Glossa oglinzilor

Oglinzi întru lumină vie,
Un univers cu flori şi vis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Etern, o clipă-n paradis.
Un albatros dansând pe cer –
O pasăre de foc şi ceară,
Cu aripi frânte în echer,
În valuri pregătit să moară.

Oglinzi întru lumină vie...
Ne cheamă viaţa la altar,
În rugăciuni şi reverie,
Să fiu tămâie şi amnar.
Reflexia, în noi, deodată,
Ne naşte puri, ne naşte noi.
Ne fie viaţa minunată!
Fi-i-vom frunze-n pomii goi...

Un univers de ploi şi vis,
Cristaluri şi sidef, iubire,
Ninge sub floare de cais
Şi tuturor ne dă de ştire
Că treceri ne-au descumpănit...
Clepsidra parcă-i spartă-n două
Şi toţi cei care ne-au iubit,
Pier precum boabele de rouă.

Viaţa – un cânt, o poezie,
Cupa în care valuri pier,
Şampania – vulcan, oceanul,
Alesul vieţii giuvaer.
Viaţa – o mare sărbătoare,
Firescul relativ şi grav,
Altar lăsat spre închinare
Acelui timp uitat, concav...

Etern, o viaţă-n paradis,
Cu îngeri chipul oglindindu-şi
În blândul, argintatul vis...
Cât pământenii risipindu-şi
Şi ierni şi stele, troienind,
În gând purtând albe morminte,
Îşi lasă sufletul pierind
Şi se întorc spre cer, cuminte...

Un albatros dansând pe cer –
Îmbrăţişare cu neantul,
Fântâni de vis plesnind de ger,
Ducându-şi zborul spre înaltul
Atâtor gheizere de plâns
Spre care transcendent ne cheamă,
Suav, ca ultimul surâs,
Un ciob pe cerul de aramă.

O pasăre de foc şi ceară,
Pe cerul putred şi convex,
Pătând pământu-n fapt de seară,
În spaţiul cast şi retrovers.
Ninsori pe cerul de oglindă,
Ninsori ascunse în fântâni,
Oglinzi sub pâinea aburindă,
Pierind în cioburi de furtuni.

Cu aripi frânte în echer,
Oglindă sângerândă-n noapte,
Se risipeşte în eter,
În vise de uitare sparte.
Oglinzi în fulgerări de cânt,
Oglinzi-speranţe... La altar,
Prin jurăminte şi cuvânt,
Ni se oferă iar în dar.

În valuri pregătit să moară,
În singurul poem-mormânt,
Cuvânt, spre fiecare seară,
A mai lăsat un jurământ.
Oricât de-nalt vă fie zborul,
E timpul a muri odată.
Şi prea departe-i ajutorul,
Iar moarte-i crudă, nu te iartă...

În valuri pregătit să moară,
Cu aripi frânte în echer,
O pasăre de foc şi ceară –
Un albatros dansând pe cer...
Etern, o clipă-n paradis,
Viaţa – un cânt, o poezie,
Un univers de flori şi vis,
Oglinzi întru lumină vie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am să cânt

Să ştii că am să cânt
În fiecare seară,
Privighetoare, am să fiu,
Să îţi doinesc;
Să nu mă irosesc lumină pală,
Ci, dor, să fiu şi cântec îngeresc.
Să îmi închizi cântarea-n colivie,
Ca pe măiastra pasăre de paradis;
Să cânt mereu,
Să cânt cât încă-s vie,
Că peste-o zi, poate,-am să fiu doar vis.
Să ştii că am să cânt
În fiecare clipă,
Din tril să împletesc lumini şi dor;
Să nu mă doară gândul şi aripa,
Să mă înalţ spre cer, încetişor.

poezie de Florina Emilia Pîncotan (9 septembrie 2017)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă "Cărţii Glosselor"

A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă şi glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeţi, această carte.
M-am logodit cu litera şi sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi mi-am ales perfecţiunea mire.

A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Şi literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simţire şi speranţă
În dragoste, în lume şi în viaţă.
Am scris şi eu în suflete, strigând...
De-atunci mă simt un cânt, mă simt plângând...

Prin literă şi glosse jurământ
Cu lumea şi cu viaţa am făcut
Şi-n ochi izvor de lacrimi am ascuns,
Pe plaja mea de vis adesea-am plâns...
M-am înălţat în zmee de ninsori
Şi răsărit m-am regăsit în zori.
O strângere în braţe ne-a unit
Pe drumul glossei greu de şlefuit.

Ca o lumină strălucind în noapte
Alerg spre alte timpuri, mai departe,
Alerg în timpuri către înapoi
Îmbrăţişând copiii lumii goi.
În pieptul meu un roi de fluturi vin...
Ca mine-s mulţi şi-adesea ne-ntâlnim.
La porţi de vis apare Eminescu,
Labiş ori Macedonski, Minulescu...

