Ionuț Caragea

Un Dumnezeu în treizeci de-universuri

Când simt că zilele trec prea grăbite
Și-mi amintesc că-ți sunt dator cu-o moarte,
Îți cer răgaz, dar nu pentru iubite,
Ci pentru-a săvârși o nouă carte.

Și tot scriind vreo treizeci de volume,
Am mai trăit în plus încă o viață
Și am ajuns mai cunoscut în lume
prin versul meu ce m-a schimbat la față.

Mă bucur, deh, ce aș putea obține
Mai mult de-atât, în schimbul unor versuri?
Oare-aș putea să fiu și eu, ca tine,
Un Dumnezeu, în treizeci de-universuri?

N-aș vrea ca tot ce-am scris să nu mai fie;
De ce n-ar fi nemuritor cuvântul
Atunci când el devine poezie?
De ce îl faci totuna cu pământul?

poezie de din Eu la pătrat (2017)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Citate similare

Ionuț Caragea

Orfelinat celest

moto: dacă la început a fost cuvântul pot spune că Dumnezeu a fost poet
și a creat universul așa cum și eu am creat poezia mea

nu m-am gândit niciodată că aș putea trăi în visul unui copil
și oricât aș scotoci, nu i-aș găsi niciodată marginile.
sunt învățat să cred că exist, iar dacă n-aș crede
n-aș mai exista...

supernovele dospeau undeva într-un vis;
copilul le strângea în palme, iar ele explodau.
unele planete erau puse cu dichis,
altele în praful cosmic scindau,
dintre meteoriți... de-a v-ați ascunselea, surâdea
și se năștea în cer o altă stea.

copilul pe zi ce trece simțea nevoia de-a visa
împreună cu altcineva,
o ființă după chipul și asemănarea lui,
să se plimbe cu ea prin univers, haihui,
dar nu știa câte cuvinte și ce cuvinte
ar fi fost îndeajuns să-l alinte.
plângea și în fiecare lacrimă se oglindea
o creatură ciudată, cu forme nedefinite,
cu aripile zgribulite.

copilul se întreba... și se tot întreba:
oare-aș putea plămădi din pământ, suflare și lacrimi,
din întuneric și lumină, din fericire și patimi,
un trup și o umbră?
celui viu i-aș spune bărbat și l-aș lăsa să se joace,
să vorbească cu a sa inertă jumate;
dar ce se va-ntâmpla când Pământul se va întoarce,
când noaptea va fi zi și ziua va fi noapte?

oare-aș putea face două lumi diferite
care să se atragă și să se evite
nedorind să se cunoască vreodată,
o lume de oameni și o lume de umbre,
trăind și murind totodată?

oare-aș putea să-i las și pe ei să viseze
lumi în care să trăiască, fără să graviteze
în jurul visului meu?

poezie de din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionuț Caragea

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

În momentul în care termin de scris o carte, sunt sătul de ea, deoarece am petrecut atât de mult timp scriind-o, analizând-o și recitind-o, încât o știu pe de rost. Aș putea să-ți povestesc tot ce se întâmplă în cele două volume, punctual. N-aș mai putea să le recitesc. Poate doar când o să am 70 de ani și o să fac o retrospectivă a realizărilor de-a lungul vieții.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Turnul" de Simon Toyne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -44.90- 26.99 lei.

De ce nu vii?

"De nu vii de pe cărări străne
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu, în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Să-I mulțumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puțin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulțumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Și tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulțumesc!

Când văd un firișor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulțumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulțumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulțumesc deplin.

Și pentru freamătul pădurii,
Și pentru murmur de izvor,
Și pentru tainele naturii,
Îi mulțumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoștință,
'Nainte-Ți, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credință,
Pios să-Ți mulțumesc deplin!

O, și-ntr-o sfântă dimineață,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viață
Și-atunci eu vin să-Ți mulțumesc.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ionuț Caragea

Aș vrea să mor cum nu se moare

Aș vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aș vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aș vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veșnicia,
Să simtă cerul și pământul
Când eu desăvârșesc magia.

Aș vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viața viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aș vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez și alte sfere
Condus de forța Ta divină.

poezie de din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu sunt nimic

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi vreun genial neînțeles
Vreun guru adulat, semeț, ales
De-ar fi s-aleg, aleg să fiu comun,
Obișnuit, servit carne de tun!

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
N-aș fi poetul publicat în viață
Cel mult postum s-ar arăta pe față
Ce-am scris și-a fost ascuns, în manuscris...
Rămâne să decideți, sunt proscris?

Nu sunt nimic...
Dar dac-aș fi ceva
Aș vrea să fiu o frunză-ntr-un copac
Să cresc, să-mbătrânesc și să împac
Fireasca lege: moarte după viață,
Să mă-ntâlnesc cu Cerul, față-n față!

Iar dacă n-oi avea vreun loc în vreo prefață
Să mă fixați atent într-o postfață...

poezie de din Facebook, 18 septembrie 2020 (18 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică ConceatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vârsta de trecere

Am, Doamne, treizeci și trei de ani
și-s numai bun de răstignit,
și-s numai bun de pus pe crucea
poemului desăvârșit,

poemului care-ar putea
cu-o clipă iarna s-o amâne.
Sunt pedepsit azi pentru-o gafă
pe care o voi face-o mâine.

Revolta sângelui din mine
se domolește în părinți.
Dar unde-i Iuda să mă vândă
pentru cei treizeci de arginți?!

