
Om de cuvânt
Cuvântul meu
dacă se face țăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuși fie «am»
sau «in»
El știe
că am rămas legat țărânii și-n încercarea
de a zbura n-am reușit să mă țin
strâns agățat de cuvânt
repetiția pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgărițe, tot unui OM
și aș fi mulțumit
măcar de ar avea altfel
unghiile
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

În cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului... Împlineam aproape patru ani și încă nu pronunțasem nici un cuvânt. Nici barem cuvintele de temelie ale vieții: "Mamă" și "Tată".
citat clasic din Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval zăngănitor. Și de aș avea darul profeției, și de aș cunoaște toate tainele și toată știința, și de-aș avea credința toată, încât să mut și munții, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Și toate averile mele de le-aș împărți, și trupul meu de mi l-aș da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi folosește.
Sfântul Pavel în Biblia
Adăugat de Laura Soare

Comentează! | Votează! | Copiază!

vor găti
Cuvintele sunt moi în după-amiaza aceasta
și gesturile
mă las lent în genunchi, dacă m-aș ridica
tulbur arama
iată, ating cu fruntea brâul unduind între orizont
și pervazul ferestrei furișându-se înăuntru
mă va găsi înserarea la pândă
aștept parfumul misterios al nopții
cuvintele vor căpăta consistență
îmi vor găti emoția unui nou mesaj
ce vi-l ține deocamdată ca-ntr-o cochilie
inima mea
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiți ca aidoma unui copil. Un nou-născut nu știe nici frica, nu știe nici virusul, nu știe nimic. Fii Liniștea dinaintea cuvintelor pentru că ea nu cunoaște nimic. Nu știe nici măcar frica. Nici măcar curajul. Nici măcar credința și nici măcar îndoiala. E dincolo de orice dualitate. Și mai ales e dincolo de naștere și moarte.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter
gol
ca atunci când te dezbraci de caracter
(nu încercați asta acasă
dacă nu aveți unul)
am azvârlit tălpile mele
depărtărilor
ca pe niște vechituri de prin debara
și cum de frică de iubire de neiubire de cum
aveam inima la pământ fără pământ
nici nu am văzut-o luată pe tălpile
alter-trecătorului fără tălpi rămas fără inimă rămas
și fără să înțeleagă
conceptul de
gol
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu spunem nimic și totuși vorbim. Nici măcar nu ne întoarcem capetele unul spre celălalt, dar ne privim țintă. Nu ne atingem nici mâinile, dar ne mângâiem. Îți simt respirația în ureche, deși ai scos capul pe geam. Tot aerul de afară respiră prin tine și mă piaptănă.
citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima mea
N-am de gând s-o țin tot într-un plâns,
nici să râd întruna,
nu prefer o caznă alteia.
Aș prefera instantaneitatea unui film prost,
dar nu a unuia care te adoarme, ci a unuia la scară mare,
cum ar fi o superproducție.
Vreau să fiu măcar la fel de viu pe cât de vulgar.
Iar dacă niște aficionado* ai daravelelor mele spun " Nu pare
a fi Frank," cu atât mai bine!
Eu nu port mereu costume cafenii sau gri, așa-i?
Eu port la operă tricourile de zi cu zi,
iar asta destul de des. Vreau ca picioarele mele să fie desculțe,
vreau să fiu bărbierit, iar inima mea
în ceea ce privește inima, nimic nu poate fi planificat, dar
cea mai bună parte a ei, poeziile mele, este descoperită.
* Cunoscător al unui anumit subiect ( a person who is very knowledgeable and enthusiastic about an activity, subject, or pastime )
poezie de Frank O'Hara, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am ăncercat
Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Și printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.
Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Și-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.
Apoi m-am desfăcut la piept
Și inima bătând ți-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înțelept
Să mi-o-ngrijești..., măcar am năzuit.
Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri și-n eternitate...,
N-ai auzit și-am început să țip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.
Și din adânca mea simțire
Adesea, când mă emoționez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă rușinez.
Am râs și-am plâns și am iubit
Profund, fierbinte și curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...
Din vise am creat realitate
Și în realitate am visat!
Știu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!
Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care și-o dorea orice bărbat,
Tu ți-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.
Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumusețe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...
poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima unui poet nu e liniște
În inima unui poet
niciodată nu e liniște,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce țin in gheare vise scăpate
din lesa nopții.
El poartă pe degete iubirea
ca pe niște inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi își tese cămăși de sărbătoare
și luna în ele își face culcuș,
când vieții îi crește la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ține în mâini
o sabie de cer!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să vă las și ultimul cuvânt
Hrănește-te cu versul și nu-ntreba de mine,
Nu are importanță; nici ce sunt eu, nici cine.
Primește-n dar cuvântul așa cum ți-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.
L-am îmbrăcat în lacrimi și-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu știe să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Și-n liniștea din el să-ți învelești durerea.
Adună-i mângâierea și-o pune peste rană
Și dă un bob din el... și sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Și lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.
Când Dumnezeu ne-a dat și cerul și pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... și ultimul cuvânt.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget

