Sonetul 111

Tu soarta să o cerţi de dragul meu,
Zeiţa vinovată c-am căzut,
Că nu mi-a dat în viaţă ce-am vrut eu,
Ci doar un rol, să fiu de toţi plăcut.
De-aceea am şi fost stigmatizat,
Iar firea mea cumva s-a murdărit
Cum boiangiul mâna şi-a pătat;
Tu roagă-te să fiu reînnoit.
Şi între timp, cuminte voi sorbi
Oţet de leac, să curăţ răul meu
Şi că-i ceva amar nu voi gândi,
Nici că pedeapsa-i dublă şi mi-e greu.

Ai milă, drag amic, căci eu socot
Că mila ta mă vindecă de tot.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 42

Că ea este a ta, chiar nu contează,
Cu toate c-am iubit-o mult de tot,
Ci că tu eşti al ei mă întristează
Şi c-am pierdut în dragoste, socot.
Dar eu vă iert iubirea mişelească
Tu o iubeşti că o iubesc şi eu
Şi ea de drag vrea să mă prigonească,
Cu-al meu amic să o accept mereu.
Dacă te pierd, iubita mea profită
Dacă o pierd pe ea, voi vă găsiţi,
Şi pe-amândoi vă pierd într-o clipită
Că voi de dragul meu mă răstigniţi.

Dar eu şi cu iubitul fiind una
Mă amăgesc că ea mă vrea întruna.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă disperată

Păzeşte-i, Doamne, pe români,
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

Naivi am fost când am sperat
Că totu-n bine s-a schimbat,
Ne-am bucurat, ne-am veselit
Că pe tirani i-am izgonit,
Dar rău ne-am înşelat!

Venit-au alţii mai avari,
Mai duri, mai cruzi, mai ordinari...
Si nu ştiu cât vom mai răbda
C-om pune mâna şi vom da
Cu ghioage şi cu pari.

Căci foamea, frigul, traiul greu...
Te fac din miel să fii un leu,
Să n-ai nici lege, nici păcat
Si-i vai de cel ce te-a-nşelat,
Că uiţi de Dumnezeu

Si-n numele a tot ce-i sfânt,
Te prinzi de cer, intri-n mormânt...
De-aceea, Doamne, fă ceva,
Alungă jalea, căci aşa
Blestemu-i pe pământ.

Prea Bunule, noi am greşit
Insă pedeapsa ce-am primit
E mult prea grea şi e păcat,
Ajunge cât am îndurat,
Căci prea scump am plătit.

Păzeşte-i, Doamne, pe români
Că-s neam creştin, nu sunt păgâni,
Mai vină-le în ajutor,
Fă-ţi milă şi de soarta lor
Că viaţă duc de câini!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima plecare

Mi-am zis: "Ce-ar fi să mor şi eu un pic?
Să fiu purtat pe sus, pe năsălie,
atent la orice şoaptă mă adie
când toţi vor crede că n-aud nimic".

Citit, interesat, apoi... drogat!
La două zile am redus efectul,
c-am studiat cu mare grijă-aspectul
cu graba unora la îngropat.

Luasem şi măsuri, c-ar fi nasol
să nu asculte ce-am pus pe hârtie
şi să încerce să îmi facă mie
îmbălsămare-a-ntâia, cu formol.

Eu, treaz, bine-mersi, pe-afară, mort,
mă abţineam, cu mare greutate,
să nu cumva, de râs, să cad pe spate,
sau, poate, chiar să mor, aşa, nemort.

N-a fost uşor şi – recunosc! – chiar chin,
că-i auzeam ce zic pe fiecare
de m-au umplut de ciudă şi mirare.
şi zău că mi-a fost greu să mă abţin.

De ciudă - pentru ceea ce-am gândit,
căci am uitat: "De morţi numai de bine",
iar de mirare că, vorbind de mine...
din ce credeam, niciunul n-a bârfit.

Aş fi-nghiţit în sec, dar nu mişcam
căci mărul prim ar fi stricat surpriza,
şi-ar fi pornit devreme vocaliza
pe care... mai târziu o aşteptam.

Ei, asta e! – mi-am zis, ce-o fi o fi!
Mai am o zi şi gata aşteptarea,
iar mâine-seară pot să-mi fac plimbarea
şi-atunci, la tot ce-a fost, mă voi gândi.

