Aniversarea zilei de naştere

Florile primăverii şi frunzele toamnei,
chiar n-au niciun sfârşit?

Câte lucruri s-au întâmplat?

În acest mic turn, astă noapte,
s-a auzit încă odată vântul de la răsărit.
Mai pot privi înapoi spre ţara de demult
în lumina lunii strălucitoare?

Balustrăzile sculptate şi treptele de marmoră
trebuie să fie încă acolo...
Dar nu şi obrajii mei tineri.

Câtă tristeţe mai pot îndura?

Tot atâta câtă apă de izvor poartă
acest râu curgând spre est.

poezie de Li Yu, 937-978, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim hotar

Sunt la ultimul hotar
Când risipele ce mi-au fost
Revoltă şi pradă
Plutesc cununi,
Spre abis de cascadă.

Câtă umilinţă, câtă trufie
Câtă rabdare mi s-au permis?...

Atâta haos de parcă Dumnezeu
S-a sinucis!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne

Latră câinii: câtă bucurie!
Bate vântul: câtă poezie!
Trece noaptea: câtă insomnie!
Strugurii s-au plictisit în vie!!!

Nerăbdător,
De grijă mor,
Când, fără zor,
Pot sta uşor
Nemuritor.

poezie de Marius Robu din Aproape alb
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum spun la revedere ( extras din Profetul )

Acum spun la revedere, ţie şi tinereţii petrecute cu tine,
Parcă ieri ne-am întâlnit într-un vis.
Eram singur şi tu mi-ai cântat,
iar eu din dorurile mele ţi-am înălţat un turn spre cer;
dar acum somnul nostru s-a sfârşit şi visul s-a destrămat,
duşi sunt zorii, pentru totdeauna.
Mareele amiezii sunt deasupra noastră, dimineţile noastre
au devenit zile pe de-a-ntregul, iar noi trebuie să ne despărţim.

Dacă-n seara memoriei ne vom mai întâlni încă o dată,
vom sta de vorbă iarăşi, iar tu îmi vei
cânta un mai adânc, un mai intens cântec.
Iar dacă mâinile noastre trebuie să se reîntâlnească,
noi vom înălţa încă un turn spre cer.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu învăţasem cât de contradictorie este firea omenească; nu ştiam câtă poză există în sinceritate; câtă josnicie se ascunde în spatele nobleţei sau câtă bunătate în spatele viciului.

citat clasic din W. Somerset Maugham
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest copac

Coboară şi dormi în acest copac, în acest copac.
Împinge pământul înapoi în acest copac, în acest copac.
Scoate pământul în acest copac, în acest copac.
Schimbă întunericul în acest copac, în acest copac.
Reconstruieşte picioarele în acest copac, în acest copac.
Elimină reziduurile în acest copac, în acest copac.
Taie lumina în acest copac, în acest copac.
Umple orbitele în acest copac, în acest copac.
Scrie, scrie tu fiinţă vie în acest copac.

poezie de Jacques Roubaud, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă văpaie să am în mine, câte gânduri năstruşnice, câte jocuri şi câtă fantezie, câtă forţă de a crea şi de a reinventa clipa, câte dorinţe nebune şi câte temporizări... astfel încât să nu fiu corupt de imensa dorinţă de autodistrugere a lumii, astel încât să nu te pierd niciodată?

citat din Ionuţ Caragea (10 aprilie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

O mare tragedie,
S-a abătut pe această Românie.
Tineri frumoşi, ne-au părăsit,
Şi înapoi n-au mai venit.

O seară, începută bine,
S-a transformat în tragedie.
România, ţara mea,
Ce se alege de existenţa ta?

O trupă, un album lansa,
"Goodbye to Gravity" se numea.
Dar n-au mai apucat,
Focul, rapid s-a declanşat.

Ce a urmat, cu toţii ştim,
Nu vrem să ne amintim.
Suflete, la Cer s-au dus,
Şi-acum, ne privesc de Sus.

Răniţii, ne mor în spitale,
Nepomeniţi în catedrale.
Judecaţi pe nedrept,
Pentru că au fost la un concert.

Dumnezeu are nevoie,
Doar de sufleţele bune.
Îngeri sunt în Rai,
Eroi pe acest plai.

Clubul, autorizaţie n-a avut,
Încă de la început.
Pentru patroni, doar banii au contat,
Pe tineri, viaţa i-a costat.
 
În ţară, protestele au început,
Oamenii, o schimbare au vrut.
Tragedia i-a unit,
Şi din locuri s-au urnit.

