Timpul,propriul chip
Om, ce ai apărut în lume,
Ori ai plecat devreme
Timpul își lasă urme
El, prin noi așterne...
Tic-Tac, sunetul de ceas
Care pare a fi grăbit
Tu ca om, plecat, rămas,
Oare chiar ne-ai socotit?
Nu lăsa ce ai în mână
Nici în suflet, nici în trup
Să te uiți ca-ntr-o fântână
Ca pădurea către lup.
Tot ce va veni de-acum
Și ce-ți va da de veste
Iartă, nu te face scrum
Rămâi tu, o poveste!
poezie de Vlad Milon (12 august 2021)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Tic-tac, tic-tac
obosit
timpul s-a retras
acum, aici
nu bate niciun ceas
popas
la pas
pe lespedea rece
un an, un somn, un vis
rămas
un țărm, un val furios și o mare
timpul a tăcut
de mult
e mut
a mai trecut un veac
era o altă zi, alt ceas
tic-tac
doar cuvântul a rămas, esență pură a durerii
la ultimul ceas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul celei ce-a plecat
Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aștept aici confuz
Și-mi tot răsună în auz,
Un pas grăbit și sincopat.
Nici n-am putere să te-acuz,-
Poate și eu sunt vinovat.
Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aștept aici confuz.
Tot ce-ai dorit ți-am cumpărat.
Eu zic că nu am fost obtuz.
Te-am și plimbat în lung și-n lat,
Dar am rămas din nou mofluz,
Din ziua-n care ai plecat.
rondel de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu pădurea în gând
imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea
eu știu că viața nu-i o sindrofie
suspină cerul cu plângere de stea.
mă bântuie moartea ca o stafie
cu toporul în mână lasă urme prin nea
imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.
vreau veselie în pădure să fie
să danseze urșii printre mure manea
să nu-i ucidă lumea plină de trufie
nici paradisul verde din conștiința mea.
imortalizez pădurea în fotografie
nici o secure n-o să pătrundă-n ea.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici
Nici roșu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,
Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,
Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,
Și tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri și ochi și păsări
Se vor preface-n scrum.
poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Căutări
am rămas aici între voi
și totuși atât de departe de noi
lumina coboară devreme, uneori
alteori nici nu mai coboară
s-a ascuns supărată
pe unde a apucat
uitasem sa privesc răsăritul
și am pierdut prezentul
nu'i bai
oricum nu era nimic de văzut
privesc la noi
oare mai suntem noi
fantasme obosite ce se târăsc pe drum
trăim în apusuri repetitive
pas cu pas, ceas de ceas
un drum clădit din oale
toate sparte și mult fum
azi nu e mâine
iar mâine nu e nimic
gânduri fugare și temeri ciudate
bântuie astăzi prin sate
prin orașe nu s-au mai dus
oricum, erau duse de mult
am plecat
și totuși am rămas
aici, printre voi
căutându-ne pe noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocorul
se tulbură albastrul cer
de-atâtea aripi care bat
de zborul geometric în echer
când spre apus cocorii au plecat
pe câmp măceșele sunt rumene
pădurea plânge cu stropi de aramă
în sufletu-mi pustiul se așterne
și visele mi se destramă
iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci
și nici n-o să mai vezi vreodată marea
de-acum vei îndura aici
singurătatea disperarea
tu singurul rămas în cuib
privești tăcut spre zarea necuprinsă
curând va fi o dimineață ninsă
și albul tău se va topi în alb
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ai plecat, iubită mamă...
Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viață dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veșnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poți că să nu știi!
Așa s-a întâmplat, tu însăși să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!
Curaj aveai, cât pentru o armată
Și ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ți era doar un covrig,
Că noi să creștem mari și să nu știm de frig!
Așa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă!
Iertare cerem, de-am greșit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar știi că fiul ți-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum și tu te-ai supărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!
În inimă ți-ai dus durerea
Deși era amară ca și fierea!
Tu ți-ai ales cărarea către cer
Și ai avut voință că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Ne-ai învățat pe toți să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când ești pe ultimul tău drum ;
Nu poți în lume să mai stai,
Curaj în viață dacă n-ai!
În lumea unde veșnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu știi,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Și nu vei în stare, să scoți nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!
Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viață dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Și ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveți teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!
poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când ai plecat
De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viața nu mai ester viață.
Fără tine,
totul este gheață.
Vin și eu la tine.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Variante pe ales
Sunt zile în care viața mi se pare o povară
Și sunt nopți în care timpul mi se pare infinit
Dimineți în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.
Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, țară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu și un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam
Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai știu nici eu.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steaua
dacă frâng în brațe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă pașii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt
dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin
s-a scurs iarăși promoroaca în sat
mi-e frig și mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară
mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi
te întrebasem într-o doară, în șoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt
și te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale șoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere
Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere
Care porniseră cândva, pe-același drum.
Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet uitat
Oh, tu, omule muritor
Bate vântul în al tău suflet
Te-ai născut într-un ogor
Trupesc, în propriul portret
Te visezi pe pășuni îndepărtate
Căci amețitor e valul care vine
Cu pașii tăi, urmele devin realitate
Dar uiți, ce lași în spate...
