Trei etaje

Mama era o fantă de lumină
Şi-un ochi căprui în deschizătura uşii;
Respirând adânc, o făceam să creadă
Că dorm dus, ca bebeluşii.

Venit în permisie, un infanterist
Mi-a furat tam-nesam, cum-necum,
Surioara, care-acum, la parter,
Cântă ceva din Schumann la pian – Warum?*

În atic, un cufăr c-o încuietoare
Care se putea deschide nespus de uşor
Conţinea o pălărie roşie de mason
Şi, pentru o plimbare, un baston.

Ridicat în capul oaselor, l-am văzut
Pe tata zburând în acea noapte.**
Vântul mi se scurgea pe gât,
Ferestrele suspinau înlăcrimate.

* Tatăl lui Stanley Kunitz s-a sinucis într-un parc public cu şase sStanley Kunitzptămâni înainte de
naşterea viitorului poet. Soţia lui a îndepărtat din casă orice obiect care ar fi putut aminti
celor trei copiii ai ei ceva despre existenţa acestuia. Oricum, poetul a fost extrem de marcat
de eveniment – mărturie stând unele dintre poeziile sale (de exemplu cea cu titlul "Portretul", postată deja pe acest site).

**"Warum?" (De ce?) - parte din "Piesele Fantastice" ale lui Schumann.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul

Mama nu l-a iertat niciodată pe tata
pentru faptul că s-a sinucis,
mai ales în momentul acela îngrozitor când nu trebuia –
şi că a făcut-o într-un spaţiu public,
în primăvara când eu trebuia să mă nasc.

I-a îngropat numele
într-un sertar secret al fiinţei ei
şi nu i-a mai dat voie să existe,
deşi eu îl mai auzeam uneori bocănind.

Când am coborât de la mansardă
în mână cu portretul pastelat
al acelui străin cu buze pline
şi cu mustaţă de muschetar,
cu ochi castanii şi adânci,
ea l-a rupt bucăţele
fără să-mi spună o singură vorbă
şi m-a plesnit cu toată puterea.

Chiar acum, la vârsta de şaizeci şi patru de ani,
îmi mai simt obrajii
arzând.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare caraghios felul în care vorbesc oamenii despre naştere ca despre un eveniment miraculos. Un miracol este ceva care sfidează natura. Pe când naşterea e unul din cele mai naturale lucruri de pe lume. Sau în orice caz în primele trei. Dar pe de altă parte, dacă stai să te gândeşti, nu există un alt cuvânt care să se potrivească mai bine. Un spermatozoid. Un ovul. Un amestec accidental de informaţie genetică care se va transforma în ceva care ar putea scrie operă sau ar putea să inventeze Napalmul. Mă uluieşte.

citat din Barbara Hall
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul verii

O anumită nelinişte în aer
Şi apele luminii tulburate
M-au avertizat că acest an neiubit
Se va-nvârti pe balamalele-i la noapte.

Stăteam acolo pe câmpul posac şi gol,
În mijlocul miriştii pistruiate de albe pietricele,
Uimit, în vreme ce-un viermişor şuşuia
Cântecul măduvei din oasele mele.

O revărsare de albastru în albastrul verii,
Un şoim a ţâşnit din turnul lui de peruzea,
Învelişul silozului strălucea, iar eu am realizat
Că o parte din viaţă mea tocmai se sfârşea.

Uşa de oţel a nordului se deschide
Cu zgomot: păsări, frunze, ninsori
Îşi răspândesc pretutindeni gonacii –
Şi-un vânt nemilos vălătuceşte negri nori.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este o reţea continuă. Atingeţi-o în orice moment şi întreaga reţea va vibra.

citat din Stanley Kunitz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca

Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre ţipetele pescăruşilor,
prin valurile de ceaţă,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar feţele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ştampilate pe cartea lui de vizită:
conştiinţă, ambiţie şi, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alţii.
Era acum mulţumit să stea aşa,
culcat printre umbrele familiei
în căuşul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârşit.
Pace! Pace!
Legănare în braţele Infinitului!

Ca şi cum nu mai conta
care este drumul către casă,
ca şi cum n-ar mai fi ştiut
cât de mult a iubit pământul,
el dorea să rămână acolo pentru totdeuna.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile
Să plece aşa, fără regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lăsându-mă în urmă buimac într-o răscruce de vânturi
Cu o viaţă de trăit fără busolă şi aplauze

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta

Cuvântul pe care l-am spus la mânie
cântăreşte mai puţin decât o semincioară de pătrunjel,
dar prin el trece drumul
care mă va duce-n mormânt –
acel teren cumpărat şi plătit
pe sărătura unui deal din Truro,
acolo unde pinii pitici
ignoră golful.

