâtea ori
Plecând cu stelele în zori
Şi-n răsărit eu am rămas,
Ca un străin, să fac popas.

Pierind cu fiecare val,
Uitând de-al timpului aval,
Amonte gândul ţi-l conduci...
Un cimitir fără de cruci
Împodobit cu flori de tei
Te-aşteaptă. Unde sunt acei
Gonaci ce te-au împins spre stele?!
Te-ai risipit fugar în ere...

Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Un doliu încă fluturând,
Mormânt cu oasele-n osoar,
Pierind tăcut, val dupa val.
Zadarnic înapoi priveşti
Din lumea-n care poposeşti.
Nu poţi avea râvnitul pas,
Nici lacrima de pe obraz...

Coboară îngeri pe pământ
Cu ei iubirea aducând.
Tu iar, privind cu ochii reci,
Pe tocul geamului când treci,
Un paj de nicăieri ivit,
Eu am să uit c-am suferit.
Dar între lumea ta şi-a mea
Mereu un prag va exista.

Coboară îngeri pe pământ...
Şi lumea toată-i vis şi cânt
Pierind cu fiecare val.
Şi tremură pe lacuri iar,
O "Cătălină" căutând.
Luceferi iar coboară-n gând...
Se-apleacă ramură de tei
Pe chipul meu, în ochii mei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar dragostea-ţi, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aştept, te chem! Mi-i fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău!
Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aştept, te-aştept şi-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, să vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
Să rătăcim pe harta vieţii, cu stele prinse-n diademă,
Să îţi pictez pe pleoape versul şi curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ţi încrustez iubirea şi să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubeşte-mă atât de simplu, să îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Şi unde eşti?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...
Ce taină te-a-nvelit sub nouri şi te-a ascuns de ochii mei?!
Tu nu-mi mai cauţi fulgerarea din legănarea de cercei?!
Dă-mi braţul tău! De dor, în noapte, plâng ploi de rouă şi petale.
Mă cheamă iar singurătatea şi dorul tău, de dor mă doare.
Oceanele ar plânge încă şi lacrimă n-ar fi de-ajuns
Să spele plaja suferinţei. Dar înger, tu te-ai dus, te-ai dus...

N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar te iubesc quasar! De tine îmi e din ce în ce mai dor!
Ai poarta visului deschisă... Cu tâmple de ninsori te-ntorci
Şi numele-mi, prinţ al iubirii, de doru-mi, iarăşi îl invoci.
Mă prinde-o mantie de friguri, un clopot inima-mi răsună,
Vin cetele de albe stele-n spirale de lumină. Lună,
Cheamă-l din vrăji de-ntunecare, adu-l la lumea mea hotar,
Să-l strâng într-o îmbrăţişare de sărutare şi de jar.

Dar dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr
Şi timpul dragostei etern e... Nu-mi e permis să îl măsor!
E lumea lui fără de margini... Clepsidră nu ar exista
Eternitatea să-i măsoare, cât eu şi tu ne vom avea.
Amar amor, ce vânturi stranii te-au risipit în alte lumi
Unde nu-i trecere, nici pleoapa nu se coboară în furtuni...
Alungă-mi iarăşi întristarea! Coboară iar la geamul mat,
Cât nu-i trecută noaptea asta, căci te iubesc cu-adevărat.

Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat
În universuri paralele. Alt prinţ de foc te-ai întrupat.
Altor femei, mustind din gheaţă le-ai fost sortit, înger de foc,
Însă topindu-se-n iubire, de tine n-au avut noroc.
Esenţa ta ascunde-ntr-ânsa celula trupului uman,
Zadarnic călător spre stele cu suflet artificial.
Revino! Ce firesc e totul! Căci din contrarii ne-ntrupăm
Remodelând perfecţiunea... De dragoste încă vibrăm!

Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat
Iar eu, impură,-n dăruire, iubirii tale am cedat.
Ca-n zale, îmbrăcat de vicii, diavol, în braţe mi-ai căzut,
Dar fugi... De ce?! De ce ţi-e teamă?! Iubite, spune-mi un cuvânt!
Alungă mantia tristeţii! Pe chip de crin, sărut de maci
O clipă doar îmi dăruieşte! E de ajuns să mă împaci...
Aş lua culorile din suflet, alt cer îndată aş picta,
Voi fi covor de curcubee, doar să-ţi doreşti să fiu a ta.

Te-aştept, te chem, mi-e fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău,
Eu însămi redevin tăcere, iubire, cântec, curcubeu...
Stilist al timpurilor duse, culegător de mucegai
Şi praf de pe alei uitate, odată, într-un colţ de rai...
Mi-e visul ancoră şi lege, iubirea-mi nu e de vânzare,
Căci numai ţie-ţi aparţine, înger nălţându-se spre soare.
Foton sunt însămi, din lumină născând lumină şi iubire.
Tu mi-ai adus, privind la mine, întâiul strop de fericire.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu
Cât tu mi-ai prinde la picioare brăţările de curcubeu.
Ne-am pierde-n lumea fără nume, dorinţi ce nu s-ar fi rostit
De n-ar fi fost să-mi intri-n suflet, fugar adesea rătăcit.
Mă-mbrac în rochie de stele şi luna sceptru-mi va veghea,
Iar mirele, din răsărituri, venind pe-un cal de flori de nea,
Va-ngenunchea şi cu săruturi mă va aduce înapoi
Să ne unim o veşnicie, cu universul, numai noi.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu...
Te-aştept! Te chem! Mi-e fiinţa plină... şi gândul de sărutul tău.
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat.
Oh, dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr.
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti?! De ce nu vii?!
Înger cu aripi de lumină ivit din alte galaxii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu mama

Raiul e ascuns în stele şi-n privirea ta, copile,
Tu-mi aduci un strop de rouă într-un boţ de amintire.
Văd cum alergai prin iarbă, cu tălpiţele de-o palmă.
Azi eşti ditamai bărbatul şi ai trei copile, mamă!

Eşti bogat şi fericirea îţi stă, maică, la picioare.
Ai maşină, casă mare, un fecior precum o floare...
Poate ai uitat, măicuţă, de căsuţa cu pridvor,
De fântâna nesleită... Mie, maică, mi-este dor,

Să te mai privesc odată şi să-ţi mângâi tâmpla ninsă.
Flacăra luminii mele e din ce în ce mai stinsă.
Mi s-a prăfuit icoana. Şi de-atâta rugăciune,
Te-ai îndepărtat copile şi te-ai dus străin în lume.

Am gândit că asta-i calea, că aşa vrea Dumnezeu
Şi-am rămas ca o străină ca să duc al casei greu.
Dar de dor mă mână paşii, caierul mi-e pe sfârşite
Şi-aş vra să te port cu mine în aducerile-aminte.

Cat cu gândul la fereastră să-ţi văd paşii pe uliţă.
Dar tu eşti un om cu stare şi ai treburi, măiculiţă.
Ai facturi şi rate, maică, ai nevastă şi copii...
Când ai să te-ntorci acasă, poate eu nu voi mai fi.

Poate că ţi-o fi ruşine să-ţi porţi paşii printre duzi...
(Alergaţi mai toată ziua dezbrăcaţi, flămânzi, desculţi...)
E atâta praf în lume, s-a pus şi pe amintire
Şi-ai uitat, copile dragă, de a satului iubire.

Flutură în vânt perdeaua, ca o şoaptă, ca un vis...
Lumânarea mea, măicuţă, precum viaţa mi s-a stins.
Din urciorul de pe masă ce cu apă l-am lăsat,
Sorbi o lacrimă, copile! Văd şi eu, nu m-ai uitat...

Iei în lama coasei iarba... dorul te-a furat o clipă
Şi din valurile morţii chipul mamei se ridică.
Alergai să-mi sari în poală. Azi, răpus de-al vieţii somn,
Ţi-ai dormit, ultima oară, puiul meu, întâiul somn.