De la Bucureşti, la Iaşi,
Cu toţii am fost părtaşi.
Au ieşit în toată ţara,
Din Galaţi şi Timişoara.

Până-n ziua morţii,
Noi vom goni hoţii.
Când ţara la noi revine,
Liniştea o să domine.

Lucrul cel mai trist,
Un dezastru ne-a trezit.
Am devenit solidari,
Cum n-am fost de ani.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

N-am loc, o, Doamne-n al tămâiei fum
De sfinţii care merg de-aici spre Tine
Ajută-mă să plec pe-acelaşi drum
Dar aripi dă-mi, de Cer spre a mă ţine!

Cu furci, căzuţii îngeri mă împing
Spre margine de timp fără speranţă,
Ajută-mă să ies din acest ring
Şi ia-mi păcatul şapte din balanţă!

Da, ştiu, chiar şi-n Cuvânt sunt rătăcit
Că n-am ştiut să-l semăn în rodire,
Acolo unde e un răsărit...
Tu, schimbă-mi dară, verbu-"a fi" în "fire"!

Mai lasă-mi încă timp spre a-nvăţa,
Că dragostea înseamnă-aici durere –
O aripă ce-l poate înălţa
Pe cel pierdut, la Sfânta Înviere!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

N-am loc, o, Doamne,-n al tămâiei fum
De sfinţii care merg de-aici spre Tine,
Ajută-mă să plec pe-acelaşi drum,
Dar aripi dă-mi, de Cer spre a mă ţine!

Cu furci, căzuţii îngeri mă împing
Spre margine de timp fără speranţă,
Ajută-mă să ies din acest ring
Şi ia-mi păcatul şapte din balanţă!

Da, ştiu, chiar şi-n Cuvânt sunt rătăcit,
Că n-am ştiut să-l semăn în rodire,
Acolo unde e un răsărit...
Tu, schimbă-mi dară, verbu-"a fi" în "fire"!

Mai lasă-mi încă timp spre a-nvăţa,
Că dragostea înseamnă-aici durere –
O aripă ce-l poate înălţa
Pe cel pierdut, la Sfânta Înviere!

poezie de Pavel Lică din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuprinşi de verde

Interpretam propriul nostru rol
protagonişti în filmul vieţii
scenaristul în pană de idei
introducea o pată de verde
atât de delicată...
câtă vitamină
şi câtă amfetamină
câte idei
şi câte scântei
câte cuvinte
cuprinse-n minte
câte tangouri
şi bolerouri
dar câte lanţuri
rupte de valsuri
ce rapsodie
şi poezie
ce iute polkă
şi perestroikă
odă luminoasă
tu... mai frumoasă
cuprinşi de verde
cu soare mângâindu-ne obrajii
înfloream...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând departe

Azi dimineaţă se şoşotea că vom pleca într-o barcă,
numai tu şi cu mine, şi că niciun suflet nu trebuie să ştie
de călătoria noastră spre nicio ţară şi spre niciun liman.

În acel ocean nesfârşit,
la surâsul tău atent, cântecele mele vor deveni mai melodioase,
libere ca valurile, libere de toate legăturile cu lumea.

Nu a sosit încă momentul?
Mai sunt unele lucruri de făcut?
Iată, peste faleză se lasă seara
şi-n lumina palidă păsările mării revin la cuiburile lor.

Cine ştie când parâmele vor fi molate
şi barca, asemeni unui ultim licăr al asfinţitului,
va dispărea în noapte.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă singurătate trebuie pentru a avea spirit! Câtă moarte în viaţă şi câte focuri lăuntrice.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
şi cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care îşi spălau lacrimile cu leşie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca şi când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii şi câini,
aveau aceleaşi priviri ridicate a frică
şi întrebare,
le era foame,
dar aşteptau cu maţele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leşia şi sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristeţe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame şi nevinovăţie
copiii şi câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îţi trece.

apoi era linişte.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colţ de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreţia domnului
care a făcut stelele.

şi cred că la sfârşit plângea.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când realizezi pentru prima oară ce banal de simplu e ceea ce căutai, te cuprinde un hohot de râs. Câtă agitaţie, câtă spiritualitate, câtă cunoaştere, cât efort, câtă teorie, câtă practică! Şi totul se dovedeşte în final a fi de o simplitate inimaginabilă.

citat din Marius Cretu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cred că,
odată, oceanul
a aparţinut lunii
şi că acesta s-a desprins
şi a căzut pe pământ.

De aceea
luna
îl atrage spre ea
cu atâta consecvenţă,
fără contenire,
încercând
să-l atingă
încă o dată.

poezie de Brandon Villasenor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!