La jumătatea vieţii sunt aproape mort,
departe de propria-mi natură,
părăsit de dragostea mea sălbatică pentru viaţă.

Dacă aş putea plânge, aş plânge,
dar sunt prea bătrân pentru a mai fi
copilul cuiva.

Liebchen,
cu cine trebuie să mă cert,
exceptând în freamătul iubirii
acea nemiloasă, intermitentă flacără?

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miturile vechi, zeii vechi, eroii vechi, nu au murit niciodată. Ei doar dorm în profunzimea minţii noastre, aşteptând să-i chemăm. Noi avem nevoie de ei. Ei reprezintă înţelepciunea speciei noastre.

citat din Stanley Kunitz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ratat de puţin titlul de revoluţionar

pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpuşarii cu pretenţii de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu braţul înfăşurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuşi aşa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în paşi mareţi
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere şi o parte din cicatricea eroilor
căzuţi pentru un colţ de libertate
şi un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranşee

într-un fel aş fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am visat bătrân

M-am visat bătrân: decrepit, cu membre şubrede,
Prăbuşit în floarea vârstei când, iubit de prieteni şi colegi
Aveam supleţea unei pisici şi lumea era verde –
Înainte ca timpul să-mi fi scuturat frunzele de pe crengi.

Înţelepciunea mea, coaptă-n ruina trupului, a aflat aşadar
Că a primit o acră recompensă pentru tot ce a pierdut
Într-un schimb necinstit: de vreme ce ea nu are habar
De-Apocalipsă sau de Sfântul Duh, odată îngropată-n lut.

Am plâns pentru tinereţea mea şi-al viselor epuizat parfum,
Pentru frumoasele femei moarte, cândva flori de nenufar,
Lângă care-am dormit de-atâtea ori: fără a-mi aminti cum
Am plâns în tinereţe, am plâns amar.

poezie de Stanley Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veche melodie candrie

Numele meu este Solomon Levi,
deşertu-mi este casă şi avut,
sânii mamei mele aveau ţepi,
iar tată n-am avut.
Nisipul îmi şopteşte: Stai separat de lume!
Iar pietrele mă-învaţă: Solomon, fii tare!
Dansez, vesel că, iată, supravieţuiesc
la margine de drum privind în zare.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dana Scully: Ar fi putut fi făcut de orice – un foc în aer liber.
Fox Mulder: Şi eu am crezut acelaşi lucru. Până mi-am adus aminte de ceva. E un documentar despre un azil de nebuni, pe care l-am văzut în timpul facultăţii. Mi-a provocat coşmaruri.
Dana Scully: Nu credeam că există ceva care să îţi provoace coşmaruri.
Fox Mulder: Eram tânăr.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om sărac

Un om sărac.
Într-o zi la poarta mea,
A venit un om sărac,
Mi-a cerut să-i dau ceva,
Căci era tare înfometat.

Mi se părea puţin ciudat!
Eram gata, gata să-l refuz,
Dar l-am primit, l-am ajutat,
Chiar de eram puţin confuz.

L-am pus la masă, l-am servit,
Primul fel şi-al doilea fel,
Era aşa de mulţumit!
De parcă era-n al treilea cer.

l-am dat şi haine de-nbrăcat,
Şi ceva leacuri ca să aibă,
Mi-a mulţumit, ma-nbrăţişat,
Era vesel, nu-i venea să creadă.

Ma privit cu ochii-nlăcrimaţi,
Şi c-o voce blândă mi-a şoptit:
Fi de Domnul binecuvântat!
El să-ţi răsplătească însutit.

Multumesc! l-am spus şi eu:
Domnul să te binecuvinteze!
L-am încredinţat Lui Dumnezeu,
Ca să-i fie bine pe oriunde merge.

Ne-am despărţit prieteneşte,
Şi de-atunci la mine-n casă,
Orice sărac care păşeşte,
Va fi îngrijit şi invitat la masă.

poezie de Marcu Olimpiu (25 octombrie 2019)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul.

poezie de Teodor Dume din Ultima noapte cu tata (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul

O să deschid un han micuţ
Sub dealul acesta ca o cască,
Unde toţi oamenii cu ochi căprui
Vor putea veni să se-odihnească.

Vor fi pe mese străchini cu mâncare
Şi căni pline cu vin să ostoiască frigul
Tuturor oamenilor cu ochi căprui
Pe care-i va chema năpasta sau câştigul.

Somn bun şi lin dormi-va călătorul
Şi cu noroc se va visa ajuns acasă.
Mă voi scula la miez de noapte
Să ţin treaz focul şi odaia călduroasă.

Oh, am acest vis tandru şi nebun pentru că
Tot binele de care-am avut parte
L-am trăit alături de un om cu ochi căprui
Demult, în tinereţe – şi departe.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!