Sfârşitul verii

O anumită nelinişte în aer
Şi apele luminii tulburate
M-au avertizat că acest an neiubit
Se va-nvârti pe balamalele-i la noapte.

Stăteam acolo pe câmpul posac şi gol,
În mijlocul miriştii pistruiate de albe pietricele,
Uimit, în vreme ce-un viermişor şuşuia
Cântecul măduvei din oasele mele.

O revărsare de albastru în albastrul verii,
Un şoim a ţâşnit din turnul lui de peruzea,
Învelişul silozului strălucea, iar eu am realizat
Că o parte din viaţă mea tocmai se sfârşea.

Uşa de oţel a nordului se deschide
Cu zgomot: păsări, frunze, ninsori
Îşi răspândesc pretutindeni gonacii –
Şi-un vânt nemilos vălătuceşte negri nori.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei etaje

Mama era o fantă de lumină
Şi-un ochi căprui în deschizătura uşii;
Respirând adânc, o făceam să creadă
Că dorm dus, ca bebeluşii.

Venit în permisie, un infanterist
Mi-a furat tam-nesam, cum-necum,
Surioara, care-acum, la parter,
Cântă ceva din Schumann la pian – Warum?*

În atic, un cufăr c-o încuietoare
Care se putea deschide nespus de uşor
Conţinea o pălărie roşie de mason
Şi, pentru o plimbare, un baston.

Ridicat în capul oaselor, l-am văzut
Pe tata zburând în acea noapte.**
Vântul mi se scurgea pe gât,
Ferestrele suspinau înlăcrimate.

* Tatăl lui Stanley Kunitz s-a sinucis într-un parc public cu şase sStanley Kunitzptămâni înainte de
naşterea viitorului poet. Soţia lui a îndepărtat din casă orice obiect care ar fi putut aminti
celor trei copiii ai ei ceva despre existenţa acestuia. Oricum, poetul a fost extrem de marcat
de eveniment – mărturie stând unele dintre poeziile sale (de exemplu cea cu titlul "Portretul", postată deja pe acest site).

**"Warum?" (De ce?) - parte din "Piesele Fantastice" ale lui Schumann.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie tulburate apele

Şi-a ţesut sub învelişul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care aşteaptă răspuns.

După ce s-a sedimentat iubirea şi ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înţelesul şi-l urcă pe scară
mulţi se vor chinui să-l atingă.

E o bucurie ce se risipeşte în oameni,
o bunăvoinţă însoţită de mulţumire.

El nu mai fuge,
voinţa-i se zbate pentru statornicie
şi-i creşte sentimentul că-şi aparţine.

În afară e o lume străină.

În lume te zideşti viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mă

Vara e târzie, inima mea.
Cuvinte ivite din aer
acum patruzeci de ani,
când eram îndrăgostit nebuneşte
şi aproape sfâşiat în două,
cad ca nişte frunze
în această noapte cu ploaie şi vânt.
Inima mea este cea care mai întârzie,
cântecul meu a cărui melodie nu se mai aude.
Ieşit după amiază din casă,
trecând agale prin grădină,
sub cerul gri, de oţel,
am îngenunchiat lângă greierii care cântau
în apropiere ca şi cum
ar fi-încercat să ţâşnească afară din carcasa lor.
Şi, copil din nou,
mă miram că se-aude-atât de limpede
acea muzică îndrăzneaţă, ieşind
dintr-o maşină atât de minusculă.
Ce o face pe maşină să funcţioneze?
Dorinţa, dorinţa, dorinţa.
Dorinţa de-a dansa
freamătă în viaţa îngropată.
Încă un anotimp –
şi s-a terminat.
Aşa că lăsaţi bătrâna, zbuciumata salcie
să bată-n cercevelele ferestrelor
şi bârnele casei să scârţâie.
Îţi mai aminteşti, iubito,
de omul cu care te-ai căsătorit? Atinge-mă,
aminteşte-mi cine sunt.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună

Un înger căzut sfâşie cerul
Albastrul se rupe în deznădejdi
Se pleacă copacii cu ruga tăcerii
Şi-un vânt nemilos la timp de vecernii
Prăvale cu norii văl de potop...

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cântecul întârziat

În nopţile cereşte înfrunzite,
În toamna-acestor întristate ore,
Albastrul, printre stelele coclite,
Întinde pretutindeni crengi sonore.

Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi,
Mi-mpodobesc singurătăţile-aurii
Sub luna care-şi cântă neatins,
Pe ram albastru, cântecul aprins.

