Cocorul

se tulbură albastrul cer
de-atâtea aripi care bat
de zborul geometric în echer
când spre apus cocorii au plecat
pe câmp măceşele sunt rumene
pădurea plânge cu stropi de aramă
în sufletu-mi pustiul se aşterne
şi visele mi se destramă
iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci
şi nici n-o să mai vezi vreodată marea
de-acum vei îndura aici
singurătatea disperarea
tu singurul rămas în cuib
priveşti tăcut spre zarea necuprinsă
curând va fi o dimineaţă ninsă
şi albul tău se va topi în alb

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Vadim Tudor

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Bag de seamă - şi acolo-n cer
Stelele-au nevoie de mister.
Din a lumii mare strălucire,
Ai plecat - quasar - de-acum Vadime!
Un altar în ceruri ţi s-a pus
Şi spre închinare ai apus.

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Pleci! Te cheamă-n noapte un alt drum.
Nemurirea soră îţi va fii
Şi prin nemurirea dragostei vei ştii
Că românii tăi nu te-au uitat,
Patrioţi în cuget ne-mpăcat.
Ai plecat la cer... Strigarea ta,
Prinsă-n suflet, ne va înălţa.

Câte vise şi speranţe-s scrum!
Ai plecat de printre noi acum.
Suntem mai săraci cu-n patriot!
La cafea, cu moartea, în complot,
Ai gândit că vei pleca... Dar stai!
Vei Vei călători prin Iad, prin Rai,
Vei descoperi cărări de vis
Şi istorii care nu s-au scris...

Bag de seamă şi acolo-n cer
Se cunoaşte mâna ta de fier.
Lanţuri vrei să fereci... Să conjugi
Veşnicia altei lumi... Şi fugi!
Dar aici, în urmă, ai lăsat
Un pământ şi-un neam îndoliat,
Straie negre, lacrimi şi suspine,
Jerbe şi coroane, plâns, Vadime!

Stelele-au nevoie de mister...
La venirea-ţi, nuntă e în cer.
Trupul-lut va fi-nfiat de lut,
Fi-va peste timpuri doar pământ
Şi plămada altor timpuri care
În poeme, va rodi spre soare,
Pagina pe care tu ai scris
Pentru noi, cu litere de vis.

Din a lumii mare strălucire
A rămas de-acum un gol de tine,
Azi te plânge lumea şi prohodul,
Căci de-acum ne-ai sărăcit cu totul.
Steagul ţării coborât în bernă
Îţi va fii a nemuririi pernă.
Neam de daci şi de romani de-oadată...
Iată, azi te plânge lumea toată.

Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime!
Te-au chemat spre cetele divine
Îngeri însetaţi de firea ta,
Dar şi noi, mereu, te vom avea.
România mare, neamul tău,
Toţi te poartă-n suflet - un erou.
Dăltuit în cruce, vei sfinţi
Amintirea-acestei triste zi.

Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Tu, Vadime, să te-nchini te-ai dus,
Să te rogi, acest popor să fie
Veşnic cânt şi vis şi poezie.
Tu de-acolo vei veghea. Aici,
Prinşi în rădăcină, mari şi mici,
În zidiri istorice să stea,
Veşnic să-şi iubească patria.

Şi spre închinare ai apus...
Vei nunti cu îngerii. Şi sus
Mănăăstire azi se va-nălţa -
Ziduri sfinte-ntru-nălţarea ta.
Trecători, în lumea asta mică,
Sute de morminte se ridică,
Cruci şi jerbe, lacrimi şi coroane...
Toţi ne întrebăm: " De ce se moare?!"

Şi spre închinare ai apus...
Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime,
Din a lumii noastre strălucire.
Stelele-au nevoie de mister,
Bag de seamă... şi acolo-n cer.
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Pleci Vadime, dintre noi, acum...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul,propriul chip

Om, ce ai apărut în lume,
Ori ai plecat devreme
Timpul îşi lasă urme
El, prin noi aşterne...

Tic-Tac, sunetul de ceas
Care pare a fi grăbit
Tu ca om, plecat, rămas,
Oare chiar ne-ai socotit?

Nu lăsa ce ai în mână
Nici în suflet, nici în trup
Să te uiţi ca-ntr-o fântână
Ca pădurea către lup.

Tot ce va veni de-acum
Şi ce-ţi va da de veste
Iartă, nu te face scrum
Rămâi tu, o poveste!

poezie de Vlad Milon (12 august 2021)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie lui Petrică Mâţu Stoian

Petrică Mâţu, ai trăit intens
Şi laurii din suflete-ai cules.
Într-un sobor de îngeri pleci cu ei,
Lăsând nori de furtună-n ochii mei.