Crucea, uite,-i aplecată şi umilă precum noi.
Pune iar o lumânare, nu privi înspre-napoi!
Drumul vieţii, un' te-o duce, nu uita de satul tău
Şi te-ntoarce la căsuţa părintească, puiul meu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

te-ai îmbrăcat în foşnet de alge
se sfarmă şi clipa
prelung se stinge'n şoaptă
un val, un gând, un ideal
coboară lin petale albe de crin
frunza măsoară timpul rămas
vuieşte iar pădurea
tresar copacii sub lovitura morţii
pe umeri roi de stele
mi-e trupul rană şi lacrima destin
eu am rămas să mângâi paşii
tu ai plecat în noapte şi totuşi unde eşti
femeie fără chip
din tainice poveşti

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa contrariilor

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
Clopot de lumină între nopţi şi zile.
Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine şi-n ustiu se naşte,
Printre molecule, ultimul sosit.
Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu.
Nu eşti libertate, nu eşti nici iubire,
Însă fără tine ştiu că-mi este greu,
Tu eşti o lumină fără-asemuire.
S-au ascuns în tine sute de contrarii...
Eu, fiindu-ţi balanţă mă aplec smerit,
Tu în drum spre moarte, eu în drum spre viaţă...
Pentr-o veşnicie paşii ne-am unit.

Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Tu te-ascunzi în neguri, eu mă reclădesc
Şi mă nas de-a pururi arcă de iubire.
Altor generaţii, alt altar clădesc.
Mă confrunt adesea cu dureri în tâmplă,
Tai întunecarea, căci cuţite reci
Au pătruns în rana şi aşa adâncă.
Tu, balsam prin timpuri, iarăşi vrei să treci.

Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
În balans sunt toate şi etern vor fi,
Tu eşti paj de negru, voal de alb sunt eu.
Eu sunt viaţa însăşi, zilei voi sluji.
În balans sunt toate, nu-i repaos, dar,
Zbatere ori pace, jug ori libertate,
Oameni mari cu vicii, oameni mici cu har,
Timp curgând în drumul vieţii către moarte.

Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Jalea nopţii,-n tine, etern se dezbină,
Eu alerg întruna către nemurire,
Mă-nconjoară iarăşi îngeri de lumină.
Se atrag contrarii, suma lor e-n timpul
Ce plus infinitul din drum l-a oprit,
Tu cobori cortina, minus infinitul,
Ca un pas în moarte ne-a demenit.

Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine, netedă şi ninsă...
Ca un mort în noapte, timpul s-a oprit,
Plânsă plecăciune, am căzut învinsă.
Între alb şi negru, remuşcări, tăceri...
Strânsă legătură între nu şi da,
Alpha şi omega, între azi şi ieri,
Nu-i decât o noapte lungă, tristă, grea.

Calea către mâine şi-un pustiu se naşte,
Nuntă de contrarii, vicii şi defecte,
Nimeni nu se teme, nimeni nu cunoaşte...
Calea către mâine, plină-i de secrete.
Viziunea-i tristă, apele-s murdare...
Şi război şi pace,-au început deodat',
Sufletul ne este plâns şi remuşcare,
N-am găsit în timpuri nici un vinovat.

Printre molecule, ultimul sosit...
Morţii, din cenuşă s-au sculat... Şi plouă...
Cimitir de umbre, căţi or fi jelit
Crucile de piatră, haina ta cea nouă?!
Trec stihii în goană, noaptea s-a lăsat
Ca o pelerină peste lumea toată,
Nu există încă nici un vinovat!
Se atrag contrarii... soarta-i vinovată!

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte,
Se intitulează "ultimul sosit"
Cel care de mâine iarăşi se va naşte
Şi-l vom recunoaşte... El a izbândit!
Joc de molecule, transcendentă cale,
Ninge cu poeme pe poteci de verbe,
Aprigă furtună! Infinită jale!
Lupta noastră este mereu mai acerbă...

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.
Printre molecule, ultimul sosit.
Calea către mâine şi-n pustiu se naşte...
Vis de cianură timpul ţi-a croit.
Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Te-ai mutat de-o vreme, în sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!