Porniri

din ţânţari mi-au ieşit
în zbaterea mea secundară
numai iepe tinere şi uneori câte un mânz debil care
nu va ajunge armăsar niciodată
şi cui i-ar trebui?!

herghelii de vise mân în prejme aurii
pustii nu-s cerurile, ci reflexia ţărânii,
acolo-s gâze strălucind bogat, rugile mele rătăcind

urma părinţilor desculţă în clisă, iată
viaţa mea pământeană

aspiraţiile par să nu fie ale mele –
sunt chemările muzicii prea sus, scântei
dezgolindu-mi foiţă cu foiţă sufletul

Din armăsari, temutele porniri în faptă,
ce de-a ţânţari au năpădit ferestre…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc - variantă

Eu nu strivesc corola de ţânţari a serii
Şi nu ucid cu cartea mici gâze care stau pe canapea.
Ci eu cu-a mea ferastră
Sporesc a ţânţărimii hoardă,
La fel cum becul cu lumina lui pătată
Atrage gâza serii şi nu o-nedepărtează.
Eu nu strivesc cohorda de ţânţari,
Că mici sclipiri cu aripi sunt şi ei
Şi noaptea când îi va învălui cu zgomot de bec spart
Vor zumzăii pe la urechi, şi vor muşca din mine,
Cu sete.
Aşa că mă întreb, de ce?
De ce, doar din dorinţa de putere,
Să le curm zborul şi să îi strivesc.
Minune sunt, o boabă în marea corolă a minunii.
Şi-nvăluit de multe gâze însetate de sânge,
Zumzăi în rând cu ele, până când,
Voi fi strivit şi eu ’ntr-o bună zi, de mare zid alb.
Coperta veche a cărţii omenirii mă va strivi,
Aşa cum eu pe vremuri, acum imi amintesc,
Striveam ţânţarii mici si enervanţi
În cleştele peretelui şi-a cărţii.
Şi totuşi zic că nu ucid…
Promit să tac acum, şi tot ce-am zis…ba nu promit nimic!
Acuma am de omorât ţânţari.
Pe cât de roşu şi fierbinte îmi curge sângele râvnit de ei,
Rece-mi va fi când voi lovi cu sete
Cu zgomot de bec spart m-a-nvălui a nopţii linişte,
Şi o să dorm, până când evident mă voi trezii.
Eu nu strivesc, şi nu ucid.
Dar uneori nu poţi dormi făr’ genocid!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei împrăştiate...

din atâtea ies scântei şi toate împrăştiate,
câte Doamne se mai pierd, în marea imensitate
şi de ce arse pe rug, sunt făcliile albastre,
luminând acelaşi drum, drumul care-i plin de astre

de ce Doamne nu zărim, calea lor strălucitoare,
prea orbiţi şi suferinzi, apucăm altă cărare
şi treziţi prea la final, zvârcoliţi de-atâtea geruri,
vrem din nou să fie cald, coborât din frigul iernii

din atâtea ies scântei, niciodată adunate,
prea infatuase pier, strălucind puţin în noapte,
singure se sting şi mor, într-o pâlpâire slabă,
luminând doar un contur şi acela prea în grabă

de ce Doamne nu-s mănunchi, scânteierile din toate,
spune-mi Doamne cui să spun, că din cauza lor e noapte

sonet de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idee

Ideea-ţi de coşmar
Te face să tresari:
Să schimbi un armăsar
Pe niscaiva ţânţari!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

păşea cu mâinile la spate
ţanţoş, aproape... solemn, rece
fixa cu privirea panorama
... milioane de lăbuţe lipăie
întâmpinându-l excitate ca
pe Michael Jackson la concert!

Trecea "Mâine" ca un arendaş
printre mâţele subnutrite – aspiraţiile mele...
Scotea din buzunare şoricei aurii
cu gesturi largi aruncându-i

"Poimâine" tânăr – eu nu – vine
de braţ mă conduce
afară din viaţă...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit în admiraţia stăruitoare a firilor superioare şi am simţit fremătând înăuntrul meu nevoia imperioasă de a le imita şi de a le urma. Dar rătăcind fără răgaz, din dorinţă în dorinţă, meditaţiile mele singuratice, rugăciunile mele arzătoare n-au obţinut niciodată de la Dumnezeu care m-a creat forţa de a duce la îndeplinire ceea ce râvnisem, ceea ce încălzisem sub aripa viselor mele.

citat celebru din George Sand
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idioţii nu sunt niciodată expuşi veninului destructiv al criticilor neghioabe, dar o fiinţă umană înţeleaptă şi care are anumite merite este aproape în permanenţă hărţuită şi atacată de aceşti «ţânţari» jalnici care sunt cel mai adesea posedaţi şi îndârjiţi de diavoli ca să facă numai rău.