Comentează! | Votează! | Copiază!
În inima nopții
Îngerul te conduce în inima nopții
Prin puterea unui singur cuvânt, pe care
Nu-l mai poți ignora, fiindcă este mai tare
Decât orice argument contradictoriu și
Prin acceptare, te lași purtat de Dumnezeu
Într-un loc al întâlnirii, unde conflictul
Veșnic, dintre om și Creator, dintre oameni,
Va ajunge la un fericit deznodământ,
Din inima nopții spre o realitate
Nouă, surprinzătoare... Dar iată, că mulți sunt
Chemați, dar puțini aleși, se lasă-ntimidați,
Renunță, se rătăcesc și cad din iubire,
Astfel nu mai pot ajunge la împlinire,
Și acuză pe Dumnezeu de mizantropie.
poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre U.E.
Pensiile, de acum,
N-ar ajunge nici de drum,
Da nu-i bai că, înspre noi,
Vine ea... "ziua de-apoi"!
epigramă de Barbu I. Bălan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt aproape de departe!
gândire magică, un pic
sperănțoasă, un pic habar
dinspre neputințe
simt în preajmă
pârdalnică preajmă, adulmec
mirosul crud, proaspăt
al unor minuni
sau poate că
un cocor tocmai trecea
rămas în urmă
fac lobby: va ajunge
va ajunge, va aju
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu un cuvânt
"A fost atâta chiu și cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câți martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele și umbre.
Cuvântul fruct oprit.
Cuvinte păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu știe unde nimerește.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără șir cuvinte, necunoscute, omenești.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citește lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgeți din milenii eterne de iubire
Eu am o teorie
Că toți avem la bază un cuvânt
Dintr-un cod divin, ceva de pe pământ,
Iar eu cred că al meu cuvânt ești tu.
Mai cred și că destinele sunt scrise-n stele
Cu ani-lumină înainte de sentimentele mele
Și-mi place, măcar, să gândesc
Că stelele mele le-au iubit profund pe ale tale
De la a Lumii Facere
încoace.
Astfel voi pretinde
Că toate aceste săgeți și cuțite
ce-mi străpung inima câteodată, de iubire,
Sunt doar din vina unui arc peste timp,
sunt săgeți eterne.
poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate
Poate n-ai știut, dar mâine
Se vor rătăci... risipe,
Va lătra flămând un câine
Spre amintirea unei clipe,
Ca un abur cald, de pâine,
Ce zbura făr-de aripe.
Poate ai uitat... uitarea
Curge din privirea-ți verde,
Ce sfâșie depărtarea
Și-n adâncul ei se pierde,
Ca o umbră, în culoarea
Ce tăceri vrea să dezmierde.
Poate ai găsit... sărutul
Ars, pe buze reci de rouă
Și alungând târziu, urâtul,
Trupurilor noastre... două,
Renăscute-n așternutul
Dimineților când plouă
Poate-ai înțeles... destinul
E o trecere prin viață,
Este totul sau puținul
Agățat de-un cap de ață,
Strălucind precum rubinul
Unui gând... ce te răsfață.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și tac... și tac...
Câtă tristețe e-ntr-un bob de grâu, că se oprește pâinea din dospit,
Când lacrima din cer e ca un râu, pe fruntea unui înger urgisit!
Cât întuneric curge dintr-un gând încarcerat în frici și nerăspuns,
Când întrebări sunt multe și-n pământ nu mai e loc de noi îndeajuns!
Și câtă-nsingurare ne-a pătruns prin sângele contaminat letal!
Și totuși ne plimbăm de jos în sus și totuși noi sperăm paradoxal,
Cu moartea înfrățiți, în joc barbar, că viața doar în vis ne-. a mai rămas
