Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe dealul din spatele grădinii!

Pe dealul din spatele grădinii,
De câte ori am ocazia, urc până sus!
Nu ca să îmi spionez vecinii...
Să văd soarele, la răsărit sau la apus!

De acolo, din vârf, eu văd multe semne.
Observ cum funcţionează un sistem!
O societate fără prea multe îndemne,
La o lume mai bună, la un bun ecosistem!

Văd păsări care zboară spre o destinaţie.
În văzduh e mult mai clar ca pe pământ!
Pe cer, mai circulă şi avioane cu reacţie,
Dar cu un alt scop, cu un alt deznodământ!

Cobor privirea spre casa unde eu locuiesc,
Şi înţeleg, destinul nu eu mi l-am ales!
De pe dealul din spatele grădinii, privesc,
Spre un creeator universal, bineînţeles!

poezie de Ovidiu Kerekes (28 septembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

privesc în jos apa cea lină
privesc spre cer albastru sus
pulsează-n jurul meu lumină
mă simt departe de apus

cu bucurie trăiesc clipa
ce Dumnezeu mi-a dăruit
şi nu-mi permit să fac risipă
neîmplinind ce mi-am dorit

cu certitudinea-n privire
că sunt... exist... şi incă pot...
deschid în cartea vieţii file
alung ideea de robot...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...

Vezi, Doamne, nu-Ţi port nicio ură
Şi nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri şi mă-ndură
Norii negri, copleşiţi de îndoială?!

Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preţ,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăţ
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!

Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, şi ploaia mă-nţelege,
Numai Tu uiţi de mine; de ce mă laşi să mor?!

Vezi, Doamne, sunt spre sfinţenia Ta
Şi rug şi flacără şi cruce şi abis;
Învăţ din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăţ din toate în câte nu-s cuprins?!

Vezi, Doamne, toate se pierd în timp
Captive devin amintirile, topiri în gol;
Martire gânduri fără de aure şi nimb...
Of, de Viaţă, de Viaţă, mi-e tot mai dor!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oboseală

Mii de gânduri se înmulţesc în juru-mi
Şi zeci de oftaturi rup o linişte somnoroasă,
Braţele sprijină capul şi mintea lenoasă
Sau poate puncte şi virgule sprijină fraze.

Înlănţuit în trup flămând şi obosit
Duhul îţi caută poartă-n evadare,
Epuizat, dar cu voinţă de schimbare
Sfidează scopul scris în a sa carte.

Nu este tărâm să poată iubi,
Dar este chemare spre a-şi dezlega
Din tot ce-a fost el înrobit când zăcea
În tehnici primare şi principii uzate.

Privesc în tăcere studii ancestrale
Şi strâng în inimă statistici;
Din când în când privesc spre mistici
Croind scenarii validate.

Nu ştiu când dorm şi când visez...
Mă simt purtată spre abisuri,
Unde am fost prin mii de visuri
Şi-acum ce scriu, am să trăiesc...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

privesc la
zborul tau lin
peste haurile vietii
te astept mereu
intre clipe care
se arunca spre noi
strivindu-ne
mi-e dor sa gust din
surasul tau
sa te cuprind cu
inima as vrea.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

oscilaţiile sufletului răbdătoare le trăiesc
privesc albastrul fantomal al înserării
luceafărul e o prezenţă pe care o iubesc
şi valul ca o mângâiere la malul mării.

gânduri care dezgroapă vechile amintiri
spiritul copilăros ca-n prima tinereţe
freamătul vibrant al luminii-n simţiri
prima iubire descoperită cu delicateţe.

toate astea se succed în mine abundent
în inima care pompează doar iubire
nutresc ascensiunea unui vis ardent
spre marea fericire şi spre împlinire.

mâini diafane cern lucruri fără precedent
urechi care ascultă a mea destăinuire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Din nou privesc spre tine
Spre-al tau balcon, la doi,
Tu te gandesti la mine?
Eu ma gandesc la noi.

Si iar se face seara
Iar clipele se scurg
Si eu iti vorbesc iara
Tu oare ma asculti?

Privesc spre tine iara
Dar nu stiu unde esti
Afara este seara
Tu oare ma privesti?