Gregorian Bivolaru în Gânduri inspirate
Adăugat de SerjSatyananda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am gândit uneori destul de adânc, dar rareori cu plăcere, aproape totdeauna împotriva voinţei mele şi parcă forţat. Visarea mă destinde şi mă amuză, în timp ce reflexia mă oboseşte şi mă întristează. Să gândesc mi-a fost întotdeauna penibil, mi s-a părut lipsit de farmec. Uneori visările mele se termină cu meditaţia, dar cel mai adesea meditaţiile mele se încheie cu reveria; şi în timpul acestor rătăciri, sufletul meu hoinăreşte şi planează deasupra universului, pe aripile imaginaţiei, cunoscând extazuri ce întrec orice altă plăcere.

Jean-Jacques Rousseau în Visările unui hoinar singuratic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutări

Sărutările noastre,

sute, mii

sau milioane, câte au fost –

niciodată nu le-am ştiut pe de rost:

fructele mele, veveriţele mele, garoafele mele,

izvoarele mele, cuţitele mele!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunei mele soţii

M-a ascultat şi m-a iubit,
Din vorbă nu mi-a prea ieşit,
Ba m-a făcut cel mai bogat,
Că părul mi l-a argintat.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

cum îţi spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
şi-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puţin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole şi amare
până reuşeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
şi că mai exist şi aşa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca şi cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze şi lumini

îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
şi cum se împleticea
sub greutatea neputinţei mele
şi cum deja nu mai eram tânăr
şi mă nelinişteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viaţa
apoi o luam de la capăt
cu aceeaşi înverşunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină şi multă splendoare
şi cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morţii
draga mea moarte
te rog să nu mă laşi singur
în viaţa asta niciodată

apoi tu dispari şi numai ştiu
nimic despre noi
nu mai am veste
şi cum îţi spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în oraşul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
şi cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cireşele-n grădina mea,
Nu-s nici prea coapte, nici prea-prea;
Dar trandafirul meu iubit,
De-a binelea a înflorit.

(Şi pozele nu mi-au ieşit)

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot...

nu te bucura
şi nici nu mă compătimi când vezi
cum umblu vesel ducând pe umăr
craca de sub tălpile mele
gândeşte-te că am decis
să merg
cu inima desculţă
sau că drumul meu are
copacii continui
şi că
la o adică
pot chiar şi să zbor

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om de cuvânt

Cuvântul meu
dacă se face ţăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuşi fie «am»
sau «in»
El ştie
că am rămas legat ţărânii şi-n încercarea
de a zbura n-am reuşit să mă ţin
strâns agăţat de cuvânt

repetiţia pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgăriţe, tot unui OM
şi aş fi mulţumit
măcar de ar avea altfel
unghiile

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

încape…

răgazul dintre morţile mele, atât este viaţa
nu am găsit nimic aici
doar iubirea
în rest, mă strecor printre erori repetate
dând de furcă Iertării prea mult

de n-aş fi prins în vibraţii, lumini
muzică-arhetip, ecou rotunjind pulsul
aş fi rămas în contemplare fix şi tâmp
aşteptând într-o staţie pe unde
nu va mai trece niciodată diligenţa, nici drumeţi, nici păsări…
numai ierbi crescute răsturnat, aspre şi amare

răgazul dintre morţile mele mă găseşte
mestecându-mi inima
salivă sidefie ţi urme de dinţi încleştaţi
adânc –
impulsuri aproximative… o aşez înapoi în cutia ei
acum
încape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făptura ei se transformase pentru mine într-un fel de subton permanent al fiinţei mele, identificându-se cu cea mai adâncă şi cu cea mai intimă din aspiraţiile mele. Gândul la ea era o dimensiune a existenţei mele.