Și vom uita-n arestul glaciar, cum e să faci spre ușă primul pas.
Ce poate fi mai dureros și crunt, să nu te poți mișca în voia ta
Și să nu-ți însoțești nici la mormânt pe mama metamorfozată-n stea?
Și vitregit de rămas bun și dor, să te-mpietrești, să nu mai simți nimic,
Să pui pe lacrimă și inimă zăvor și toate astea la un simplu clic.
Se scurg minutele într-o lentoare grea, precum în mica moarte, fără rost,
Între pereții caselor de nea, pe unde primăvara n-a mai fost.
Poemele se bat cu pumnii-n piept, oprindu-și respirația-ntr-un gest
Apocaliptic. Lângă el aștept să bată clopotele-ntr-un ecou funest.
Câtă tristețe e între coperți! Pe foi nescrise-o muză a murit
Și nici măcar nu poți să te mai ierți, că scâncetele nu i-ai auzit,
Când liniștea domnește în cuvânt, ca un blestem de viruși fără leac
Și n-am puteri să-i sap niciun mormânt și n-am puteri să plâng și tac... și tac...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea celor... strâmți (nepoezie)
traiectorii noi
libertatea capătă sensuri anume
impuse
democratic mi-am ales
călăul... nu
nu-mi rostogolește țeasta în coș, ori pe caldarâm
mă vrea aproximativ viu
de ajuns de viu cât să fiu păpușă precisă
sforii sale inoxidabile, ignifuge, transparente, rezistente...
surâde magistral telegenic sau ia mime grave
"alesul"
preocupat de traiectorii
am fost încolțit ca să nu spun curtat
cândva de către ecologiști
credeam că pentru consumul excesiv de hârtie...!
... renunț la scris, nu-i nicio scofală
însă am priceput
voiau să șlefuiesc bine cu pielea mea o traiectorie
nț, nț
ba și de către cei de la putere azi credeam
că pentru ceasul nepotrivit de la mână... ehei
nu, nu-i acolo rana
voiau o "categorie-Iudă" contrast
tabloului libertății anume desenată vrerii mele
astfel voi credeți că există
justiție în țara lor și chiar există, pe bune... undeva!!!
nu voi fi docil, nici miel nici lup, nici contra
voi face un salt
sub talpa lor îmi voi face înviorarea
complexul 2 gâdilându-i, vor râde ca proștii
și se vor prinde în propria plasă de traiectorii
fiii și fiicele lor
vor împărți cu mine iertarea și lumina cândva
............................................
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața are grijă de Viață. Chiar dacă ceilalți o să zică: "Vai, amărâtul, săracul, uite, mă, noroc cu ăla că i-a dat mâna, nu avea de unde, nu avea de nimica, nu e capabil să producă nimic." Ignorantul nici măcar nu realizează că acel care nu e capabil să producă nimic, produce tot. Cel care nu e capabil cu adevărat să producă nimic, produce Viața Eternă. Exact ca soarele. Nu face nimic și totuși căldura și lumina lui face tot. Simpla prezență. Dumnezeu Cel Viu. Tot ceea ce știi, tot ceea ce vezi, tot ceea ce auzi e doar ignoranță sau separare, nimic altceva.
Atmaji Maharaj în Întreaga separare e doar imaginație, acceptată ca și realitate "perceptivă" - Satsang cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am!
N-am lacrimă
ca să acopăr pământul
care se cutremură
nimic la picioarele mele.
N-am cuvânt
Pentru durerea ce-ți sfâșie trupul.
N-am prezent,
Nu văd viitor
Și nu cunosc nici un trecut.
Ce-s eu, cea care străbat mii de vise
ca să ajung la tine
pentru că ești legat de pământ?
Nu-i din eternitate,
Sufletu-mi ce liber
Întâlnește nemurirea
și-i cere îndurare pentru tine,
care te vezi doar Om.
poezie de Mihaela Amăriuței (1 mai 2010)
Adăugat de Mihaela Amăriuței

Comentează! | Votează! | Copiază!