Tars

îmi stăruie în sânge o antică cetate
cu ziduri mari de ambră sub vântul taciturn
şi-n fiecare vară petale de mătase
din trupul tău
iubito
ademenesc în turn

nu ştiu cât drum mai este
când voi pleca spre tine
aceeaşi legănare mi-a zăvorât povara
aud pe stradă valuri
ce le sfărâmă ceaţa
şi vastele ecouri care anunţă seara

dolmene cresc
de mâine
o nouă strălucire îmi luminează calea
o veche-nsingurare
prin labirinturi
unde
azi mă striveşte bolta
cu roţile desprinse
de sus
din carul mare

şi de atunci încoace
mai arde o minune
iar vatra-n care stele uitate sunt la ars
e gura ta
e cerul
e gura mea vecină
eu voi veni
ultima oară
primeşte-mă
bătrâne tars

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi voi săpa fântâni

când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaştri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni

din magică suflare
ce-mi netezeşte palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
şi-n care firul apei
în tine
se coboară

se adânceau
sub sălcii
domestice spirale
şi toată amăgirea cu unda va pleca
tăiate cu migală în străvezii terţine
ofrande şi descântec
voi pune-n calea ta

pe sânii tăi
în volte
eu voi zdrobi săruturi
şi voi pătrunde-n tine prin porţi învolburate
când visul meu
flămândul
va degusta lumina
iar nuferii din cosmos vor adormi pe spate

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea arogantă

Ce arogant e cerul de atăta blândeţe
cu stele copile atârnate de bătrâneţe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a fiinţei
din şopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din şolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primeşte-mă!...

Primeşte-mă în seara care vine,
sunt un pribeag cu suflet rătăcit,
mânat de doruri sfinte către tine
precum ursitele mi-au prorocit.

Primeşte-mă în casă, nu te teme,
să îmi urezi în prag şi bun venit,
aduc cu mine dalbe crizanteme
să-ţi mângâie surâsul răvăşit.

Am regăsit poveştile uitate,
ţi le voi spune să adormi uşor
cu gândurile toate adunate
sub aripa întinsă-a unui dor.

Când zorii vor ajunge la fereastră
eu voi pleca fără să spun ceva,
vor plânge crizantemele în glastră
de dorul meu şi de uitarea ta.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara, iubito!

Bună seara, iubito!
Am trecut să-ţi spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ţi spun că-mi eşti noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te ştiu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primeşti în iatac?
Îţi promit nopţi de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu eşti fată cuminte,
Eu de soaţă te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar şi mâine mai sunt,
Acelaşi rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îţi cară din stele,
Constelaţii nestinse,
Să-ţi speli paşii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naştem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar ştii,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Şi nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!

poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amirosind a nalbă fericirea

Pe gura lui visat-am nemurirea
Cu fluvii de speranţe şi putere,
Amirosind a nalbă fericirea,
În jur se roteau mii de roşii, sfere.

Mă-nvăluiam în aburii de ambră
Şi-n imn liturgic năşteau curcubeie,
Prin trupul prins în braţe ca-ntr-o mandră
Clocotea sânge-albastru de femeie.

Prin ochii mei cu iazuri înverzite,
Au înflorit atunci planete cu livezi,
Rămase peste timpuri neclintite
De toamne-n tânguire şi botez.

Pe gura lui mi-a tresărit scânteia
Şi-n strai de foc i-am îmbrăcat privirea,
I-am fost ninsoare şi i-am fost Medeea,
Altarul cununiei şi zidirea...

poezie de Ionica Bandrabur din 101 paşi spre nemurire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cine înfloreşte teiul

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Şi-n
primul
rând
şi-n
fiecare
seară

Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeaşi

Regulă
de
aur

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineaţă

Când
poeţii
se
retrag
spre
cer

Cu
tot
cu
poeme

Şi
iubite
în
braţă

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stradă în Agrigentum

Mai este şi vântul pe care mi-l amintesc
aprinzând coamele cailor, galopând
pieziş, de-a curmezişul câmpiilor,
vântul care cotrobăie printre pietre, decolorându-le,
şi inima coloanelor posace, telamonii
răsturnaţi în iarbă. Spiritul anticilor, însuriţi
de ranchiună, se întoarce cu vântul,
respiră prin muşchiul uşor ca pana
care-i acoperă pe acei giganţi, prigoniţi de cer.
Cât de singur în spaţiul care-i încă al tău!

