Prinţesa mea de iarnă

Mă priveai albastru.
Cădeam în transă,
intram în lumea ta albastră.
Gânduri, trăiri
îşi rigidizau starea...
De undeva,
cântecul unui suspin îmi încălzea
venele preaalbastre.
Regal,
ace fine de ger se insinuau,
dar tocmai îmi aplicasei
un sărut albastru,
înroşindu-mi obrajii...
Albastrul tău din albul de prinţesă,
Albul din tot.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Presăraţi alb mult,
Preluat din prezent
Amintiri din trecut.
---
Culegeţi alb imaculat
Trimiteţi albul curat
Priviţi alb neîncetat.
---
Puneţi alb
În tot ce aveţi,
Albul e fericire
Albul e nemurire.
---
Albul din flori,
Albul din ninsori,
Albul din nuferi
Să nu te superi
---
Plecăm în alb înalt
Pe tărâmul celalalt.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfarsit e albul

Nesfârşit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.

Unde e meşterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
şi visul,
şi tot.

Veni-va şi ceasul,
când albul de crin
va duce povara versului rar.
Lumină va fi,
fără spaime,
suspin.
Culoare,
parfum,
închinare şi har.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Albastrul mă ucide,
şi verdele,
şi albul,
toate mor...
dar, ce sunt eu?
eu sunt culoare,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce simt,
şi verde,
şi albastru,
e tot ce sunt...
Unde eşti, iubito?
mai toarnă ceva răcoare
în vinul acesta fără culoare!
Viaţa e un joc,
ne prefacem că trăim,
ne prefacem că iubim,
ne prefacem că murim,
doar naşterea are ceva
din chipul albastru
al sincerităţii.
Vine o vreme când
ridicăm mâinile sus,
şi-n semn de predare
ne prefacem, docil,
că existăm.
Cum te împaci, iubito,
cu ideea
unei false vieţi,
cum te împaci, tată,
cu ideea
fiului inexistent?
cum te împaci, tu,
care eşti culoare,
cu sensul invers
al culorilor?
Tu, care eşti albastru,
şi verde,
şi alb,
şi ucis...

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

"Doresc un fir
De trandafir
Catifelat, albastru."
Si lumea toata
Tot trandafiri
Mi-au daruit:
Albi, galbeni,
Rosii, roz.
Nici unul, insa,
Nu era
ALBASTRU.
Cununi de credinta
Pe frunte purtam.
"JURA"
"Nu jur Doamne!
Nu pot sa-i fiu
Nevasta!"
Piatra din piatra
O inima se-nalta.
"Iertare Doamne,
Sunt doar un om,
Nu sunt paiata!"

Ochiul plangea
IMPIETRIREA
Si dantuiam
La nunta
Din CANA GALILEEA.
Blond-gri suvita
Aluneca spre ceafa.
Uitam de ISAIA,
De ingeri,
De Demoni,
Privirea se frange
Pe albul buchet
De mireasa,
Nici-unde nu-i
Un firicel
Suav, plapand,
De trandafir
ALBASTRU.

Lumina-n lumanari
De soare
Splendoare-n statuie
De piatra
Picur de roua
Cristal pe fata
De ceara.

Tipa orgoliul din mine,
Sinul greu iar fierbea
Sa-mi alaptez COPILUL.
Acum sotie nu eram
Si nici macar sihastru,
Ci doar un fir
De trandafir,
Incercanat,
ALBASTRU.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza albastră

Sub cerul plin de ploi
o rază se revarsă
în noaptea-ntunecată...
e raza mea albastră!
În oglinda apei
privesc culorile
schimbătoare
verde, albastru şi roşu
din cântecul depărtării
pluteşte alene
ca un astru călător
frunzele foşnesc
iar vântul mă mângâie
cu un cuvânt
regăsit din amintirea
unui vis
ridic de jos o frunză
aromată...
cu lumini de stele.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru

Ţi-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut şi de altele-apoi,
de nopţile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ţi privirea spre cerul senin
şi-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună şi totu'-i un val,
întinde-ţi, deasupra, albastrul tău voal

Şi fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ţi fie seninul etern adăpost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal în jurul inimii

Albastru de Voroneţ
albastru de Română
singur printre poeţi
cu cerul pe mână

Albastru de Română
albastru de verde
curcubeul se amână
până când se vede

Albastru de verde
singur printre poeţi
şi Ceahlăul mă crede
albastru de Voroneţ

Albastru de Română
un clopot pe strună

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar albastrul

Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine şi seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veşnic singur într-un semn de întrebare
Şi în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.

