La ancoră noaptea pe fluviu

Puţin somn şi multă mâhnire – călătorul
Se trezeşte la miezul nopţii şi priveşte înapoi spre casa lui.
Nisipurile sunt strălucitoare-n lumina lunii;
Vela e albă, umedă de la roua care-acoperă barca.

Apropiindu-se de mare, fluviul devine din ce în ce mai lat:
Se-apropie toamna – nopţile-s tot mai lungi.
De treizeci de ori am dormit în mijlocul ceţurilor şi-al valurilor,
Şi n-am ajuns încă la Hang-chow!

poezie de Bai Juyi din Flori de peste şapte mări şi de pe şase continente, Despre mare şi oamenii apelor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluviul nu mai poate curge înapoi

Se spune că înainte de a intra în mare
fluviul tremură de frică.
El priveşte înapoi spre calea pe care a străbătut-o
începând încă din piscurile muntelui,
lungul drum întortocheat traversând păduri şi sate.

Iar în faţa lui
vede un ocean atât de vast
în care, odată intrat,
ai senzaţia că vei dispărea pentru totdeauna.

Dar nu există o altă alternativă.
Fluviul nu mai poate curge înapoi.
Nimeni nu poate.
Aşa ceva este imposibil în realitatea acestei lumi.

El trebuie să-şi asume riscul
şi să intre în ocean,
numai astfel teama va dispărea,
pentru că acolo fluviul va afla
că nu este vorba despre a te pierde în ocean,
ci de a deveni ocean.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă neagră

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi bat în fereastră,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Amiaza e bălaie,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Se apropie asfinţitul roşu,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Singur, în miezul nopţii, vorbesc,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi râd în fereastră.
N-am foame, n-am sete, n-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Inima mea e mereu neagră, neagră.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingura de argint

Inima mea-i obişnuită cu slujba departe de casă;
Când am pornit iar la drum, nu în asta a constat dificultatea,
Ci în faptul că o lăsam în urmă pe domnişoara A-kuei –
Ochii îmi erau plini de lacrimi.

Fetiţele trebuie hrănite cu multă delicateţe:
Doamnă Ts'ao, te rog, ai grijă!
De-aceea am trimis prin curier o lingură de argint;
Gândindu-te la mine, vei mânca frumos!

* În drum spre provincia Hang-chow, unde fusese numit într-o înaltă funcţie guvernamentală, Bai Juyi a trimis nepoţelei A-kuei, rămasă în grija dădacei, doamna Ts'ai, o lingură de argint.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Motto: "Timpul n-o uzează; ea-i călăuzeşte carul;
Moartea sub secera ei îşi face veacul." (Walter Raleigh)

Luna plină cu razele ei bine-cunoscute
Îşi înalţă la răsărit capul din eter,
Nepăsătoare că nopţile-s tot mai scurte
Străluceşte consecvent pe cer.

Ea nu dispare ca norocul meu, pe care
Razele-i nu-l binecuvântează, nici susţin;
Când eu voi fi ajuns la capăt de cărare,
Ea va lumina la fel, nu mai puţin.

Iar dac-acum abia luceşte spre apus
Şi-i e palidă lumina pe şesurile bolţii,
Întotdeauna pe orbita ei, acolo sus,
Va fi regina nopţii.

poezie de Henry David Thoreau, 1817-1862, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Umblu după inima ta
Şi fără somn ca o apă
Aştept revărsarea.
Întorc spre tine,
Spre ţărmurile neliniştite
Şuvoiul ce l-am oprit
Să-l arunc peste
Nisipurile mişcătoare.
Nu-mi spui nimic
Şi-ţi închipui că îngerii
Sunt blonzi...
Trecem necunoscuţi
Dar ţărmurile sunt lungi
Şi-n ape iată-ne iubitule
Îmbrăţişaţi...

poezie de Doina Cetea din Culorile începutului
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladele celor patru anotimpuri - Vara

Lacul Oglinzii, întins peste mile şi mile,
Este acoperit de florile de lotus în plină înflorire.
În prima lună a verii, Xi Shi le culege surâzând,
Urmărită de o mulţime de ochi de pe malul râului Yuoye.
Barca ei, fără a aştepta răsăritul lunii, se întoarce
Spre casa din aval, în mijlocul oftaturile amoroase.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

În lumina lunii doarme
Casa dragii mele,
I-au cuprins pridvorul tainic
Ramuri de zorele.

