Pot...

nu te bucura
şi nici nu mă compătimi când vezi
cum umblu vesel ducând pe umăr
craca de sub tălpile mele
gândeşte-te că am decis
să merg
cu inima desculţă
sau că drumul meu are
copacii continui
şi că
la o adică
pot chiar şi să zbor

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-a furat ghetele?... O să umblu iar un an cu inima desculţă!

aforism de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter

gol
ca atunci când te dezbraci de caracter
(nu încercaţi asta acasă
dacă nu aveţi unul)
am azvârlit tălpile mele
depărtărilor
ca pe nişte vechituri de prin debara
şi cum de frică de iubire de neiubire de cum
aveam inima la pământ fără pământ
nici nu am văzut-o luată pe tălpile
alter-trecătorului fără tălpi rămas fără inimă rămas
şi fără să înţeleagă
conceptul de
gol

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(…deja-i aici târziul) – nu rânjesc, ci…

dinamica surâsului
la mine începe undeva
după ceafă
se schimonoseşte oglinda, ai zice că
altul prin înmugurire creşte

umblu cu tălpile toate…
desculţe
refac înapoi
întreg drumul – până la ziua zero

iau un foarfece,
o bucată mare
din material din care
se fac radiere – decupez
cât tălpile, gata, acum am
finalmente încălţări şi sunt
în drum spre voi

începând cu degetul mic şi călcâiul, urcă
pe genunchi, coşul pieptului
răsuceşte
şira spinării, după-ceafa mea, iată
noua dinamică
a surâsului

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi un om bun, gândeşte-te să-l întreci; când vezi un om rău, cercetează-ţi inima.

citat clasic din Confucius
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi tu, cititorule, nu întotdeauna capeţi ceea ce doreşti aşa, pe dată. Trebuie să continui, să continui şi iar să continui să încerci, până obţii. Foarte mulţi se lasă păgubaşi când sunt la un pas de reuşită.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

cub

corzi, grifuri, cârlige
sunt
tălpile mele ca «înainte
de zile»
pretutindeni ape –
destinul s-a-ncâlcit
în primii nori
cad păsări aprinse
aripile în flăcări violet-aurii
arătându-mi calea

dintre cele şase uşi
transparente
care cubic mă îmbracă
voi deschide – şovăi acum
neştiind-o – pe cea
dinspre iertare

să nu mă cauţi
nici nu mă aştepta, iubito,
la vechiul pământ

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

paso doble

fac întâi un pas în talpă şi apoi
cu ea cu tot un altul
merg probând drumul din mine
până când sunt asfalt celuilalt
dinaintea ochilor

am agonisit atâta şovăială
ascuţind ca pe creioane moi fricile, încât
mă mir cum de mai sunt păcătos…
cu trufie, cu cuvântul mai ales, da
poetul este străpăcătosul, dar nu cu fapta
acestea îi sunt deseori bune
restul, erezie

mă întreb câţi poeţi sunt în ţara asta
ca să ştiu
dacă tălpile auzite… aproape, sunt iluzii
sunt de orbi, cerşetori sau
frunze mari, încă verzi, întinse timpuriu
în calea vântului –
şi cât de eretic ni-i neamul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate merg la shopping. Nu din snobism, ci din cauza faptului că aici nu am timp. Şi nici nu mai pot să umblu aşa prin mall-uri, nu mai rezist în picioare să umblu atâta. Dar în străinătate ce să fac altceva? Mă duc să văd muzeele, după care la cumpărături.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

astăzi dimineaţă am fost
la aeroport să mă aştept
aterizând
ştiţi doar cât umblu
cu capul în nori...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălpile mele – atât de ferm înfipte

Tălpile mele – atât de ferm înfipte în pământ!
Aripile mele – atât de departe sus pe ceruri!
Şi atât de multă suferinţă
În inima sfâşiată între ele.

poezie clasică de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de rândunele

Zbor de rândunele,
Peste zări pierdute,
Gândurile mele,
Aripi nevăzute.

Dor de fiinţe scumpe,
Inima îmi arde,
Când în piept irumpe
Dulcea înfiorare.