Lucian Blaga în Luntrea lui Caron (1990)
Adăugat de Ioana Florea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre amintiri

În colţul tău cu amintiri,
Printre atâtea altele îngălbenite,
Printre răvaşe scurte de iubiri
Mai sunt şi ale mele rătăcite.

Ţi-au mai rămas nişte fotografii
Şi amintiri se poate să mai fi rămas
Şi nişte libertate ai şi zile mai pustii
Şi lacrimile mele, calde, pe obraz.

A mai ramas ceva miros din mine
Şi poate amintirea primului sărut
Cu urmele atingerilor fine
Şi-un colţişor din sufletul meu rupt.

Dar cred nu a mai rămas nimic
În mintea ta, că tare-i încurcată,
Căci dacă mă iubeai un pic
De ce să mă fi pus cu toate laolaltă?

Iubirea noastră rău ai pângărit-o
Iar lacrimile-mi n-o mai pot spăla,
Ai murdărit-o şi-ai mototolit-o
Şi-ai aruncat-o la picioare-n urma mea.

Când din trecut te-or bântui strigoii
Iubirilor însângerate, vei ajunge
Să te închini dorinţei şi nevoii
De-a sta colţul amintirilor..., şi-oi plânge!

05.05.2016

poezie de Florentina Mitrică (5 mai 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţânţari prea ţâfnoşi -
tălpile goale pe mal
copii alergând.

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubirile mele...

Ştii ieri aş fi vrut să-ţi povestesc
despre iubirile mele,
dar cred că timpul
nu ne-ar ajunge.
Ar trebui să prefacem
secundele în minute
minutele în ore
orele în zile
zilele în luni
lunile în ani...
Despre iubirile mele nu pot spune
totuşi prea multe...
poate ar trebui tu să le descoperi
începutul şi sfârşitul,
tristeţile şi bucuriile,
uitările şi aducerile aminte...
Ai putea să le cauţi mâinile,
degetele, genunchii, gura,
ochii, părul chiar amintirile.
Să zâmbesc?

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune? La ce i-ar trebui unui om atât de bogat?

aforism de Valeriu Butulescu (2008)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhul Vinului

A cântat în paharul meu, iar eu m-am împlinit,
Tot numai iubire, în parfumul acelei muzici,
În cântecul lui îmbujorat şi magnific.

"Eu sunt sănătatea, eu sunt viaţa!
Pentru că eu ofer, celor care cer,
Focul tatălui meu, Soarele,
Şi puterea mamei mele, Ţărâna.
Esenţa în marea ei inspiraţie,
Sunt învăţătură şi spirit pentru cei înţelepţi,
Muză vizibilă pentru poeţi,
Sufletul înflăcărat al celor îndrăgostiţi,
Geniul veseliei şi-al râsului.

Veniţi, sprijiniţi-vă de mine, voi, cei obosiţi!
Ridicaţi-vă, voi, cei suferinzi şi plini de îndoieli!
Grăbiţi-vă, voi, cei întârziaţi pe drumuri!
Eu sunt Mândria, mângâietorul;
Valoarea şi Nădejdea sunt scutierii mei;
Eu sunt Îngerul Tihnei.

Eu sunt viaţa, eu sunt bunăstarea, eu sunt faima:
Pentru că eu sunt căpetenia unei armate
De vise strălucitoare şi generoase;
Şi-ale mele-s, de-asemenea, toate-ale mele, cheile
De la templul spiritualităţii,
Unde sufletul uită de truda unei zile
Şi se-închide-acolo cu sfântul sfinţilor lui –
Cu sinele-i radiant şi cuceritor –
Şi omul se închină, şi vorbeşte, şi se bucură.

Apropiaţi-vă, staţi lângă mine, voi, cei frumoşi,
Voi, cei care sunteţi plătiţi cu dispreţ,
Voi, cei care sunteţi înlănţuiţi şi care vă veţi lua zborul!
Eu sunt frumuseţea şi iubirea;
Eu sunt prietenia, mângâietorul;
Eu sunt cel care iartă şi uită."

Duhul Vinului
A cântat în inima mea, iar eu am renăscut
În savoarea şi-n parfumul muzicii lui,
A acelui cântec magnetic şi atotstăpânitor.

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!