Te plânge azi o Românie-ntreagă!
Ni-i viaţa tristă, muzica ta, dragă...
Cui ai lăsat cănuţa moştenire?
Ce lege-ţi frânse viaţa-n osândire?!

Cum e pe-acolo? Oamenii sunt buni?!
Sunt ploi de lacrimi? Stele sau furtuni?
E linişte şi pace-n moartea ta?
Aici eu n-am pe cine întreba...

Când ai plecat, ai plâns? Te-ai bucurat?!
Ce lumi, acolo, ţi s-au arătat?
Ce fir s-a rupt din caierul luminii?
De ce-ţi lucesc la tâmple trandafirii?

Solemn şi grav, un clopot rebegit,
Îţi plânge moartea - drum spre infinit.
De ce-ai mai fi rămas? De ce-ai plecat,
Când lumea-ntreagă te-a aplaudat?

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas,
Când ţara-ţi plânge fiecare pas
Ce-n urma ta îl face... Te-au iubit
Şi cântecul tu ţării-ai dăruit.

E tricolorul îmbrăcat în doliu
Şi-un gol în suflet împământenit.
Ai îmbrăcat al nopţilor linţoliu
Şi ai plecat... căci viaţa ţi-ai sfârşit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
şi gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o uşă se aude scârţâind,
când vântul prin ferestre bate,
vechea icoană atârnând,
e tot ce-a mai rămas pe un perete.

în candelă un strop a mai rămas nears,
din ce a fost ulei sfinţit
la care, mamă, primul vers,
din cartea mea, sfioasă, ai citit.

şi lacrimi ţi s-au scurs pe-obraz,
cuvintele rostind în şoapte.
cu mâna rezemată de pervaz,
tu mai aştepţi pe cineva, la uşă să îţi bată.

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaj

Mi-am pus aripi la picioare,
Tatuaje-n zbor spre soare,
Spre iubiri şi mângâiere
În prelingeri de tăcere!

Sunt profundă ca un vis
Care cordul a cuprins
Cu sărut pe ambii sâni
Şi cu vibraţii în mâini.

Sunt ca piatra necioplită
Sub o daltă fin călită,
Când m-atinge, mă-nfierbântă
De topesc liniştea sfântă.

Şi cât sunt de dezmierdată
Nu voi muri niciodată,
Voi zbura din floare-n floare
Cu aripi dulci la picioare.

Voi gusta zborul vieţii
Dintr-o fantă-a dimineţii
Şi voi fi lumina ta
Sculptată pe-o canapea

Ne-om legăna în sărut,
Dar din dar pentru-mprumut,
Ne-om topi până în zori
Printre îngerii din flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocor

De-ai şti, iubito, cum îmi plâng cocorii
cu lacrimile zărilor ucise
atunci când taie drumuri lungi prin norii
desfăşuraţi peste poveşti nescrise.

Nici n-ai să crezi de-ţi voi cânta la tâmplă
sau de voi recita, duios, sonete,
dar zborul lor în mine se întâmplă,
plesnindu-mă cu foame şi cu sete.

Pe aripi dus-au dramele acestea,
sfidând tărâmuri aspre şi străine,
în trupul meu se scrie azi povestea
unui cocor ce zboară către tine.

Ca un cuţit se răsuceşte timpul
şi sângerează-n noapte anotimpul...

sonet de Cristian Lisandru din Sonete (4 martie 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci dintr-o iarnă la Barbizon

se leagănă-n vânt cuibul uscat
printre ramuri strâmbe stă gata să cadă
cocorii demult au plecat
departe-n pustiul fără zăpadă

cârduri de ciori acoperă zorii
aerul vibrează de cântatul afon
cu promoroacă ornează gerul copacii
ce par dintr-o iarnă la Barbizon

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa oglinzilor

Oglinzi întru lumină vie,
Un univers cu flori şi vis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Etern, o clipă-n paradis.
Un albatros dansând pe cer –
O pasăre de foc şi ceară,
Cu aripi frânte în echer,
În valuri pregătit să moară.

Oglinzi întru lumină vie...
Ne cheamă viaţa la altar,
În rugăciuni şi reverie,
Să fiu tămâie şi amnar.
Reflexia, în noi, deodată,
Ne naşte puri, ne naşte noi.
Ne fie viaţa minunată!
Fi-i-vom frunze-n pomii goi...

Un univers de ploi şi vis,
Cristaluri şi sidef, iubire,
Ninge sub floare de cais
Şi tuturor ne dă de ştire
Că treceri ne-au descumpănit...
Clepsidra parcă-i spartă-n două
Şi toţi cei care ne-au iubit,
Pier precum boabele de rouă.