Doar luna trece lina
Privind la ce afost
Iar vocea ei sublima
Imi spune: n-are rost.

poezie de Alin Micu
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC SPRE STELELE DIN CER ÎN NOPŢI SENINE - Rubaiat-
Privesc spre stelele din cer în nopţi senine,
Să văd cum ard miliarde de destine
În sacrul foc din universuri paralele,
Ca existenţa s-o-nţeleg cum se cuvine.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice fel de trai ai alege, vei afla în el încântare, plictis sau plăcere. Condiţia este să socoteşti nefericirea mai uşoară şi să nu ţi-o faci un chin. Suntem datori naturii recunoştinţă: ea a prevăzut căror necazuri suntem hărăziţi din naştere şi ne pune la îndemână spre uşurare, obişnuinţa. Nici un om n-ar putea să ţină piept nefericirii, dacă ar simţi necontenit zguduirea de la început. Dacă priveşti întâmplările vieţii ca pe ceva obişnuit, forţa oricărei zguduiri va fi îndulcită. Omul pregătit şi care se aşteaptă la lovituri, nu va găsi nimic cumplit în ele. Dimpotrivă, pe cei prea siguri pe sine, care privesc numai spre fericire, soarta potrivnică îi va copleşi.

citat celebru din Seneca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc zorii

Şi ninge...
Printre gânduri şi rânduri,
Liniştit, tandru,
Ultimul sărut al iernii,
O iarnă blândă
Prinsă într-o maramă
Cu mărţişor.

În liniştea dimineţii
Amintirile curg în fulgi
Ce se topesc pe asfaltul rece...
Privesc zorii, printr-o prismă
A ireversibilităţii.
Merg mai departe
Şi ninge...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi eu

Privesc muntele cerului
Cu plete dalbe
Curgînd spre purificarea planetei.
Privesc colona infinitului,
Seamănă cu cea a lui Brâncuşi,
Dar nu-i făcută de mână de om.
Este celestă şi măsoară viaţa Pămîntului!
Privesc pe cer şi admir copacii vieţii
Ce se agită-n frunze aurii
Lăsînd să izvorască-n zare
Lumina divină a Soarelui.
Privesc pe cer cum zboară îngerii
Cu chinuri şi lacrimi de dor,
Culeg izvorul tinereţii
Ca să o arunce pe Pămînt,
Privesc cerul şi văd oceanul
Ce se inchină-n faţa divină
Şi lasă să-i smulgă un strop de apă-Lumină
Pe care o pulverizează pe Pămînt
Lăsînd să rodească viaţa
În suflete pline de lumini.
Vor străluci valorile benefice
Pe straiele planetei-Pământ
Şi pacostea de maleficitate
Se diminuează pînă-n sfîrşit.
Privesc pe cer lumina Lunii
Care se ascunde de mine
Şi o intreb:"De ce te ascunzi de oameni?"
Şi ea imi raspunde: "Aşa este scris!
Ca să salvez viaţa pe Terra, Eu, Luna,
fratele meu cel mai mare, Soarele,
Şi îngerii Domnului suntem veniţi să salvăm acest Pămînt!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Aştept un semn ce trebuie să vină,
Căci m-am născut doar ca să îl aştept:
Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Clipind din orbii ochi, fără lumină.

Sortit sunt să aştept în miezul lumii,
Un semn ce încă poate n-a pornit,
Din pietre seva murmură vrăjit,
Mă leagă clipa cu ciudate funii.

Statuie-n calea timpului ce trece
Mă udă ploaia, m-a lovit furtuna,
Cu raza-i albă mă orbeşte luna,
Iar Cronos vrea şi el să mă aplece.

Sunt blestemat pesemne să păzesc,
Albastrul cer senin şi nestatornic,
Cum aş pleca şi cât aş fi de dornic,
Ca zarea, cu-ai mei paşi, să o unesc.

Cu mâini de lut mă trage recea vatră,
Cu lanţuri grele timpul m-a legat,
Tânjind spre soare, ochii mi-au secat,
Şi inima îmi este ca de piatră.

Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Şi nu avea nici un motiv să mintă:
Cu ochii stinşi, privesc spre ceruri, ţintă,
Sunt blestemat ca semnul să-l aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!