Printre amintiri
În colțul tău cu amintiri,
Printre atâtea altele îngălbenite,
Printre răvașe scurte de iubiri
Mai sunt și ale mele rătăcite.
Ți-au mai rămas niște fotografii
Și amintiri se poate să mai fi rămas
Și niște libertate ai și zile mai pustii
Și lacrimile mele, calde, pe obraz.
A mai ramas ceva miros din mine
Și poate amintirea primului sărut
Cu urmele atingerilor fine
Și-un colțișor din sufletul meu rupt.
Dar cred nu a mai rămas nimic
În mintea ta, că tare-i încurcată,
Căci dacă mă iubeai un pic
De ce să mă fi pus cu toate laolaltă?
Iubirea noastră rău ai pângărit-o
Iar lacrimile-mi n-o mai pot spăla,
Ai murdărit-o și-ai mototolit-o
Și-ai aruncat-o la picioare-n urma mea.
Când din trecut te-or bântui strigoii
Iubirilor însângerate, vei ajunge
Să te închini dorinței și nevoii
De-a sta colțul amintirilor..., și-oi plânge!
05.05.2016
poezie de Florentina Mitrică (5 mai 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Am ucis
Am ucis
Noi primăvara am ucis,
Căldura ei nu se mai simte,
Să fi rămas numai un vis
Printre aducerile-aminte?
În infatuarea noastră,
Când goneam după averi,
Am pierdut-o și-n fereastră
Plângem după primăveri.
Ne simțeam atât de siguri
În genunchi strângând averi,
Astăzi ne-amintim, dar singuri,
Crud miros de primăveri.
N-aveam timp pentru fiori,
N-aveam inimile calde,
Și pe pomii plini de flori,
Fulgul rece, din noi, cade!
Niște zombi reci și goi,
Umbre încarnate, goale,
Fără suflete, strigoi,
Ne-mpleteam lanțuri din zale.
Astăzi ne-au legat în case,
Niște cuști ce le-am zidit,
Primăverile frumoase,
Le-am pierdut..., când am plătit.
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
31,03,2020
poezie de Florentina Mitrică (31 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
A nins peste iubirea noastră
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
Din flori de gheață
Culese de pe Lună,
Ți-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.
Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Și voal miresei mele.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
Ne-a măcinat
prin viscole simțirea
Și secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.
REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au așternut
Troiene de amintiri
Și-n gerul unei nopți
Al unei nopți albastre
Am înghețat
Printre atâtea iubiri.
cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ușurare
Azi iar te văd îngândurat
Și tremuri ca o domnișoară,
Sub masca ta, cea de bărbat,
Simt că ceva te înfioară.
Pe fruntea ta stau atârnate,
Împreunate, niște riduri
De-atâtea gânduri adunate
În mintea ta-n atâtea rânduri.
În pieptul tău încă suspină
Un dor nespus de-o lacrimă,
Când uneori te mai animă
Din amintiri, o patimă.
Vrei să te-abții, dar îți tresaltă
Pe undeva, pe sub cămașă
O inimă ce altă dată
Sălta așa de nărăvașă!
Și din preaplinul de iubire,
Dintr-o emoție sublimă,
Apare-n ochi o licărire
Și-n colțul lor, o lacrimă.
Și simți că treci în neființă
De nu lași lacrima să curgă,
Căci nu mai este cu putință
Spre spate anii să ajungă.
Când totul mege spre sfârșit,
Și amintirile-ți revin
Când lacrima ți s-a pornit
Ți-e chipul parcă mai senin.
Eliberat de-o lacrimă
Imi pari acum mai ușurat,
Însă preaplin de patimă,
Rămâi un om îngândurat...
20.04.2020
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
Florentina Mitrică (20 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai să regreți
Îmi este dorul atât de aprig și te aștept ca o nebună,
În cioburi a sărit fereastra, de al meu dor... nu de furtună.
Vor trece poate multe zile, sau ani... sau cine poate ști?
Și eu te-aștept ca-ntotdeauna... mereu te-aștept, dar tu nu vii!
De ce să vii? cine sunt eu, și cine am fost pentru tine?
Am fost femeia ce și-a dat încrederea și inima ei, ție.
Dar ce contează pentru tine? femei sunt peste tot,
Aș vrea să am puterea să te smulg,... din suflet să te scot.
Vor trece anii tot în grabă, așa cum în grabă sunt toate
Te-or năpădi dintr-un trecut, amintiri nenumărate
Ai să regreți că n-ai știut să-mi prețuiești iubirea
Ai să regreți dar ce folos, rămâi cu amintirea!
