Posthumus: De ce nu pot bărbaţii zămisli, făr' cu femei
Să se unească în creaţie? Bastarzi suntem cu toţii,
Chiar preastimatul om în toată firea pe care eu
Tată-l strigam, umbla năuc de colo până colo
Când am fost conceput. Vreun monetar sadea ce şi-a plantat
Moneda-n falş; deşi mama părea a fi zeiţa lunii,
Diana însăşi, pe vremea ceea.

replică celebră din piesa de teatru Cymbeline, Actul II, Scena 5, scenariu de William Shakespeare (1611), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamlet: Noroc că se laudă singur; nicio altă limbă n-ar face-o pentru el.
Horaţio: Aleargă de colo până colo ca un bibiloi cu coaja oului pe cap.

replici celebre din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bernardo: Chiar astă-noapte, la ceasul când steaua de colo care se-ndreaptă către apus strălucea pe cer tocmai în locul unde arde-acum, şi imediat apoi am auzit cum clopotul bătea de unu, Marcellus şi cu mine...

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul I, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 102

Iubirea-mi creşte, deşi pare slabă;
Nu e mai mică, chiar dacă n-arată;
Fiindcă iubirea nu e o podoabă
Ca gura s-o slăvească ziua toată.
Iubirea ne-a fost nouă primăvara
Când îi ieşeam cu triluri înainte
Cum cântă şi privighetoarea vara
Ce către toamnă tace apoi cuminte.
Nu c-acum vara nu mai e plăcută
Ca-n vremea când cânta privighetoarea,
Dar triluri reci crenguţa o frământă
Şi ce-a fost bun şi-a cam pierdut valoarea.

Şi tac şi eu, tăcerea mi-e firească,
Cântecul meu să nu te plictisească.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dus să fac o vizită confratelui şi amicului meu Tomiţă de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cuşca ei şi văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele.

începutul de la Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wladyslaw Szpilman: Ce... ce crezi că o să faci în timp ce îţi pregăteşti noua linie de apărare? O să umbli de colo până colo cărând valizele după tine?

replică din filmul artistic Pianistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo jos, colo mai jos / Păcurarul sătul de oi

Colo jos, colo mai jos
Oi linoi, linoi, lăr Doamne
Ce turme de oi s-o scos
Pă râtuţu cel frumos!
- Da la turmă cine-şi umblă?
- Umblă-şi Lariu, păcurariu,
C-on topor încolţurat,
C-on fluier înverigat.

- Lăsa-v-oi la lupu oi.
De când umblu după voi
Tăt am albit ca şi voi.

Strigă-o oaie pistrioară:
- Nu ne lăsa nici pă noi
Iară noi te-om dărui
La Crăciun c-on suman bun,
La Păştiţă cu jintiţă,
La Sângeorz c-on miel frumos,
La Ispas c-on bulz de caş.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcitorii sunt asemeni ciulinilor purtaţi de vânt. Sunt duşi de colo colo fără vreun ţel, fără vreun plan, fără rădăcini. Conduşi doar de ataşamentele lor pentru pasiuni omeneşti schimbătoare, trăiesc doar pentru clipa de faţă şi pentru nimic altceva.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo sus în vremea ceia

Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga

Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
"Bucură-te" îi grăiră.

Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea, când era băiatul unchiaşului să împlinească doisprezece ani, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei şi copii, împreună cu moş popa, se adunară la biserică pentru rugăciune. Şi viind moşul cu baba şi cu fiul lor, tot cu cartea în mână, megiaşii îi băgară la mijloc, şi rugăciunile începură. Se rugară ce se rugară, când deodată se pomeniră că se umple biserica de o ceaţă groasă. Atunci căzură cu toţii în genunche şi scoaseră nişte rugăciuni fierbinţi, de ar fi muiat inima nu ştiu cărui duh rău. Ceaţa se risipi şi ei rămaseră teferi. A doua seară, când erau la rugăciune tot pe acea vreme, unde se pomeniră că se umple biserica de şoareci, de lilieci şi de bufniţe, şi începură a chiţăi, de colo până colo prin biserică, a se sui pe oameni şi a-i ciupi de pe unde apuca. Toţi se speriară, până şi chiar moş popa. Atunci băiatul unchiaşului, cu cartea în mână, căzu în genunchi şi începu a se ruga cu foc. Aşa făcură şi unchiaşul şi moş popa, şi toţi megieşii cari se aflau în biserică. Şoarecii şi toate lighioanele acelea pieriră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia: Un om în toată firea dispreţuieşte un dar oricât de bogat, când vine de la cineva de rea-credinţă.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotărâră ca să nu se mai desparţă şi să rămâie să-şi mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, şi baba spuse unchiaşului că se simte îngreunată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiaşului când auzi d-o asemenea veste bună. Umbla de colo până colo de bucurie şi nu mai ştia pe ce să puie mâna şi ce să facă. Şi aşa trecură zilele una după alta până la nouă luni, când baba, cu ajutorul Maicii Domnului, născu un dolofan de copil, de drăguleţ, şi cu o carte în mână. A treia seară când veniră ursitoarele, se întâmplă ca unchiaşul să fie deştept. Pe dânsul, vezi, nu-l mai prindea somnul de bucurie, şi de trei zile nu-i mai dase ochii în gene, tot umblând pe lângă babă ca s-o îngrijească şi s-o caute la boală. D-aia şi când veniră ursitoarele, el nu dormea, ci sta stârcit într-un colţ, ca şi când ar fi fost Matracuca, sora doamnei. Când începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi şi auzi tot.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 111

Tu soarta să o cerţi de dragul meu,
Zeiţa vinovată c-am căzut,
Că nu mi-a dat în viaţă ce-am vrut eu,
Ci doar un rol, să fiu de toţi plăcut.
De-aceea am şi fost stigmatizat,
Iar firea mea cumva s-a murdărit
Cum boiangiul mâna şi-a pătat;
Tu roagă-te să fiu reînnoit.
Şi între timp, cuminte voi sorbi
Oţet de leac, să curăţ răul meu
Şi că-i ceva amar nu voi gândi,
Nici că pedeapsa-i dublă şi mi-e greu.

Ai milă, drag amic, căci eu socot
Că mila ta mă vindecă de tot.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

mama-n ogradă -
mutându-şi de colo colo
singurătatea

haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

între două gări -
frunzele arţarilor
de colo colo

haiku de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă în natura minţii să rătăcească de colo colo.

Sri Nisargadatta Maharaj în Eu sunt acela
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a recunoscut la B1 TV că o vizitează în arest pe Elena Udrea, fost ministru PDL al Dezvoltării şi Turismului

Toţi vedem că o iubeşti
Şi nu vrei s-o părăseşti;
Ce-o tot scalzi de colo colo,
Nu vrei să rămâi acolo?

epigramă de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (25 februarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare, bătrânul...

Shakespeare, bătrânul, nu chiar dintr-o dată,
S-a înălţat şi uns a fost cu mir.
Trecut-au veacuri, până lumea toată
L-a ridicat la rangul de Shakespeare.

epigramă de Samuil Marşak din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!