Cea născută-odată
În gândurile mele:
Dragostea curată,
Zbor de rândunele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt eu!

nu vreau un număr pe umăr
nici între copacii pădurii să rămân
nu vreau să număr cuvinte
de la un ieri până la un altfel
de-a fi, astăzi, chiar eu
pe stradă, pe sticlă sau în revistă
nu vreau formă
numelui meu sau un altfel de-a fi privită
nici în iatace de taină să fiu dezgolită
cu ochi de monezi atrasă şi grav
apoi pe viaţă rănită
şi totuşi... viaţa mă obligă
să merg spre viitor şi asta
o fac cum veau eu
voi nu sunteţi cătuşe să-mi fiţi viitor
pe nici o "sticlă"
să ţineţi minte, asta sunt eu!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofocle imitând pretenţia de poet

surâsul şăgalnic sau
urletul gâtuit de uimire şi emoţie al fluturelui
când îşi întâlneşte fluturea
ori cât să-şi tragă duhul pe floarea potrivită
este poezia pură
.
tremurul unei flori de păpădie
unduirea sfioasă a unui ram de salcă
sau strănutul muzei pe tâmplă
unde se întâmplă
preocuparea omului
pentru sănătatea fluturilor
mai cu seamă a acelora din stomacul îndrăgostiţilor
este poezia pură
.
untul mirării scos cu atâta râvnă
de nesomnul condamnatului la viaţă
când umblă prin lume cu inima desculţă
este poezie pură
.
demachiantul Morţii când ar vrea s-o credem
ingenuă fecioară fugită
în căutarea perechii
şi abia aşa să o vezi
cum te vezi
este poezia pură
/
restul sunt prezumţii
sau exerciţii
poziţiei de statuie pretinsă - ca o ironie şi să o obţii...
/
nimeni nu ajunge poet fără să întâlnească
vinovăţiile neînţelesurilor -
scrisul fiind o formă de a cere iertarea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal de călătorie - de vorbă cu mine

fiecare zi mă renaşte aşa cum se aşează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent
//sau cine mai ştie ce o mai fi
până atunci te sărut mamă şi-ţi spun sărut mâna suntem atât de departe dar tu ştii că eşti mereu aproape în sufletul meu
ne este bine aici
dar nu ca atunci când ne întoarcem
acasă culorile sunt atât de vii şi aerul atât de proaspăt
pământul se lasă călcat şi şterge urmele noastre
ca norii suntem //
umblu desculţă
picioarele mele au perne de aer
calc apăsat //
trenurile nu mai respectă orarul nici picioarele nu mai duc pe drumul ştiut
toate se întâmplă de parcă lumea se vrea de la început (Eva nu avea nicio rivală şi Adam se plictisea numărându-şi coastele)

de la un timp nu mă mai satur de somn şi visele-mi se aşează sub pernă numărând fulgii să văd dacă pot face măcar o aripă de înger să atingă lumea aceasta
şi o pajişte în care să zburde mieii care nu vor deveni niciodată oi

nu pot învinge timpul dar mă pot bucura de el

poezie de Mihaela Popa (Fulg de nea)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă, Toamnă desculţă

Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;

Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;

Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...

Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.

poezie de Marius Robu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dowloading

Merg pe uliţă merg merg merg
merg merg merg uite un capac
merg aud un claxon
am intrat în buruieni
Merg prin buruieni merg merg merg
merg merg merg merg iau o floare
merg mi-e cald
dau de asfalt iar
merg puţin pe asfalt merg merg merg
am traversat
am călcat un melc
merg merg merg
opa am ajuns la tine.

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pot fi smerit la picioarele oricărui om
pot chiar încerca şi la picioarele lui Hristos
.
dar nu pot nicio clipă să fiu smerit
la picioarele mele
.
astfel
încet-încet
mă creşte
nesmerenia
şi nu mai pot nici trufaş să fiu pe deplin
din vreme ce
mă bănui conştient întrebându-mă:

la ce-mi mai trebuie totuşi picioare?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lătrau chimic, electromagnetic…

vorbesc
încă de pe când aveam opt luni
vorbesc şi-n somn
peste un pic, adun ca pe cireşe în sân
pietre, cioburi colorate de sticlă
patruzeci de ani

când am să tac, tăcerea mea
vă va spune mai mult
ca orice cuvânt
de dincolo-ul oarecum comun
Pantomimă, vântul pe frunte voastră
va lipi
şoapte, foiţe subţiri metalice, tunet
luminiţe şi săruturi… inima mea
firimituri
furnici cuminţi

atunci
o steluţă departe
desculţă
vă va face cu ochiul
arlechineşte
dans, tumbe, aplauze
aplauze vouă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!