Femeile te-au părăsit, și toate te-au uitat
Tu ai rămas însingurat, cu sufletul secat
Să nu-ndrăznești să te întorci la mine înco-dată
Eu inima mi-am ferecat, și poarta e-ncuiată!
poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Execuția
Te uiți din ceas
printr-un hublou de alge
corăbii pasc din puntea unui vas
iar ora se prelinge pe catarge
și ne-a rămas nimicul de rămas...
În ceas te uit
și-n buzunare fine
printre chibrituri, fulgi și scoarță de sărut
întinsă între coaste-mi stai pe șine
și ceasul trece roată
peste roată
și-ai tăcut!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrei să mă lași?
Vrei să mă lași?
Vrei să mă lași să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colțul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puțină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îți ating roșul
nefiresc din obraz.
Promit să îți ating
atât de ușor sufletul
încât să nu simți că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuși!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec așa
prin viața ta fără să las nimic,
am să îți stric tristețea,
de aceea am să-ți mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Și am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăiești în locul altcuiva.
Mă lași să te sărut?
Promit să nu stric nimic!
poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
viață trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezește-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea
aș vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranțele mele
colțul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când șoptea
nu pleca, cumpăna-i grea
buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porții, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine
sunt agățat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre cețuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor pașii, nu suntem noi din ea
vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în țara mea
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
A ramas doar...
Ai crezut
că viața a uitat,
pe colțul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospățul
indiferenței...
L-ai modelat rotund,
uitând
de finețea mișcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Privești acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauți...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găsești
fărâma de prietenie
agățată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am regăsit
Mi-am regăsit liniștea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă și spațiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.
Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaștere,
Abilitate dezvoltată din naștere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere și zgomot.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă te iubesc!
Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu și mi-e tare greu.
Îmi răscolești sufletul, chiar și inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu așa ceva?
Nu știu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viața ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, știu că-i de la Soartă!
Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viața mea de-atuncea? Unde-s clipele?
Aș dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aș fi vrut, să stăm toață viața,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranța!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În toamna vieții
în toamna vieții mele se-ngălbenesc simțiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinerețe mă apasă, mă doare.
mi-a rămas credința ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranța, dorul mistuitor.
visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc și sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.
cu înțelepciunea sunt răzbătătoare
pe țărmul de vis s-au năruit castele.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pleca
Nu pleca, iubito, te rog, nu pleca
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Amintiri și umbre ne vor răscoli
Pe poteca vieții tu nu vei mai fi.
Doruri preacurate ne vor inunda,
Și-adevăruri, poate ne vor amenda
Căutând plăcerea între două sfere
Ai aprins iubirea cu a ta putere.
Și-ai venit la mine, iar brațele mele
Te-au primit deschise cu gânduri vesele
Și-am pornit pe drumuri cu o limuzină
Suntem între stele pentru-o zi lumină.
Pe poteca vieții tu nu vei mai fi
Amintiri și umbre ne vor răscoli,
Poarta se va-nchide, vai! în urma ta
Nu pleca iubito, te rog, nu pleca!
poezie de Nicu Petria (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colțul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...
Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze și. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...
Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald și departe...
Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...
..."căci mult a iubit..."
poezie de Mariana Daniela Bidașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe amintiri
Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.
Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.
De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar și parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.
Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aștept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de hău
Ne-au rămas satele pustii și reci
Și-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.
Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.
Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...
Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conștiință!
Mai greu să scapi de neputință,
Când legile i-au transformat în zei...
Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Și-au reușit: le-a mers ca uns.
Ce "bravo" sunt acești mișei
Și ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva, cândva
Undeva, cândva
Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spațiu, or vibra ca unde.
Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.
Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emițând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.
Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.
Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie și... cuiva...
poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un rămas bun
Curgi, pârâiaș, spre marea ta
Și varsă-te grăbit;
Ai mei pași nu te-or mai urma
Mereu, la nesfârșit.
Curgi pe pășuni, nu te-agita,
Căci râu devii zorit;
Dar pașii mei nu te-or urma
Mereu, la nesfârșit.
Însă arinul va icni
Și-un plop va fi foșnit;
Și-albina îți va bâzâi
Mereu, la nesfârșit.
Și mii de sori te-or lumina
Și mii de luni, vădit;
Dar ai mei pași nu te-or urma
Mereu, la nesfârșit.
poezie de Alfred, Lord Tennyson (1 iunie 2021), traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
privește câte culori s-au strâns
pe trupul meu lacrimile au săpat amintiri
roșii galbene verzi
numai tu ai rămas albă printre atâtea
întunecimi lumești zilele din ce se vor naște
fără zâmbetul tău pierdut iubito în mijlocul vieții
neînvârtită planeta și ea a pierit odată cu tine
un cireș îti va crește din piept crucea pe care
voi adormi ținându-te de ultimul tău sărut
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde timpul îngroapă amintiri
Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.
Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.
Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.
E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urme, în timp, ale unei alte
am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
aș fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!