A doua zi, efectul a-ncetat
şi - fir-ar ea să fie de-ntâmplare! -
căzând pe mine-un strop de lumânare,
am şi urlat, dar m-am şi răsturnat

Şi, parcă, scris de moarte să nu scap,
căci, vorba-ceea, tot ce-i viu se duce,
dar să-mi rămână, veşnic, scris pe cruce
"Te vom iubi chiar şi... căzut în cap"?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 50

Ce-mpovărat călătoresc pe cale
Drumul e greu, dar trebuie să-l bat
Răgaz şi somn sunt doar cuvinte goale
Când un amic în urmă ai lăsat.
Stau pe un cal sătul de vaicăreală
Ce-abia se mişcă, chiar dacă mă plâng,
Căci ştie din instinct, fără-ndoială,
Că nu-s grăbit deloc pe drumul lung.
Afurisitul pinten nu-l îndeamnă,
Deşi i-l bag în piele mânios
El geme, parcă nu ştie ce-nseamnă,
Şi sunetul mă doare, că-i tăios.

Căci geamătul ar vrea să-mi spună poate
C-am jalea-n faţă, bucuria-n spate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 109

Nu spune-n veci că nu am fost fidel,
Deşi în lipsa ta m-am cam răcit,
Căci nu pot să te părăsesc defel
Eşti sufletul ce-n piept stă cuibărit.
Aici mi-e casa şi dac-am umblat
Prin alte părţi, mă reîntorc acum
Tocmai la timp, căci eu nu m-am schimbat
Şi nicidecum nu m-am pătat pe drum.
Tu să nu crezi că dac-am fost robit
De slăbiciuni ce-ating orice flăcău
M-am întinat şi-am fost complet orbit
Ca să renunţ la tot binele tău;

Căci universul n-ar mai fi la fel
Dacă tu, roza mea, nu eşti în el.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri în doi

Nu ştiu ce să-ţi mai spun, ţi-am povestit
tot ce-am gândit şi aş fi vrut să fie
în viaţa noastră, după ce-am primit
iubirea-n dar, cu-atâta bucurie.

M-ai ascultat, în felul tău plăcut,
cu ochi strălucitori şi încântare,
ţi-ai exprimat acordul, şi ai vrut
la visu'-n doi să fii coautoare.

Şi ne-am iubit, şi-a fost frumos un timp,
dar s-a-ntâmplat -şi nu pot înţelege-
ceva ce-a apărut în scurt răstimp
şi a distrus tot ce crezusem lege.

Iubito, să ne-ntoarcem înapoi
spre legile visate de-amândoi!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau „somnul” liniştit

Am muncit din greu, o viaţă-ntreagă,
Ca să adun un ban şi să vă cresc.
Să am de-un leac căci viaţa mi-e beteagă
Şi cine ştie? Un doctor să-mi plătesc.

Am muncit din greu, cu veşnica speranţă
Să las în urma mea ce eu nu am avut,
Viaţă infantilă şi nici adolescenţă,
Nici cui să îi spun tată! Căci nu l-am cunoscut.

Am muncit din greu să cresc două vlăstare,
Cu palmele-mi tocite şi capul mai plecat,
Să nu-mi spună copii vorbe de indignare:
- Ce ai lăsat în urmă? Când eu voi fi „plecat”.

Am muncit din greu s-ajung un… „oarecine”,
N-am fost un pierde vară pe unde am lucrat,
Crezând că şi nepoţii se vor mândrii cu mine,
Cu multul sau puţinul, în ani, ce-am adunat.

Am muncit din greu să am şi de-o colivă,
De-o scândură, de cuie, să-mi faceţi „copârşeu”
Şi un prohod mai simplu, să nu fiţi împotrivă,
Nu vreau slujbe pompoase, nici groapă cu planşeu.

Astăzi viaţa-i scumpă, inflaţia e mare,
Ce-am adunat cu trudă, să împărţiţi doar voi,
Acesta-i testamentul, ce-l las, şi o îndurare
Să nu-mi sfidaţi cuvântul, nu faceţi tărăboi.

