Perseidele

în câte stele fi-vom împreună
cu visele
mereu prea calde
căuşul mâinii îţi v-aduce apă
şi-n fiecare strop
fărâme de smaralde

sub ploi monahice
pe unde noaptea este udă
poţi pune serafimii să ne ardă
ori Perseidele
şi-n ploaia crudă
peste coline
peste tine
şi peste schitul de pământ
în fiecare ochi de apă
din Întregalde
vezi căzând
minuni eterne
ce de sus
le prinzi în palme

sunt scântei
şi nu metanii şoptitoare
ci pulbere desprinsă de pe zei

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hăţurile iubirii

Inima aleargă peste toate zăpezile sufletului,
La vârsta înţelepciunii hăţurile bine strunite
O ghidează în focul iubirii să ardă frumos
Până se face cenuşă stelară în zboruri infinite.

Cenuşa o păstrez şi-n mângâieri, şi-n vise,
O reinventez mereu sub razele de soare,
O voi face cremă cu untdelemn de dor,
O să tratez amintirile de stea învingătoare.

Vom ţipa împreună în urma zăpezii căzute
Peste clepsidra bucuriei norocului meu,
Tu, ca jumătate de cruce-n credinţă,
Îmi vei purta iubirea în hăţuri, mereu,

Ghideaz-o în focul iubirii, să ardă frumos,
Până se face cenuşă stelară în zborul duios!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt pungile cu scuzii

Liniştea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deşertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată

Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii

Roibii tinereţilor galop
Defrişează plasticul păşunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop

Se-apropie seara şi cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii şi trăsurile de drum?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Fiecare moment are propria lui semnificaţie,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
În fiecare clipă are loc o acţiune importantă,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Timpul este totdeauna hotărâtor,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Fiecare moment poate oricând schimba viaţa ta, a mea, a lui,
Astăzi, mâine, poimâine, pentru totdeauna.
Pentru un scurt moment, poţi fi un mare rege,
Peste mine, peste tine, peste el.
Într-o singură clipă, poţi să pierzi,
Totul, puţin, sau nimic...

poezie de Cornelia Păun Heinzel
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimă se ascut cuţitele

În inima mea se ascut cuţitele tăcerii
Pe cărarea unde luna-şi scutură pletele
Peste colbul ars în cenuşa amintirii
Unde iluziile iubirii tăbăcesc regretele.

Aşezăm ochi lângă ochi în izvoare,
Sângele pulsează în statui amnare,
Greşeala lacrimii s-aprinde în tristeţi,
În focuri imense din scântei amare.

În cuibul frunzelor zidite în nămeţi
Se odihnesc părerile oglinzii zdrenţuite
În care tu mă vezi ascuns după perdea
Cu mângâieri de îngeri prelinse în iubite.

Nu risipim nicicând zădarnica-ncercare,
Toamna limpezeşte cerul peste noi,
În inima mea se ascut cuţitele tăcerii
Gata să răpună furtunile din ploi.

Adâncim gândirea prin pletele de stele,
Pururea să fim iubire şi cuvânt
În care-orice iluzii sunt trecătoare flori,
Putredă cenuşă în vatră de pământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un pod

Sunt un pod peste râu,
Către tine mereu,
Pe nimic sprijinit,
Doar pe sufletul meu.

Acest râu nemilos
Mă va sparge-n bucati,
Starea mea o-nţeleg,
Dar şi tu seama dă-ţi.

Sunt un pod peste râu,
Pe pilonii mei trişti,
Către tine mereu,
Insă tu nu exişti.

Nu-nţelegi că mi-e greu,
Că mi-e frig şi urât,
Sint greoi şi sunt fix,
Sunt un pod şi atât.

Unde-apuc să mă duc
Sunt silit să rămân
Că miroase a fier,
Că miroase a fân.

Şi deodată-nţeleg
Că sunt trist în zadar,
Pe pilonii mei trişti
Mă cuprind şi tresar.

Tu simţi tot ce simt eu,
Ba mai grav, ba mai mult,
Plânsul tău permanent
Il preiau şi-l ascult.

Şi dau parcă ecou
Şi vibrez în alt mod,
În picioare călcat
Ca un om, ca un pod.

Sunt un pod peste râu,
Sunt un pod peste mers,
Câte vânturi m-au scris,
Câte ploi m-au tot şters.

Dar tu nu eşti pe mal,
Dar tu nu eşti cu ei,
Dar tu nu mă striveşti,
Tu mă ţii şi mă bei.

Sunt un pod ridicat
Peste-un râu incomod,
Sunt un pod, eşti un râu,
Eşti un râu, sunt un pod.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste suflet ninge

Peste suflet ninge cu iubiri nebune,
Iarna se aşează, locul definind,
Degete abile, lunecă pe strune
Şi-n căuşul palmei, fulgii îi cuprind.