Sincer, chiar nu-ți este dor?
Să devii copilul de odinioară
Ca prin sunete de cor..
Inocența ta, nu o lasă să moară...
Te munceșți, imperial necesar
Aspiri la un trai mai bun
Te osândești, precum un armăsar
Sufletul, ți-l faci tutun?
Focul, îl aprinzi să-ți fie cald
Cu a ta apă rece îl stîngi
Culegi boabe de smarald
După ce le aduni, oare nu te frigi?
Pătează-te cu iertare
Apleacă-te, smerit....
Fii tu, o lumânare
Ce încă nu s-a topit.
Schimbă cursul, privește sus
Nu te văd, pătruns în fum
Timpul încă nu s-a scurs...
Sunt aici, la ține-n drum! (Dumnezeu)
poezie de Vlad Milon (19 august 2020)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.La revedere
Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Și nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Și-am dispărut ca două existențe efemere,
Care porniseră cândva pe-același drum.
Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Și m-am trezit în altă lume, tristă și diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O veste tristă!
O veste tristă! Tată, ai plecat...
Aud în mine clopotul bătând,
Și satu-ntreg... și noi ne-am întristat
Tu ne-ai lăsat pustii și lăcrimând.
Azi, tatăl meu, zis Apetroaie Anton,
Pierdut de noi în anul '90
Își duce-aici al nemuririi somn,
Încătușat de vremurile reci.
Ghirlanda plânge... Lacrimi de cristal
Se scurg din suflet, tată, iar și iar.
Octombrie... o toamnă ne-ai lăsat
În suflet... zi de 9, gând amar.
Iisus în suferință-i răstignit...
Mă plec și îngenunchi. Ne-ai părăsit,
Cuvintele de-acum sunt în zadar
Fotografia ta imi e amnar.
Mormântul, tată bun, ți-e îngrijit,
Vin iar singurătatea să-ți alung,
Mi-e fratele și el de-acum cernit
Cu el alături, tată, stau și plâng.
Suntem aici, noi cei doi fii ai tăi,
Crinii de pe mormânt să îi udăm.
Lăstari din tine frânți, oriunde-am fii
Prin tine "a trăi" noi învățăm.
Ți-am pus adesea candele, dar vezi?!
Lumina ți-au furat-o alți străini...
Tu strigi cu glas de clopot și aștepți
Alte mătănii și alte lumini.
În sărbători, la tine să venim
Ne-aștepți... Ne chemi - o pasăre în zbor,
Noi am rămas a tale rădăcini,
Și fără tine nu ne e ușor.
Odihnă tată, ție,-n cerul sfânt!
De-ați scrie încercarea mi-e-n zadar.
Nu știu să-ți scriu... Adesea stau și plâng
Și-ți rog eternă pace, la altar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar A plecat grăbit, Vieru...
A plecat grăbit Vieru
Să-mpletească stele-n cer:
Din ele face Cuvântul
Și-l trimite-apoi cu gândul
Să ajungă cât pământul
Să ne fie Giuvaier...
poezie de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarcerea acasă
În sunetul roților vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
privești, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îți pare desprins din Eden.
Departe, prin nori, amintiri de demult
apar și se pierd, dar se deapănă-n șir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.
Schițezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-și are un rost.
Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
știai că e dură cu tine și cu
cel care-a ales al rămânerii cost.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La moartea unui Om Bun
În Caraș liliacul e în doliu,
În Timiș ciocârlia-a amuțit...
De ce așa curând ne-ai părăsit,
De ce-ntre noi și tine-i un lințoliu?
În vis îmi pare că-ți aud chitara
Și vocea caldă... Unde vrei să fugi?
Te-așteapt-o țară îmbrăcată-n blugi
Să îi aduci în suflet primăvara.
De ce-ai ales concertul pentru îngeri?
În loc de reflectoare stele ai...
Vasile-al lui Mardare, ne mai stai!
La poarta cerului vom face plângeri...
Nu pot să cred această tristă știre,
,, Cabana" te așteaptă ca să vii,
,, Va ninge fără tine" peste vii
În timp ce tu vei fi doar amintire.
E,, Iarna în Ardeal" aceea care
De tine ne-amintește ne-ncetat,
Un înger blond, prea timpuriu plecat...
,, Tu n-ai habar", Vasile, cât ne doare!
Ne iartă fiindcă nu ți-am fost aproape
În clipa-n care inima ți-a stat
Și singur, într-o lotcă ai plecat
Tăcând, pe ale cerurilor ape,
Dar cântul tău rămâne... Nu te mire,
Ai să ne-auzi ani mulți de-acum cântând,
În amintirea chipului tău blând,
Cu ochi-nlăcrimați,,, La despărțire".
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul mov
M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
și pare că-i o viață oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.
Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
și nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
și totul îmi părea o dioramă
În care totul zace-n nemișcare,
și-n liniște doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude
resuscitând o clipă care moare,
secvență a eternițății nude,
în timpul scurt, ce viața o include.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grei mi-s anii
Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilașii mei.
Au plecat în țări străine
după bani și după pâine.
Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aștept și el nu vine.
Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu știu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.
Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrânețea mă răpune,
Sorele meu va apune.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.