L-aş picta pe ramuri goale şi în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheaţă iernile orice cuvânt.
Ţi-aş picta şi ţie paşii când te-ndepărtezi, străine
Şi i-aş pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.

Câte-un strop, în ploi nebune,-aş picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Şi pe voalul de mireasă aş picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.

Şi-aş mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Şi ţi-aş face, Ţie, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primeşti nebunii, când vor cere ajutor.

Aş mai colora şi gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neştiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune şi credinţă-n Dumnezeu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru şi alb

Albastru aşezat
Pe un fular alb,
Sus albastru,
Jos doar alb,
Soarele, lumină rece,
Căldura a zburat
Cu păsările călătoare,
Sufletele umbrelor
A fugit de sub copaci
Caută prin aerul iernii
Frunzele ce au căzut,
Se vor întrupa in primăvară
Din frunzele ce o să răsară,
Adieri reci,
Suflete de umbre,
Bântuie albastrul aşezat
Pe fularul alb al iernii!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că e la modă să vedem totul mai complicat decît e în realitate. De ce să spun că albul e alb şi negrul e negru, cînd pot spune ca albul e pacea oglindită în ochii unui prunc şi negrul e faţa posomorîtă a unui cer prea obosit de lumină?

Guţu Anna Igorevna în Supradoză de gânduri
Adăugat de Simona Micu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul regal

În lumea prinţilor, sārutul,
Precum şi plânsul, e divin,
E purā metafizicā-n destin,
Ce-ntruchipeazā Începutul...

E sângele albastru, rafinat,
Din sfânta purpurā regală,
Şi nu mai e nicio-'ndoialā -
Sārutul Lor e... Stat în stat!

E Crucea ce-arde vâlvātaie,
În ciocul acvilei străbune,
El are harul sā ne-adune,
Iar, lângā Prinţul Nicolae...

Urmaşul Regelui Mihai,
Ce strāluceşte ca un astru,
Ştim de la Daniil Sihastru,
Cā numai sângele albastru

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cântecul întârziat

În nopţile cereşte înfrunzite,
În toamna-acestor întristate ore,
Albastrul, printre stelele coclite,
Întinde pretutindeni crengi sonore.

Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi,
Mi-mpodobesc singurătăţile-aurii
Sub luna care-şi cântă neatins,
Pe ram albastru, cântecul aprins.

Nu am prieten nici un om.
S-o cânt, prietenia ta o caut.
Înclină crengile albastrului tău pom...
Ajută-mă să tai un flaut.

poezie de Cicerone Theodorescu din Cleştar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua cerului albastru

Un cer plângea, odată, în albastru,
sub pleoapa-ntunecată de un nor
purtând un gând trufaş, necruţător,
şi un mesaj ce anunţa dezastru.

I s-ar fi scurs albastrul tot în mare
de n-ar fi fost, departe-n incolor,
o stea ce strălucea, privind cu dor
şi c-o lumină ce-amintea de Soare.

Şi-a strecurat prin nor şi gând o rază
ce a pătruns cu dragoste, intens,
în cerul devenit un gol imens.

I-a readus albastrul, îl veghează,
i-a dat culoare, noaptea-i luminează,
iar totul are-acum, la cer, un sens.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de transă i-a permis unui yoghin sa trăiasca 70 ani fără a mânca şi a bea apa. Nicolae Văcăroiu despre asemănarea lui cu acest yoghin:

Jur cu mâna pe ficat,
Şi pe sticla mea din mapă,
Eu în viaţă am mai mâncat,
Dar vă jur! n-am băut apă.

epigramă de Ioan Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas în lumea ta

Erai, în lumea ta din vechi poveşti,
pierdută-n gânduri ce-şi doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgeşti
c-o inimă lipsită de culoare.

Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-aşa cum ai fi vrut să fie,
ferită şi de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.

Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă şi sfioasă.

Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învăţat iubirea cu tandreţe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrâneţe.

Tu, mă priveşti, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor şi-n regăsire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!