Vântură zăpada... neştiute vise,
Pe la geamuri gheaţa pare-a se topi,
Ascultând bătaia... inimii încinse
Şi-nvăţând tăcerea, tandru, a iubi.

Peste zare ninge, dragoste curată,
Viscolind privirea peste trup de foc
Şi în păr, e neaua, tainic asezată,
Tălmăcind destinul... fără de noroc.

Fulguie cu stele mii... peste cuvinte
Şi vuieşte timpul, la-nceput de drum,
Te aştept în casă cu un ceai fierbinte,
Peste suflet ninge, cu iubiri de fum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observatorul

Timpul îşi varsă nepăsarea în secunde odioase
Peste munţi, peste văi, peste veacuri...
S-a pogorât pecetea nedreptăţii.
Iar eu, eu sunt observatorul.
Şi văd scheleţii soldaţilor răpuşi în tranşee
Cum aleargă înainte la ordinul căpitanului lor,
Neştiind că ei sunt morţi de glonţul timpului.
Armele lor mâncate de rugină
Sunt artefacte pironite în adâncul vremilor
Şi-n loc de foc, ele tuşesc scântei de noapte.
Şi se aud şoapte...
E glasul celor ce-au murit luptând întru dreptate,
Cu faţa către timp, cu gurile-nsetate...
Zbiară speranţa în toţi cei morţi:
Noi vrem dreptate!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-atâta toamnă-i peste noi

Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi,
Şi tu îmi eşti atât de dragă... frumoasa mea cu ochi de vară.
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi...
Şi cât de dor şi dor îmi este... şi cât mi-e dorul de povară!
Şi ce trăiri în vis de-aramă... ce nostalgie-i peste toate,
Şi cum foşnesc apuse frunze, ce mări de frunze ruginite!
Şi cât de mult îi infinitul... ce apogeu de nuditate,
Şi-atâta-i de-ameţit şi vântul... de-atâtea gânduri ameţite!
Şi-n ce culori mi te închipui şi-n ce culoare te-aş iubi...
Şi-mi vreau o clipă stacojie, într-un cupeu... spre paradis.
Şi câte şoapte dulci ţi-aş spune şi cât de tandru ţi-aş vorbi,
Şi câte altele ti-aş zice... cum nimeni altul nu ţi-a zis!
Şi-atâta-i de-mbrăcat pământul... cu cât copacii sunt mai goi,
Şi bate-atâta toamnă-n geamuri şi-atâta toamnă-i peste noi...

poezie de Ion Apostu (16 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand ploaia cade pe sub stele

Când ploaia cade pe sub stele
Şi picuri reci ne ard căzând,
Tu plângi atunci, eu plâng cu tine -
În gând... să nu mă vezi plângând.
Iar dacă ploaia încetează,
Surâsu-ntrezărit pe chipul tău
Alungă norii şi din stele
Dispar ades părerile de rău;
Cu genele-obosite de tăcere,
Cu ochii aţintiţi mereu în carte,
Cu gândul amorţit în regăsire,
Eu sunt aici, tu însă tot departe.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te aştept

Vino!...
Ia-ţi şansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
şi şoapte...
in flori de miazănoapte...

Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă

De ce să rătăceşti
sub umbre şi Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făureşte-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe paşii lăsaţi de mine tu calci
şi florile înflorite de mine,
tu le miroşi?
Dimineţii trezite de mine, tu-i zâmbeşti
şi-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbeşti?

Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtăşesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruieşti?

Eu te aştept, cu mine
acum,
acum
şi peste acum
peste iubirea-mi foc şi scrum
peste tăcerea-mi de ţipăt şi fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...

vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
şi-n vise şoptite
dragostea mea ţi-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...

poezie de Gabriela Docuţă (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Şi sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea

Şi-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ

Şi-aştept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noştri goi,
Să fim pereche şi-n mormânt,
Precum-n cer şi pe pământ.

poezie de Marius Robu din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg cu Ludmila

De atâta căutare, m-am rupt din trup.
Nechemată,
se topea peste ochi înserarea.

Absorb nestingherit apusul
extrag culorile,
le amestec în căuşul palmei drepte;
cu mâna stângă flutur umbrele
disimulate pe o pânză furată din noapte.

Iau şi căteva pensule
pentru degetele lucrătoare, câte una.
transpun pe fiecare parte a corpului tău
tonuri calde, rupte, cu tente de carmin în relief
şi-n final îngroşez liniile curbe exterioare,
cele interioare rămân subţiri
aproape nevăzute din tuşe.
Conturul îţi alunecă
pe suprafeţe mângâiate de raze
o decupare din crepuscul.

Lumea-ţi recunoaşte alura
în asfinţit
cum cobori apăsată de mândrie
dealul viei
cu bulgări din soare
pe braţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!