Iar durerea ta devine şi mai mare dacă auzi, iarăşi,
sunetul care se rostogoleşte, departe, spre mare,
unde Hesperus striază cerul cu zorii:
muzicuţa vibrează
în gura căruţaşului
care urca culmea luminii de lună, domol,
în susurul măslinilor saraceni.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Universului

Soarele e tată,
Luna este mamă.
Au copii o gloată,
buni de pus în ramă.
Tata-i încălzeşte,
mama-i luminează,
Gloata străluceşte
şi în nopţi veghează.
Dintre stelele-copii,
niciodată n-o să piară
nici Luceafărul de zi,
nici Luceafărul de seară.
Sora lor mai mare
e Steaua Polară.
Calea Lactee-cărare,
cerul împresoară.
Cu Carul mic şi Carul mare,
Gemenii ies la plimbare.
La toţi, bolta le e casa
unde locuiesc,
Pământul le este masa
unde se-întâlnesc.
O familie unită
niciodată nu dispare.
e foarte bine definită
în Universul mare.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare

Răscoleşti ghemotocul de ore aruncat, întâmplător,
într-un an ce părea că nu se mai termină
Timpul căpătase ochii făţarnici ai iluziei
ce râdea spre visul despletit la cumpăna vieţii,
destrămându-se, neobservat, deşi aceeaşi melodie
se auzea tare pe fundalul gol al aşteptării.
Răbdare! N-a venit încă Toamna, gătită,
cu struguri brumaţi în plete şi-n ore,
nici noaptea nu mai trimite spre zori
parfum de regrete, petale şi ploi.
Răbdare! Grăbindu-mă, am căzut
spre cealaltă margine a orei
şi mi-am lovit inima, şi sufletul, şi trupul
pe care s-au rostogolit curcubee,
şi primăveri reci, şi lacrimi împietrite
în drum spre mâine.
Răbdare! Am ţesut ziua din stele
prea repede, prea repede,
de frică să nu se trezească uitarea
cusută cu fir de mătase în Vinerea Mare.

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

(E)ram

Sunt părăsit de tot, de toţi, de toate,
De mine însumi, nume nu mai am,
Şi mă confundă vântul când mă bate,
Crezând că sunt un ram, precum eram...

Nu mi-a rămas decât o legănare,
Nu-i de la rod, şi de la ce-i nu ştiu,
Pesemne de la ultima mirare,
Că voi muri când nu voi mai fi viu...

Şi nu voi mai putea simţi acut
Frica de moarte, care mi-a trecut...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tot plânge după noi

lumina s-a şerpuit să iasă
prin gura peşterii, iubito
spre o nouă agonie
trimite câteva furci curcubeului
cântă prin vertebrele arborilor
scutură de candori şi vise
trupul meu de smirnă şi tâmâie
se trezeşte dimineaţa lângă mine
pe cartea ta de versuri, iubito
scrise de mine cu praf din stele
se prăvălesc tăcute pe podea
îmbrăţişate, sonetele mele
dimineaţa- languroasă femeie-
aruncă spre mine catifelaţii nuri
cad secerat în prejma senzualei ei guri
este tragic de frumoasă
ca tine iubito şi la fel dumnezeie
păstrează ascuns soarele
în rochia-i pictată de curcubee
se dezbracă de ea printre ploi
prin ţipetele sângelui îţi ia locul
doar timpul spânzurat, iubito
tot plânge după noi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MiraCeti

Îmi cresc
În miazănoapte
Flori galbene-n retină
Din stepele lactee şi până în Palmyra
Pe vârful pleoapei albe încep să-mi strălucească
Frumoasă
Steaua Ceti
Albastră
Steaua Mira

Pătrunse-s în basilici luminile virgine
Din Paradisul porţii
Sculptată de Ghiberti
Când sus
De pe cupolă
Rămân să mă cuprindă
Visată
Steaua Mira
Dorită
Steaua Ceti