Dulci chemări nelămurite
Tremură departe.
Draga mea a dat sfioasă
Crengile-ntr-o parte.

Şi pridvorul parc-aşteaptă,
Oaspele grădinii,
Dar mă bate luna-n faţă
Şi mă ştiu vecinii...

– Lună albă, lună mută,
Lună călătoare,
Cum te-aş smulge de pe ceruri
Să te-arunc în mare!...

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare a nimănui

marea e a nimănui
şi a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandreţe
singurătatea unor ţărmuri
şi nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeţilor
în lumina pustie a lunii
şi urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deşertului

cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor

şi pescăruşii aceştia albi
care despică orizontul
care sfâşie stâncile
şi sarea valurilor
şi insulele din oameni
şi inima oamenilor
cu un ţipăt
primordial

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când virtutea a dormit, se trezeşte cu mai multă energie.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lumina trandafirie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit într-o odihnă neclintită: frunzele aţipesc, pregătindu-se pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile scânteiază singuratice, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în adânc, din lumina asfinţitului. Din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vii, doineşte fluierul.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

Într-o seară m-a atins
gândul tău hoinar
şi am tresărit...
În lumina
unui bec ecologic
am intins mana
spre gândul invizibil.
L-am pierdut
în intunericul nopţii
o noapte în care
nu am dormit.....

Fâşii din sufletul meu
se risipeau
instantaneu
încercând
să aducă înapoi
gândul cel hoinar
care m-a atins
Invizibil in lumina
unui bec ecologic.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Dumnezeu în treizeci de-universuri

Când simt că zilele trec prea grăbite
Şi-mi amintesc că-ţi sunt dator cu-o moarte,
Îţi cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârşi o nouă carte.

Şi tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viaţă
Şi am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce m-a schimbat la faţă.

Mă bucur, deh, ce aş putea obţine
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aş putea să fiu şi eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?

N-aş vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miezul nopţii, va sclipi o stea
Iar din bostan ieşi-va o trăsură,
Cu murgii albi, ca pulberea de nea,
Spre a urca pe-a lunii coamă sură.

catren de Simona Marinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversarea zilei de naştere

Florile primăverii şi frunzele toamnei,
chiar n-au niciun sfârşit?

Câte lucruri s-au întâmplat?

În acest mic turn, astă noapte,
s-a auzit încă odată vântul de la răsărit.
Mai pot privi înapoi spre ţara de demult
în lumina lunii strălucitoare?

Balustrăzile sculptate şi treptele de marmoră
trebuie să fie încă acolo...
Dar nu şi obrajii mei tineri.

Câtă tristeţe mai pot îndura?

Tot atâta câtă apă de izvor poartă
acest râu curgând spre est.

poezie de Li Yu, 937-978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa de după zbaterea nopţii, încă mai poţi muşca rotundul soarelui de lângă tine, şi, încă mai poţi să priveşti cornul lunii, cum lasă uşor o umbră pe pielea albă a răsăritului, pe care încet, o săruţi cu raze de lumină!

Viorel Muha (mai 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

Văd că anahoreţii sunt ispitiţi de capriciile nopţii.
Cu cât este mai scurtă şederea în lume, cu atât mai mare e oboseala. Seara începe spre lungul interior al valului.

Superstiţiile apropiindu-se de limită, raţiunea îşi pierde ruta.

Urechea îl aude pe cel renegat cu ore înainte. Viziunea mă înstrăinează, mă va costa discernământul.

Rezistenţă secretă: Un poem necesită mai multă energie decât sângele vărsat.

Cum să prinzi insomnia în cuvinte, scrierea este rebelă. Imposibil să apuci nimicul.

poezie de Maria Helena Giraldo Gonzalez din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!