Nu trebuie tulburate apele
Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care așteaptă răspuns.
După ce s-a sedimentat iubirea și ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înțelesul și-l urcă pe scară
mulți se vor chinui să-l atingă.
E o bucurie ce se risipește în oameni,
o bunăvoință însoțită de mulțumire.
El nu mai fuge,
voința-i se zbate pentru statornicie
și-i crește sentimentul că-și aparține.
În afară e o lume străină.
În lume te zidești viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nimicul
Nimicul din nimicnicie se naște,
crește și se extinde-n lume.
N-are valoare,
în vid se conservă, lipsit de trup
moare uitat.
Are rădăcini ascunse,
e rudă cu lenea,
nu doare, nu face bine, nici rău,
absoarbe prostia și o risipește,
locuiește-n omul mărunt.
N-are nimic sfânt,
se pierde-n vorbe ne-nțelese
și cucerește pustiul
fără niciun scop
din zădărnicie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare pasiune naște un vis
nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiș
odihna trupului este obligatorie
în acest spațiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoință de iubire
moartea și viața sunt dincolo de pereți
nu este îngrijorare nu se simte
se citește prin gânduri trăirea
pofta de aer și de priviri
fiecare pasiune naște un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care crește arborele vieții
cu ramuri nemărginite
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iepuri și femei
El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,
se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
și aruncă-n vânt cenușa gândului ars.
Își așază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe fața oglinzii
o poveste cu iepuri și femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.
Până se vor schimba nopțile la față
și vor pleca spre marea fără de țărmuri,
rămân sortit acelorași privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când urcă bucuria
De ce îmi preziceți o iarnă în oase?
O curgere continuă din streșini
când urcă bucuria prin mine rotund
și-mi iau inima în mâini și o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioși
sfințeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiți în rugă.
Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia și se naște iubirea,
crește sub ochi minunea
și-n spațiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii așteaptă
Amenințarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oșteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poți să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se îmbulzesc,
sănii de vânt aduse de cai
n-au loc pe cărări.
Bunicii povestesc întâmplări,
țes pânza florilor de gheață.
Copiii așteaptă
și visează cu ochii deschiși
o lume ce nu mai vine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ziua se urcă la cer
Ea scrie cu sufletul pe fața gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfășoară cu trupul în dorințe
și nu se lasă cucerită de iluzii.
Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
și vine să se roage.
Dimineața o găsește la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu știe nimic,
dar așteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraș.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea urcă pe trepte
Iubirea urcă pe trepte până la tine,
așteapt-o cu o cupă de miere
și deschide ușa inimii să se topească-n ea
până ce suferința devine bucurie lăuntrică.
Cuvintele-și caută metafore șlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
și visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.
Sângele capă tă mișcarea vijelioasă,
sporește flămând în cercuri lăptoase
și trupul femeii își uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o noapte străină
Mă părăsește trist câte o noapte străină
și rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desțelenit de cuvinte
în care semințele așteaptă să iasă la lumină
și strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spațiile tăcerii
unde trecutul și-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrățișează
coloanele sonore ale visului îndrăzneț,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
și mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr și în amurg.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întors din bejenie
Cineva și-a stins dorul și a venit acasă în țară,
a lăcrimat pe pământul său și l-a strâns în mâini,
nu s-a mai gândit la altceva decât la dărnicia lui.
A îmbrăcat hainele părinților și a devenit alt om,
unul care-și stoarce sudoarea pentru rodul de aur,
simte cum îi înflorește inima de împlinire
și nu se mai satură de bucurie.
Se pornește cu greu, dar greul înalță
și-i crește în piept copacul vieții adevărate,
poate că experiența trăită cu sufletul ars
l-a făcut să prindă rădăcini lungi și puternice
și urmașii săi nu vor mai fugi de furtuni,
în alte locuri unde sunt mai violente.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață și moarte
Viața nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
și o poartă-n memorie.
Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.
Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai virtutea urcă pe scară
În leagănul nopții-n somn ceruit
întuneric alungat de stele,
de susură apele,
curg prin tăcerea singurătății
și culeg izvoare de lumină.
Efemerul zboară cu aripi de liliac
mușcă din timp cu dinți de silex
și se retrage pe tărâmul nisipurilor
unde și cactușii mor.
Numai virtutea se urcă pe scară
cu ochii ațintiți la cer,
se întunecă-n carne durerea
și macină continuu voința,
de te întrebi mereu
cine te-a lăsat într-un loc nepotrivit
să-ți consumi viitorul degeaba.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zilele luminii
Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
și caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic își pierde credința
și e zbate răpus de îndoieli.
În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometații de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voința
și-mi rămâne în urmă ecoul.
Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.
De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfășoară trupul,
eu nu știu ce să-ți dau
nu vrei nimic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea cât metafizica iubirii
Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.
Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băț întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.
Îți cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.
În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar așteptare îngropată-n tăcere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solitudine
lumina mă împinge pe scară
din întuneric
gata să ațipeasc
merg cu dimineața-n spinare
soarele dă semne de bucurie
pe drumul cu sângele-n mișcare
spre orașul făgăduit
de ploi
numai ție
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulversare
noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
orașele freamătă sub lumini multicolore
luna privește întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri și vise
citește teama de pe fruntea poeților
și pleacă obosită de nevinovăția îndrăgostiților
care uită să mai doarmă
Într-o noapte se declanșează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alții plâng
nici voi nu știți cu adevărat ce se întâmplă
moartea așteaptă să audă știrile
și fuge are mult de lucru
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De înviere
Adoră cuvântul în sine
mai presus de cele spuse de el,
mielul tăierii
prevestitor al învierii prin spirit
c-o lacrimă arsă.
Înclină mai mult paharul
să se verse picăturile!
Ofrandă aduse celor de dincolo
pentru vinul proorocit să se bea.
Clipele se simt purtate de mănă
și pun capul pe bucurie
până-n diminețile viitoare
când nu se mai trag clopotele
de sărbătoare.
Lăudându-l pe cel înviat
cu moartea pre moarte călcând,
se-nghesuie în aer minuni
pe care le crezi ale tale.
Duhul se umple de primăvară
ce așteaptă semne de inimă,
nespus de curate
la praznicul întru Domnul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea străină
Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viața care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoși
și mai caut să lupt.
La poarta raiului liniștea mea e străină,
mă întorc în trecutul știut
ca o pagină dată înapoi de vânt
și absorb lumina
din care m-am născut.
În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintașii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!