Nu am prieten nici un om.
S-o cânt, prietenia ta o caut.
Înclină crengile albastrului tău pom...
Ajută-mă să tai un flaut.

poezie de Cicerone Theodorescu din Cleştar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de curcubeu

Norii negri dau să cadă,
dar îi agaţă un pui de vânt,
ploile vor să cuprindă
tot ce este pe pământ.
Pod de curcubeu se pune
peste văile deşarte,
norii toţi se răspândesc,
apele rămân umflate.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa mea de iarnă

Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea...
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii...
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi din mijlocul luminii care te răneşte

fugi din mijlocul luminii care te răneşte
ideile înceţoşate, cuvintele nu au rost
unde nu poţi respira timpul
unde nu poţi trăi decât în amintiri
amurgul îşi înfige colţii
trădeză pe Dumnezeu ascuns
după luna agăţată de marginea nopţii

fă-ţi o luntre pe susurul vieţii
ieşi din emisferele statice
oasele se ciocnesc limpede
pe o alter muzică în ritmuri păgâne
şi pielea mirosindă a fum de ţigări
cu trupuri prelungi şi culori agasante

vino să bem din aceeaşi noapte fecundă
vino să fim amândoi lumini cu sânge-mbibate

fugi din mijlocul luminii care te răneşte
n-o vezi cum stă răsturnată albastră şi poate nebună,
rotunda-şi vântură coada, fă-i vânt s-ajungă departe

dincolo de imaginaţii
să nu poată respira timpul
să nu poată înfige colţii

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de poveste

pe creste de munte se coboară toamna
îngălbeneşte frunze, iarbă, flori
timpul îi face loc să vină Doamna
în costum arămiu cu pete de nori.

nopţile sunt reci în zori este ceaţă
se-ntinde peste dealuri somnoroasă
scad din amploare poftele de viaţă
dar natura verii a fost generoasă.

arborii au rodit recolta e bogată
meri peri şi pruni răspândesc miresme
strugurii mustesc cu o licoare delicată
lumini de mântuire cad pe catapetesme.

cu toamna vieţii mele mă simt împăcată
o primesc în suflet liberă de marasme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul iernii

Draga mea, în mijlocul urii, am aflat că există acolo, în mine,
o iubire invincibilă.
În mijlocul lacrimilor, am am aflat că există acolo, în mine,
un zâmbet invincibil.
În mijlocul haosului, am am aflat că există acolo, în mine,
un calm invincibil.
Am realizat, cu toate acestea, că....

În mijlocul iernii am aflat că există acolo, în mine,
o vară invincibilă.
Şi asta mă face fericit.
Îmi spune că oricât de mult încearcă lumea
să mă îngenuncheze, există acolo, în mine,
ceva mai puternic –
ceva mai bun, care se împotriveşte.

poezie clasică de Albert Camus, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

cub

corzi, grifuri, cârlige
sunt
tălpile mele ca «înainte
de zile»
pretutindeni ape –
destinul s-a-ncâlcit
în primii nori
cad păsări aprinse
aripile în flăcări violet-aurii
arătându-mi calea

dintre cele şase uşi
transparente
care cubic mă îmbracă
voi deschide – şovăi acum
neştiind-o – pe cea
dinspre iertare

să nu mă cauţi
nici nu mă aştepta, iubito,
la vechiul pământ

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular...
Cu pene albe, pene negre...

În parc fantomele apar...

Şi frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Şi pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar...

În parc ninsoarea cade rar...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de palomă

din comorile verii am strâns amintiri
splendori de vis am aşezat în suflet
ador vreamea când raze răspândesc iubiri
când freamătul luminii îl resimt în umblet.

păcat că păsări cântătoare or să plece
să răspândească rapsodii pe tărâm tropical
se apropie iarna cu atmosfera rece
şi timpul e ca viforul deloc amical.

dar roadele toamnei toate sunt dulci
strugurii mustesc de parfum şi aromă
porumbul se mai coace pe înalţi uluci
frunze au căpătat nuanţă policromă.

sub vântul blând se leagănă nuci
pe aripi de vis învăţ zbor de palomă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două universuri

Stăteam acolo, în mijlocul străzii mari
şi dirijam pe orice călător
pe strada dorită.

Stăteam acolo,
eram mulţumit
de zâmbetul lor recunoscător
dar au venit
maşini ciudate
pe străzi
şi prin aer,
maşini ce scuipau foc
care nu luau în seamă
semnele mele...

Eram prea mic.

Şi am fugit cu teama
ascunsă-n lacrimi uscate,
şi m-am întors cu liniştea
a fost deplină.

O, zei ai nemărginitelor legende
daţi-mi înapoi casa
şi strada furată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ospiciul albastru

Din cuţitele de Brutus
înfipte de viaţă din humus
mi-am făcut aripi de oţel
în zbor supersonic rebel
despicând întunericul
cu fantele mele de nebunie
in ospiciul
unde eşti legat cu curcubeul
de albastru

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...
suflet de vis împlinit voi fi mereu!
albastru de Australia...
curat, rostind iubire de oameni!
secret universal, ţesut misterios
de un păianjen creator,
unind viaţă cu viaţă...
într-o carapace infinită...

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!