Viaţa – un cânt, o poezie,
Cupa în care valuri pier,
Şampania – vulcan, oceanul,
Alesul vieţii giuvaer.
Viaţa – o mare sărbătoare,
Firescul relativ şi grav,
Altar lăsat spre închinare
Acelui timp uitat, concav...

Etern, o viaţă-n paradis,
Cu îngeri chipul oglindindu-şi
În blândul, argintatul vis...
Cât pământenii risipindu-şi
Şi ierni şi stele, troienind,
În gând purtând albe morminte,
Îşi lasă sufletul pierind
Şi se întorc spre cer, cuminte...

Un albatros dansând pe cer –
Îmbrăţişare cu neantul,
Fântâni de vis plesnind de ger,
Ducându-şi zborul spre înaltul
Atâtor gheizere de plâns
Spre care transcendent ne cheamă,
Suav, ca ultimul surâs,
Un ciob pe cerul de aramă.

O pasăre de foc şi ceară,
Pe cerul putred şi convex,
Pătând pământu-n fapt de seară,
În spaţiul cast şi retrovers.
Ninsori pe cerul de oglindă,
Ninsori ascunse în fântâni,
Oglinzi sub pâinea aburindă,
Pierind în cioburi de furtuni.

Cu aripi frânte în echer,
Oglindă sângerândă-n noapte,
Se risipeşte în eter,
În vise de uitare sparte.
Oglinzi în fulgerări de cânt,
Oglinzi-speranţe... La altar,
Prin jurăminte şi cuvânt,
Ni se oferă iar în dar.

În valuri pregătit să moară,
În singurul poem-mormânt,
Cuvânt, spre fiecare seară,
A mai lăsat un jurământ.
Oricât de-nalt vă fie zborul,
E timpul a muri odată.
Şi prea departe-i ajutorul,
Iar moarte-i crudă, nu te iartă...

În valuri pregătit să moară,
Cu aripi frânte în echer,
O pasăre de foc şi ceară –
Un albatros dansând pe cer...
Etern, o clipă-n paradis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Un univers de flori şi vis,
Oglinzi întru lumină vie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem şi binecuvântare

ucenicilor foşti şi viitori...

Cu cât te-nalţi mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetişor
Şi simţi cum viaţa te doboară...

Cu cât priveşti totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Creşte mai mult înspre apus
Şi sufletul tăcut îţi plânge...

Cu cât mai mult iubeşti Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A şarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbaţi,
Cu-atât lupta se înteţeşte...
Iar cei care-i credeai curaţi
Sufletul vezi cum le păleşte.

Cu cât iubeşti fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum raţiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimţit.

Cu cât oferi şi dăruieşti,
Cu-atât mai mult puţini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce eşti
Nu te-nţeleg şi se tot miră...

Blestem şi binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Şi ce-aţi ales... rămâne vouă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Amurg însetat, bea apă şi plânge!
Cheamă-ţi cocorii tomnateci apoi...
N-ai teamă, curând veni-vom şi noi
Când cercul de foc se va strânge!

Amurg ireal, irizat în cerneală
Fâşii violete şi verzi vor pieri...
Din negrele aripi cocorii târzii
Vor bate, căutând aurora boreală.

poezie de Mihail Mataringa din Din cartea "Singur în Atlantic", Ed. Muntenia, 2008
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu Any

Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine
Cu-n univers de lacrimi! Ai plecat!
În umbre dulci, chihlimbării poeme,
Cu paşii tăi şoptiţi ai desenat...

Vezi?! Vântul bate... Îngeri de aramă
Vin să-ţi sărute tălpile de foc...
Iubirea mea ca un vulcan, emană
Un cald poem... dar n-am avut noroc...

Tu ai plecat în alte universuri
Şi rătăceşti de-acum pe ţărmuri stranii.
Nu-mi mai auzi nici ruga şi nici plânsul...
Uite cum plouă! Vezi?! Mă-ntorc la tine!
Aşteaptă-mă ca vin, iubită Any!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vârstele nu vin treptat. Deodată îl vezi pe cel de lângă tine bătrân şi nu ştii când s-a întâmplat. Tot aşa, te trezeşti într-o dimineaţă şi vezi că e primăvară. Te uiţi şi deodată vezi că lămâiul e înflorit. Îl miroşi, apoi te uiţi cum se aşază seara ciorile venite de la bulgari fix în copacul din faţa casei, cum se numără între ele, înainte să se împrăştie la culcare. Sau vezi porumbeii sălbatici cum îşi fac cuib şi aleg doar lemnişoarele de tei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!