Cu degete din ambră presar acorduri fine
Iar tinere arpegii o să-mi resfire lira
Şi-n sunete de sfere
Uşor
Mă vor pătrunde
Albastră
Steaua Ceti
Frumoasă
Steaua Mira

Golgote postmoderne
Pe fiecare stradă
Crucificând salcâmii uscaţi din Sarangeti
M-au ridicat spre viaţa
În care voi ajunge
Precum e steaua Mira
Sau
Poate
Steaua Ceti

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca un zbor de pasăre marină

tu n-ai mai fost cu mine de foarte multă vreme
de când nu mă aşteaptă talazuri de atlaz
sunt ţintuit pe maluri
şi însemnat de soartă
cu vina care-mi curge stingheră pe obraz

o lacrimă de lună ce stăruie
pătrunde
în plusul de lumină şi-n luciul din oglinzi
m-au sfârtecat neliniştiti
m-au spulberat săruturi
atât cât amintirea te lasă s-o cuprinzi

plecat din tinereţea eternei năzuinţe
şi-mpins de bănuiala ce stăruie în noi
un zăbovit
o clipă
o sete solitară
întoarce
câteodată
răstimpul înapoi

şi-am alergat frenetic
îndrăgostit de tine
cu pasul care lasă ecou pe bolta rea
m-a-ntâmpinat
flămândă
o linişte marină
o pasăre ce-mi poartă nezborurile-n ea

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi stele

lângă mare mă aşez..
văd plutind pe valuri stele
si uitându-mă atent
sunt doar inimi... cam rebele!

aruncate.... sau uitate...
intr-o vară ce-a trecut
au rămas plutind pe valuri
cu speranţe de-nceput

si pierdute-n spuma mării
inimi.... stele se prefac
urmărindu-ne in noapte
când... si unde am plecat

ne tot strigă... ne tot cheamă
-vino inapoi la mine
-e târziu... si este toamnă
briza rece-ncet adie

paşii mei pe plaja udă
nu se mai intorc curând
te sărut fierbinte vară
repede ai dispărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oscar Hummel

Bâjbâiam prin întuneric,
Era un cer pâclos, cu doar cateva stele
Dupa care încercam să mă ghidez pe cât de bine eram în stare.
Era ora nouă; mă străduiam să ajung acasă.
Deşi ţinusem drumul,
Cumva mă rătăcisem.
Apoi, cu mers nesigur am trecut printr-o poartă în curtea cuiva
Şi am strigat în gura mare:
"Hei, Violonistule! Ei, Mr. Jones"
(Credeam ca e casa lui şi că el mi-ar fi putut arăta calea.)
Dar cine a ieşit afară, dacă nu A. D. Blood,
În cămaşă de noapte, agitând un ciomag
Şi înjurând blestematele de restaurante
Şi criminalii care cresc în ele?!
"Tu, beţivule de Oscar Hummel", a spus,
Cum stăteam acolo clătinându-mă încoace şi încolo
Sub loviturile de ciomag –
Până când am căzut mort la picioarele lui.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseidele

în câte stele fi-vom împreună
cu visele
mereu prea calde
căuşul mâinii îţi v-aduce apă
şi-n fiecare strop
fărâme de smaralde

sub ploi monahice
pe unde noaptea este udă
poţi pune serafimii să ne ardă
ori Perseidele
şi-n ploaia crudă
peste coline
peste tine
şi peste schitul de pământ
în fiecare ochi de apă
din Întregalde
vezi căzând
minuni eterne
ce de sus
le prinzi în palme

sunt scântei
şi nu metanii şoptitoare
ci pulbere desprinsă de pe zei

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblică

La început a fost sărutul
Şi el era pe gura ta...
Depus pe gura mea sfinţi văzduhul,
Şi lumea s-a născut atunci din duhul
Sărutului ce ne unea...

Dar ape mari cuprinseră uscatul
Şi noi muream tăcuţi sub greul lor...
Veni atunci o pasăre în zbor,
Pasăre roşie, şi Araratul
Se înălţă din mări biruitor...
Iar noi ne-am ridicat cu el odată
Spre zarea nouă şi înseninată
Purtând peste abisele genunii
Sărutul de la începutul lumii.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!