De v-am greşit cu ştire sau… poate de nevoie,
Vă cer sincer iertare, căci nu v-am ponegrit.
Viaţa mi-a fost dură şi… sigur fără voie
Mă-ndrept spre o cavernă, cu capul pe o pernă,
Spre somnul liniştit.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapaţi nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

dedicat lui Irimia-Lucian David

Când un rinichi mi-ai oferit "speranţă de viaţă" mi-ai dat,
de-aceea ne-am şi înfrăţit, dar, elegant, te-am refuzat.
Ai fost sublim în rugăminţi de sănătate şi noroc,
cuvintele-ţi erau fierbinţi, dar nu puteam să îmi bat joc.
Că fiecare-şi duce soarta precum i-o fi în destin scris,
iar tu ai vrut să-mi deschizi Poarta şi să mergem în Paradis.
E greu că în zilele noastre puţini ca tine mai găseşti,
ca un Luceafăr printre astre tu vieţii mele străluceşti.
Mi-ai dat lumină şi speranţă, cu dor de viaţă-am renăscut,
recunoştinţa, cu prestanţă, venea de la necunoscut.
Nici nu te ştiu de unde eşti, poate-ai familie, copii,
şi-i încânţi seara cu poveşti despre un om ce nici nu-l ştii.
Că ţi-a plăcut tot ce-am postat pe Facebook: proză, poezii,
încât te-am impresionat şi frate-ai vrut ca să-mi devii.
Ai tot respectul meu şi stima, nemărginita preţuire,
recunoştinţa şi sublima întoarcere în Nemurire.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posthumus: De ce nu pot bărbaţii zămisli, făr' cu femei
Să se unească în creaţie? Bastarzi suntem cu toţii,
Chiar preastimatul om în toată firea pe care eu
Tată-l strigam, umbla năuc de colo până colo
Când am fost conceput. Vreun monetar sadea ce şi-a plantat
Moneda-n falş; deşi mama părea a fi zeiţa lunii,
Diana însăşi, pe vremea ceea.

replică celebră din piesa de teatru Cymbeline, Actul II, Scena 5, scenariu de William Shakespeare (1611), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Trăiam în tihnă rea)

Trăiam în tihna rea şi de alean
- 'nălbit şi alb mi-e sufletul şi greu -
şi dacă cineva era ocean
şi-a fost - aceea sigur am fost eu.

O, temătorul meu înotător,
singur ai fi cedat - dacă eu, val -
gingaş şi dezgustat şi trecător
nu te-aş fi ridicat la mal.

Din tine dar ce-am săvârşit?
Cum de-am uitat în cazna-mi grea,
că peşte-albastru-ai devenit,
crescut cu drag în apa mea!?

Şi cum reiau în urma-mi, greu
şi mările se plâng în cor:
O, tu, copile drag şi-al meu,
o, iartă-mă, sărman odor!

poezie de Bella Ahmadulina, traducere de Petru Jaleş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 14

Eu nu-mi culeg cunoaşterea din stele,
Deşi pricep ceva Astronomie,
Dar nu vestesc noroc şi nici belele,
Nici foamete şi boli şi sărăcie.
Şi nu pot spune soarta cu-amănunte
Să ştie toţi dacă e vânt sau ploaie
Ori să prezic la regi, ca să-i încânte,
Privind spre cerul cu sclipiri vioaie.
Ci eu cunosc ce ochiul tău vădeşte,
În timp ce sus în stele văd prea bine
Că frumuseţea cu-adevărul creşte
Când procreezi, aşa cum se cuvine.

Căci altfel, prevestirea este clară,
Frumos şi adevăr cu tine o să piară.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Sfântul Ioan a botezat cu apă
Şi i-a învăţat pe toţi ce-i pocăinţa
Însă din vorba lui puţini se-adapă,
Căci omului nu-i place nevoinţa.
Cu firea lui cea aspră şi ţâfnoasă
Şi-a îndeplinit prea sfânta-i misiune,
Căci i-a mustrat pe toţi cu vocea-i groasă,
Din care-a revărsat compasiune.
Cei păcătoşi, n-au vrut să-l mai audă
Şi capul i-au tăiat în închisoare,
Însă chiar dacă soarta i-a fost crudă
La Dumnezeu găsit-a alinare.

Apa Iordanului şi azi oftează
După Ioan, preasfântul ce botează.

poezie de Octavian Cocoş (6 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 76

De ce în vers nu-i nouă strălucirea
Ca nu cumva să fie pieritor?
De ce să nu-mi îndrept şi eu privirea
Spre stilul fandosit şi novator?
De ce să scriu şi-acum ca-n altă parte
Şi tema s-o păstrez în vechi veşmânt,
Ca orice slovă numele să-mi poarte
Precum moştenitorii pe pământ?
O, dragul meu, eu scriu doar pentru tine,
Tu şi iubirea, teme ce-am slujit;
Cuvinte vechi îmbrac în haine fine
Şi folosesc ce s-a mai folosit.

Cum soarele-i şi nou şi vechi pe sus
Şi-a mea iubire spune ce-a mai spus.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!