Nimicul
Văd că anahoreții sunt ispitiți de capriciile nopții.
Cu cât este mai scurtă șederea în lume, cu atât mai mare e oboseala. Seara începe spre lungul interior al valului.
Superstițiile apropiindu-se de limită, rațiunea își pierde ruta.
Urechea îl aude pe cel renegat cu ore înainte. Viziunea mă înstrăinează, mă va costa discernământul.
Rezistență secretă: Un poem necesită mai multă energie decât sângele vărsat.
Cum să prinzi insomnia în cuvinte, scrierea este rebelă. Imposibil să apuci nimicul.
poezie de Maria Helena Giraldo Gonzalez din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viziune
- poezii despre urechi
- poezii despre sânge
- poezii despre superstiții
- poezii despre seară
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre limite
- poezii despre insomnie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.