Se-ntinde-amurgul peste ziduri
precum un mușchi trandafiriu;
când moartea-mi face blând cu ochiul,
eu mai învăț să fiu, să fiu...

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Manifest de unire" de Nicolae Dabija este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 18.99 lei.

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă privești mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Și, totuși, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Și ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulțumești
să mă răsfoiești. Nu știu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfățată).

poezie de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

În fața neputinței

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă și suflet
ți-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ține la distanță.
De câte ori n-am vrut
să-ți spun totul în față,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port și grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ține-ascuns.

Și nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință.
Singur mi-aș fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranțe investesc.
Atâția ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nțeleagă,
Să-mi înțeleagă lupta
și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești,
fără să poți avea
În fața neputinței
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Și tocmai de aceea,
n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am,
în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 103

Ah! Cât e de săracă Muza mea,
Când s-ar putea distinge negreșit,
Căci tema, chiar cu mine lângă ea,
E mai măreață decât ce-am slăvit.
Să nu mă învinuiești că nu mai scriu!
Cată-n oglindă, chipul vei zări,
Care întrece tot ce eu descriu
Și de rușine versul îmi va fi.
N-ar fi păcat atunci să-ncerc să dreg
Stricând astfel ce-a fost odată bun?
N-are alt scop poemul ce-l încheg
Decât de harul tău să pot să spun.

Însă oglinda, când privești în ea
Ți-arată ce în vers eu n-aș putea.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

În fața neputinței

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă și suflet eu ți-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ține la distanță...
De câte ori n-am vrut să îți spun totu'-n față,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aș putea să-ți fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port și grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ține ascuns.

Și nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să știu că tu și eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putință. Singur mi-aș fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranțe investesc...
Atâția ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nțeleagă...
Să-mi înțeleagă lupta și cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubești fără să poți avea
În fața neputinței nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Și tocmai de aceea n-aș vrea s-o risipesc:
Pentru că știu ce am în dar să-ți dăruiesc!
N-aș vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Am mai mult de treizeci de ani

și nu mi-am turnat colegii
la securitate dându-mă anti
comunist feroce
nu am fost și nu sunt filosof
fără operă
instigator neomarxist - am mai
mult de treizeci de ani și nu am aș
teptat treizeci de ani
să cadă corti
na, de fier -
nu am pârât colegii la secu
ritate pentru o slujbă
nu am revenit din franța
să fiu mâna dreaptă
mâna femeii zbir
am trecut de treizeci de ani
și nu am creat grupuri anti
comuniste

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Revendicare

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,

Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aș fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Și să-l invit în lacrimi, la scăldat?

Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginți,
Și-n locul unei vieți fără părinți,
Să-i fiu în gând și-n vise devotat?

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Un alt părinte l-a revendicat...

poezie de din Eu la pătrat. Ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Fernando Pessoa

Poezii discontinue

Poezii discontinue


Realitatea înfricoșătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aș putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – și că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Și poate voi mai scrie încă multe.
Deși-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-și proclamă-întotdeauna existența.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existența ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Și realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu știu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar știu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Și fără ideea că alții aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Și m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aș fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenție
de-a mea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

Femeia

Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.

M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.

Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.

Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.

M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.

Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.

Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.

Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Ascuns în ceață

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e rușine
Și zilnic, știți, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceață... dus de dimineață
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... și iarbă creață,
Știu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aș merge, dar nu am de ales.
Loc e destul știu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine și-mi spune... hai acasă,
Să știi că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aș păși.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceață, mă zbat într-o credință
Și-n 'cerc ca să câștig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Știu că se poate, că îmi alini tot chinul
Și-aș merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puțin ți-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Și pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Și-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deștepta geana dimineții,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieții.

Cu ochi mirați și pași șovăielnici, în holograma sorților,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor și-apoi a părinților,
Nefiresc de iute-au trecut anii și flăcău am devenit.

Mi-am susținut singur existența ca un atlant concrescut,
Continuu și neobosit, m-au preumblat pașii prin lume,
Vârtelnița vieții și furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obișnuit să-și asume.

Am fost și sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reușită deplină;
Prin prăpăstiile contingenței, din prețioasele periple,
M-am împovărat și cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

În luma asta-ntâmplătoare, în care am sălășluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai și,, viețuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe fețe tăinuite-n a mea față;
Cu unica ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viață.

Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineață, pot să respir?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Avrămescu

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deștepta geana dimineții,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieții.

Cu ochi mirați și pași șovăielnici, în holograma sorților,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit.
În scurta binecuvântare a bunicilor și-apoi a părinților,
Nefiresc de iute,-au trecut anii și flăcău am devenit.

Mi-am susținut singur existența ca un atlant concrescut,
Continuu și neobosit, m-au preumblat pașii prin lume,
Vârtelnița vieții și furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obișnuit să-și asume.

Am fost și sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reușită deplină;
Prin prăpăstiile contingenței, din prețioasele periple,
M-am împovărat și cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

În omeneasca lume-ntâmplătoare,-n care am sălășluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai și,, viețuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe fețe tăinuite-n a mea față;
Cu unica, ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viață.

Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir,
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineață, pot să respir?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuți să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ți mai zâmbească;
Își va pune pecete gurii și nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranță.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei și pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Și-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi pașii venind către tine.
Iți va fi dor de zâmbetul ei și de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 20 comentarii până acum.
Participă la discuție!
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook