Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 42

Că ea este a ta, chiar nu contează,
Cu toate c-am iubit-o mult de tot,
Ci că tu eşti al ei mă întristează
Şi c-am pierdut în dragoste, socot.
Dar eu vă iert iubirea mişelească
Tu o iubeşti că o iubesc şi eu
Şi ea de drag vrea să mă prigonească,
Cu-al meu amic să o accept mereu.
Dacă te pierd, iubita mea profită
Dacă o pierd pe ea, voi vă găsiţi,
Şi pe-amândoi vă pierd într-o clipită
Că voi de dragul meu mă răstigniţi.

Dar eu şi cu iubitul fiind una
Mă amăgesc că ea mă vrea întruna.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împotriva ordinii universale

iubite,

Rilke a murit de la o înţepătură de trandafir.
ce moarte gingaşă, simbolică.
iartă-mă! nu sunt masochistă.
s-ar putea să ai dreptate. nu îmi iese.
vrei să suferi. tu pe cine vei înţepa cu spinii?
pe oricine ce te prinde în mână?
înţep doar dacă-mi pasă. altfel nu are rost.
şi vrea să îţi simtă parfumul?
înţepi de drag. tu simţi lumea?
în general, cică dacă iubeşti, simţi.
eu pe tine te-am simţit ca o prezenţă în suflet.
în duh. simt când te opui.
când nu îţi convine.
dar eu încerc să te chem. să te păstrez.
eu nu rămân mult, de cele mai multe ori plec.
ai o energie care consumă,
eşti rebel şi împotriva ordinii universale uneori.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 141

De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îţi văd cusururi mii şi mii,
Dar tot ceea ce ei dispreţuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu ştii.
Şi-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi aşa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simţuri, cinci percepţii, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal şi rob, să scap nu izbutesc.

Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Şi-s răsplătit cu chinuri permanent.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 96

Tânăr, frivol – cusururi după unii;
Alţii te văd frumos, tânăr, de treabă;
Cusur, frumos – le îndrăgesc nebunii,
Dar din cusur tu faci frumos degrabă.
Şi-aşa cum pe un deget de regină
Cel mai banal inel are valoare
La fel şi-orice cusur ce te domină
Devine adevăr şi înzestrare.
Şi lupul rău câţi miei nu păcăleşte
Dacă în miel s-ar travesti pe dată!
Iar chipul tău câţi oameni n-amăgeşte
Dacă ţi-ai folosi puterea toată!

Dar eu atât te îndrăgesc pe tine,
Că faima ta mă înalţă şi pe mine.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 30

Când gândurile mele liniştite
Le chem la sfat să-mi amintesc ce-a fost
Oftez, ştiind de lucruri neîmplinite,
De dureri vechi şi noi ce nu au rost.
Şi-înec un ochi ce n-a plâns niciodată
Căci bunii-amici în moarte se pitesc
Jelind după iubiri de altădată,
Că le-au pierdut şi-acum se văicăresc.
Şi mă mâhnesc gândind la suferinţă,
Iar grijile le număr copleşit,
Un bilanţ trist, de veche neputinţă,
Şi-achit din nou, deşi am mai plătit.

Dar, drag amic, când mă gândesc la tine
Uit ce-am pierdut şi îndurat, ştii bine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 10

Te ruşinezi a spune că te-ai îndrăgostit
Şi astfel te arăţi a fi necugetat
Căci dac-ai vrea, de multe femei ai fi iubit,
Dar nu-ndrăgeşti niciuna, e lucru constatat.
Şi când eşti posedat de-o ură ucigaşă
Chiar împotriva ta începi să unelteşti
Şi vrei să ruinezi acea frumoasă casă
Pe care-ar trebui cu râvnă s-o clădeşti.
O! Gândul tu ţi-l schimbă, ca să mi-l schimb şi eu
Să poată oare ura iubirea birui?
Rămâi aşa cum eşti, plăcut şi blând mereu
Sau cel puţin cu tine mărinimos să fii.

De dragul meu te schimbă, nu mai fi pătimaş
Păstrează frumuseţea în tine şi-n urmaş.

poezie clasică de William Shakespeare (24 noiembrie 2020), traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aromă de om

Priveşte-n tine şi spune-mi ce vezi
Fă-ţi timp de tine şi fă-te să crezi
Nu pierde lumina cu care te naşti
Suntem prea singuri când suntem prea vaşti.

Nu da speranţă la tot ce e rău
Căci n-o să mai capeţi odihna de veac
Sufletu-ţi va arde în ultimul hău
Privind singur în gol cum îngerii zac.

