Sonetul 50

Ce-mpovărat călătoresc pe cale
Drumul e greu, dar trebuie să-l bat
Răgaz şi somn sunt doar cuvinte goale
Când un amic în urmă ai lăsat.
Stau pe un cal sătul de vaicăreală
Ce-abia se mişcă, chiar dacă mă plâng,
Căci ştie din instinct, fără-ndoială,
Că nu-s grăbit deloc pe drumul lung.
Afurisitul pinten nu-l îndeamnă,
Deşi i-l bag în piele mânios
El geme, parcă nu ştie ce-nseamnă,
Şi sunetul mă doare, că-i tăios.

Căci geamătul ar vrea să-mi spună poate
C-am jalea-n faţă, bucuria-n spate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul e lung şi... foarte greu

Pe drumul meu ce este lung,
la capăt... sigur o s-ajung
chiar dacă munţi o să străpung.
Dar... Nu ştiu când.

Căci are prea mulţi bolovani
ce din păcate-mi sunt duşmani.
Pe ici pe acolo sunt... golani
cu coarne-n frunte, ce împung.

Eu nu pricep de ce sunt răi,
neisprăviţi şi tăntălăi,
dar latră ca nişte dulăi
şi... muşcă foarte rău.

Am încercat cu-n "băţ" mai mic
să-i potolesc măcar un pic,
ca... pân-la urmă să le zic:
Dracul vă ia pe toţi!

Eu! O să merg pe drumul meu
chiar dacă-i lung şi foarte greu,
sper, să-mi ajute Dumnezeu,
cu crucea-n spate. Aşa cum pot.

Poate îmi spui Tu, prieten drag:
De ce e lumea atât de rea?
Şi... nu te-ajută nimenea?
Ba... chiar te scuipă şi-ţi dă-n cap
C-o rangă grea.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (14 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte care dor

Cuvinte care dor, aşa eu vă numesc,
Căci ştiţi doar să loviţi şi repede plecaţi,
Cu aripi ca de ghimpi, tăiaţi şi-nsângeraţi
Tot ce găsiţi în cale şi fără remuşcare
Vă-ntoarceţi, iar acolo, de unde aţi plecat.

Şi dor nu mi-e de voi, căci dor acele lacrimi
Ce dâră las în urmă, cu gust amar şi sec,
Şi degetele dor, când frânte sunt de jale
Şi dor îmi este-atunci, de soare şi de ploi,
Să spele şi usuce ce aţi lăsat în urmă
Atunci când pe la poartă la mine aţi bătut,
Căci n-am ştiut că dor, de voi, n-o să-mi mai fie
Cuvinte care dor, degeaba mai veniţi.

poezie de Forgaci Ioan
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 17

În viitor, cine-o să-mi creadă versul
Chiar de-ar fi plin de lucruri rafinate?
Că-i un mormânt, ştie şi universul,
Căci te prezintă doar pe jumătate.
De ţi-aş descrie ochii în cuvinte
Şi-n stihuri dulci virtutea ţi-aş cânta
Urmaşii-ar spune: "Acest poet ne minte,
Un chip divin pe-aici nu poate sta".
Iar foile de vreme îngălbenite
Vor bălmăji ca un bătrân senil,
Şi meritele tale îndreptăţite
Tărăgăna-vor ca un antic tril.

Dar dacă un copil tu vei avea
Vei fi şi-n el, şi-n poezia mea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 88

Când o să-mi spui cândva că sunt meschin
Şi meritul o să-mi dispreţuieşti,
În contra mea eu o să te susţin,
Dându-ţi dreptate, chiar dacă greşeşti.
Eu slăbiciunea mi-o cunosc deplin
Şi pot pleda oricând de partea ta
De vicii-ascunse pot să spun că-s plin,
Dacă m-alungi, respect vei căpăta.
În acest fel, o să câştig şi eu,
Căci chiar dacă iubirea mi-am smerit
Acest calvar nu o să-mi fie greu,
Slăvindu-te, eu dublu o să profit.