"Am greşit", spuse inima albită
N-am ştiut că-s doar un pom
E firesc să ai inima lovită
E firesc să fii om.

poezie de Mădălin Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi Pomul Vieţii. Feriţi-vă să vă dezbinaţi pe voi înşivă. Nu stârniţi o roadă împotriva altei roade, o ramură împotriva altei ramuri, o frunză împotriva altei frunze, nici nu le faceţi să se ridice împotriva rădăcinilor; nici nu-l stârniţi pe copac împotriva pământului-mamă. Căci chiar aceasta faceţi voi atunci când iubiţi o parte mai mult decât tot restul sau azvârlind restul.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 136

Când al tău suflet sfânt te va mustra,
Tu să îi juri că-n tine Will a fost,
Căci bărbăţia mea poate intra;
Eu din iubire mi-am făcut un rost.
Şi Will te va pătrunde negreşit,
Câţi te-ar avea, eu tot te mai doresc,
Un lucru este însă dovedit,
Când sunt prea mulţi, nu mă deosebesc.
Şi stau pierdut prin aste bărbăţii,
Deşi-ţi doreşti pe listă să fiu scris;
Dar dacă-n mână vrei ca să o ţii
Dulceaţa e a ta, cum ţi-am promis.

Tu al meu nume mult să îl iubeşti,
Căci eu sunt Will şi-ţi dau ce îţi doreşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata dragoste

Îl iubeşti deşi dansează groaznic,
Îl iubeşti deşi e cam stângaci,
Îl iubeşti deşi e chiar obraznic,
Pentru că-i sensibil tu mai mult îl placi.

Îl iubeşti deşi toţi râd de tine,
Că e urât iţi spun prietenii tăi,
Îl iubeşti şi-l vrei doar pentru tine,
Să nu-i asculţi pe ei, că sunt aşa de răi.

Îl iubeşti deşi-i un leneş mare,
Îl iubeşti deşi nu ştii de ce,
Toti ţi-au şoptit că dragostea-i o floare,
Se-nşeală, asta e adevarăta dragoste...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Ai spus mai devreme că Warren îţi aminteşte de mine. Crezi că sunt la fel ca el, crezi că fug de viaţă şi mă refugiez într-o lume fantastică în care lupt împotriva criminalilor. Şi chiar aşa e, numai că eu nu am superputeri. Dar... eu am ştiinţa de partea mea.
Booth: Nu, Oase. Chiar lupţi împotriva criminalilor. Nu e o închipuire. Şi, în comparaţie cu un om obişnuit, chiar ai superputeri.
Brennan: Spui asta doar ca să mă simt mai bine.
Booth: Ba nu.
Brennan: Ba da. Ai minţit-o pe mama lui Warren Granger ca să o faci să se simtă mai bine. Cred că în asta constă superputerea ta.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

Iubito
Dacă eu aş fi o mare de-ntuneric
În apele nebănuitelor căi
Atunci tu i fi un îngeraş feeric
Şi am fi împreună amândoi

Când soarele înspre amurg se-ndreaptă
Tu luminezi cărarea sufletului meu
Iubirea spre mâine e o treaptă
Pe care să păşim doar TU şi EU

Atât de mult eu te iubesc pe tine
Chiar de-mpreună noi să fim nu-i greu
şi zi şi noapte mă gândesc la tine
Pe tine doar... te voi iubi mereu

În clipele când nu eşti lângă mine
Îmi pare că lipseşti de ani şi ani
Iar buna-dispoziţie-mi revine
Numai atunci când tu apari.

Să ştii că eu trăiesc doar pentru tine
Hrănindu-mă cu dragostea, cu dorul tău
şi cred când spui că mă iubeşti pe mine
aşa cum eu te voi iubi mereu!

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

Te ofensează îngâmfarea mea?
Hai nu lua totul în serios,
Eu râd de parcă aur am găsit
Săpând în curtea mea din dos.

Poţi să mă-mpuşti de vrei cu vorba ta,
Poţi să mă tai cu ochiu-ţi clar,
Dar chiar de mă ucizi scârbit, să ştii,
Ca aerul urc iar.

Te tulbură lascivitatea mea?
Şi crezi cumva că-i nefiresc
Să dănţuiesc de parcă la şold am
Mici diamante ce lucesc?

Din al istoriei bordei
Eu mă ridic
Dintr-un trecut cu ani cam grei
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat şi larg,
Cobor, mă-nalţ, am valuri ce se sparg.

Lăsând în urmă nopţi de frici şi chin
Eu mă ridic
În zori, când de minuni văzduhu-i plin,
Eu mă ridic
Strămoşii mei mi-au dat un dar grozav,
Sunt visul şi nădejdea unui sclav.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!