Sunt doar al tău şi te iubesc cât pot
Şi ca să ai dreptate, sufăr tot.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 149

Cum poţi să spui că nu te îndrăgesc
Când partea-ţi iau chiar împotriva mea?
Gândind la tine mă nesocotesc,
Ca un tiran, căci inima te vrea.
Al tău vrăjmaş crezi că îmi e amic,
La cin' te-ncrunţi vezi că mă ploconesc?
Nu, nicidecum, ba încă mă ridic
Chiar împotriva mea şi gem firesc.
Ce har am eu atât de drag şi pur
Şi mult prea mândru pentru a-ţi servi
Când ce-am mai bun iubeşte-al tău cusur
Şi-l mişti cum vrei cu ochii tăi cei vii?

Urăşte-mă, iubito, c-am simţit,
Iubeşti pe cei ce văd, eu sunt orbit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 66

Sătul de tot, chem moartea să m-aline,
Căci văd că cel capabil azi cerşeşte
Că puşlamaua umblă-n haine fine,
Că cel onest trădat e mişeleşte,
Cinstirea este dată la întâmplare,
Virtutea pură este siluită,
Desăvârşirea-i terfelită tare
Puterea-i şchioapă şi secătuită,
Celui ce ştie, gura i se-nchide,
Prostul pretinde c-are învăţătură,
Minciuna adevărul îl desfide,
Cel bun e rob la rău în bătătură.

Sătul de tot, aş vrea să plec departe,
Dar dacă mor, de dragul meu n-am parte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Someş gânduri când se duc...

Aş vrea ca zorile să-mi spună
De ce în nopţile cu lună
Cu diamante-nnconjurată
Simt inima învăpăiată?
Când clipele, grăbit, se duc
De ce plâng florile de nuc,
Haloul lunii când s-a stins
Şi piere parcă într-adins?

Pe Someş gânduri când se duc...

E ca şi cum nu m-am născut,
Şi n-am prezent şi nici trecut,
Am fost pe-aici sau poate nu
Şi poate că nu ştii chiar tu.
Aş vrea ca mugurii să-mi zică
De ce speranţa mi-e mai mică
În nopţile când frigul strânge
Iar luna tace, nucul plânge...

Pe apă gânduri când se duc...

Şi dacă vin dureri apoi
Iar vântul şuieră prin ploi,
De unde-n coapse-mi vin puteri
Ca-n uimitoare primăveri?

.............................

Dar poate că-i mai potrivit
Să nu ştiu nici chiar la zenit
Ce sfinte taine-au fost şi-or fi,
Cât nucul mândru va-nflori
Şi undele m-or amăgi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 aprilie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E o distanţă mult prea mare
Ce ne desparte de un an
Şi lung e drumul pân' la cer
Şi hartă către tine n-am.

E drumul lung până la cer
Şi deşi vreau să te găsesc
Ştiu că nu-ţi este cu putinţă
La pieptul tău să mă primeşti.

Mi-ai fost model de când mă ştiu
Şi chiar de viaţă nu mi-ai dat
Eu te-am văzut ca pe o mamă
Ş-azi lipsa ta m-a săgetat...

Când strig răspunzi doar cu tăcerea
Iar sufletul mă doare tare
Şi de-ar fi să mă întrebi ce am
Ţi-aş spune"Lipsa ta mă doare..."

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiş, discret, dar cu mare atenţie. Era acelaşi Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani şi jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeş, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puţin... Avea până şi aceeaşi privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani şi jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l ştie alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 111

Tu soarta să o cerţi de dragul meu,
Zeiţa vinovată c-am căzut,
Că nu mi-a dat în viaţă ce-am vrut eu,
Ci doar un rol, să fiu de toţi plăcut.
De-aceea am şi fost stigmatizat,
Iar firea mea cumva s-a murdărit
Cum boiangiul mâna şi-a pătat;
Tu roagă-te să fiu reînnoit.
Şi între timp, cuminte voi sorbi
Oţet de leac, să curăţ răul meu
Şi că-i ceva amar nu voi gândi,
Nici că pedeapsa-i dublă şi mi-e greu.

Ai milă, drag amic, căci eu socot
Că mila ta mă vindecă de tot.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 44

Dac-aş avea un trup din gânduri fine
Nu m-ar reţine crunta depărtare
Şi-aş fi purtat prin spaţiu către tine
De la hotarele aflate-n zare.
Şi unde-mi stă piciorul nu contează,
Chiar dac-aş fi la alt capăt de lume,
Căci gândul peste mări şi ţări planează
Când vrea s-ajungă undeva anume.
Dar eu nu-s gând şi-acest gând mă omoară,
Cât trebuie să zbor s-ajung la tine,
Căci sunt pământ udat cu apă chioară,
Iar timpul face ce vrea el cu mine.

Că am primit doar elemente dense
Şi-am lacrimi grele şi tristeţi imense.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 42

Că ea este a ta, chiar nu contează,
Cu toate c-am iubit-o mult de tot,
Ci că tu eşti al ei mă întristează
Şi c-am pierdut în dragoste, socot.
Dar eu vă iert iubirea mişelească
Tu o iubeşti că o iubesc şi eu
Şi ea de drag vrea să mă prigonească,
Cu-al meu amic să o accept mereu.
Dacă te pierd, iubita mea profită
Dacă o pierd pe ea, voi vă găsiţi,
Şi pe-amândoi vă pierd într-o clipită
Că voi de dragul meu mă răstigniţi.

Dar eu şi cu iubitul fiind una
Mă amăgesc că ea mă vrea întruna.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul reformei

Străvechiul drum al dinastiei Tung,
Numit cel al "Mătăsii" (cum se ştie)
Nu-i (cum se vede) drumul cel mai lung,
Ci drumul nostru, spre... democraţie!

epigramă de Mihai Schweitzer din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai iubirea cui s-o dai, sunt porţi închise şi în rai...

Hai, udă-mă la rădăcină, c-un ''te iubesc''! De-ţi este greu,
Te-ajut, să-l scoţi iar la lumină din umbra-n care stau şi eu.
Mi s-a uscat un vers pe gură şi altul stă să să-şi piardă-n vânt
Ultima răsuflare verde şi uite, cade la pământ!

Tu poţi să-mi nemureşti poemul, doar aplecându-te, să-l vezi
Şi peste frunza-i veştejită, o mângâiere să aşezi.
Opreşte-te din goana vieţii, eu mor pe-o margine de hău,
Pe unde-au năpădit scaieţii şi chiar de nu-s în drumul tău,

Lipeşte-ţi fruntea de ţărână şi-ascultă geamătul din vers!
Când tu alergi spre nemurire, eu mă opresc şi cad din mers.
Hai, udă-mă la rădăcină, tânjeşte trupul meu de dor,
Loveşte-mă cu înc-o vină, însă nu mă lăsa să mor!

Iubirea-ţi este grea povară, când nu ai cui s-o dăruieşti
Atinge-mi fruntea şi-o sărută, să simt că-ţi sunt, să simţi că-mi eşti!

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 26

Stăpâne al iubirii, eu sunt al tău vasal
Căci meritele tale m-au priponit vârtos
Şi îţi trimit în scris acest mesaj formal
Ca să-mi fac datoria, nu ca să par mintos.
Pentru că nu-s deştept şi aş putea greşi,
Iar datoria mea s-ajungă de ocară,
Dar totuşi sper că-n tine un loc se va găsi
Unde şi despuiată, să stea ca-ntr-o cămară.
Până când acea stea ce ştie a mea ursită
Mă va influenţa în bună asociere
Şi îmi va îmbrăca iubirea ponosită,
Ca să mă facă vrednic de-a ta apreciere.

Doar când va fi aşa îmi voi vădi iubirea,
Dacă mă-ncerci acum, să nu mă pierd cu firea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Vedeam în ziua nunţii tale
Cum chipul îţi ardea-n neştire,
Extazul îţi dădea târcoale
Aveai în faţă doar iubire.

Şi-n ochi o flacără anume
(Sau cine ştie ce-a fost oare)
Era tot ce zăream în Lume
Din Frumuseţe, cu-ntristare.

Poate-ai roşit ca o fecioară –
Aşa părea, fără-ndoială –
Dar, vai, ce flăcări se iscară
Şi-n pieptul lui dădeau năvală!

Căci el în ziua nunţii tale
Vedea pe chipul tău roşeaţă,
Chiar de-ţi ieşea extazu-n cale
Şi doar iubire-aveai în faţă.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!