Quasar printre poeţi, această carte,
Îmi va rămâne dincolo de moarte.
Din lumea mea vă voi lăsa însemne,
La glezne, strălucind, brăţări de stele
Şi lege zilei care va veni...
Ca un Luceafăr, iar, voi străluci...
Să nu lăsaţi în candela uitării
Să ardă iar secunda disperării!

M-am logodit cu litera şi sunt
În zodiac, semn sigur de pământ,
Plămada dintre apă, foc şi fier,
Sunt fluxul şi refluxul... Un echer
Răsfrânt, cu colţul îndreptat spre soare,
Pierind în patru puncte cardinale.
Vulcan ce se înalţă şi quasar...
Sunt vis şi plajă, univers, ocean.

Mireasă re-zidită în cuvânt,
Un voal de stele, în iubire, sunt,
Taina iubirii care vă răzbună,
Clipa dintâi şi lacrima din urmă.
Sunt viaţă, fericire şi mister...
Să fiţi poem, cuvânt şi cânt vă-ndemn,
Spre-a mă zidi prin voi tăciuni şi jar
Să ard pe-al lumii nesfârşit altar.

Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi încrustată iar în re-zidire,
Purificată-n ardere totală,
Păşesc pe treapta vieţii către seară.
Mă prinde mitologică chemare,
A versului eternă re-ncarnare...
Popas şi vis la cumpăna fântânii,
Să-mpart în Yn şi Yang arcada lumii.

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Cuvântul şi iubirea-mi aparţine.
Un nesfârşit poem să ne cunune,
De-acum să plouă fericire-n lume!
Să plouă flori de tei, dans de lumină
Şi roi de fluturi... Dragoste divină
În râuri moi de stele să coboare...
Catifelată, fragedă ninsoare...

Şi mi-am ales perfecţiunea mire...
Mi-am judecat fiinţa cu asprime...
Mireasă re-zidită în cuvânt,
M-am logodit cu litera. Şi sunt
Quasar printre poeţi, această carte,
Ca o lumină strălucind în noapte.
Prin literă şi lege, jurământ,
A fost odată... va rămâne-n gând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa prieteniei

Un fluture spre ceruri alergând,
Etern, fără concesii, simplu, blând...
Prietenia de s-ar inventa
Eu ca un vis spre ceruri aş zbura.
Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi,
Aş lua culoarea buzelor de fragi,
Sideful şi iubirea din lumină
Şi puritatea stelelor, divină.

Un fluture spre ceruri alergând
După polen, voi m-aţi vedea zburând.
Aş colinda cărările de stele
Să pun în cofa fericirii mele
Iubirea pentru voi – argint şi cânt
Din suflet, din privire şi din gând.
Aş lăcrima de-acum cu flori de tei,
Să retrăiesc prin voi, prietenii mei.

Etern, fără concesii, simplu, blând,
Să ascultaţi al sufletului cânt.
Nu vă-ntristaţi când nori pe ceruri sunt!
Prietenia-i spulberă c-un gând.
Am adunat cristal din apa lunii
Şi-am lăcrimat la tâmplele furtunii.
Acum sunt crater, sângerândă rană,
Un fluture cu aripă de ceară.

Prietenia de s-ar inventa
Un fluture, lumină, zâmbet, stea,
Aş fi din toate astea câte-un pic,
Dar vezi, sunt doar o umbră, un nimic.
Coarda iubirii a rămas un vis
Ce în tenebre, de dureri s-a stins.
Dar nu vă temeţi! Mă voi naşte iar
Şi mă voi împărţi la toţi în dar.

Eu ca un vis spre ceruri aş zbura
Cu vise luminând iubirea ta.
Aş da speranţe zorilor ce vin
Şi curcubeu aş fi, să ne unim
Prietenia-n fiecare clipă,
Speranţă – timp, aripă cu aripă.
Ca răsăritul să-l pictez cu sânger,
Am frânt în vis aripa unui înger.

Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi,
Aş smulge floarea, frunza de la fagi,
M-aş înveli ca o mireasă-n ele
Şi fluture m-aş înălţa spre stele.
Aş ţese-n ceruri muguri de mătasă
Spre a rodi prietenia noastră.
Prietenia mea v-aş da-o-n dar,
Să fie vremii piatră de hotar.

Aş lua culoarea buzelor de fragi
Apoi v-aş săruta, prieteni dragi.
Cu braţele de ramuri împletite,
Altar să facem, pentru necuvinte.
Cum nu e vreme lacrima s-o spui,
Ascunde-o în adâncul ochiului.
Oh, legea sentimentelor rămâne
În pieptul tău brăzdat de răni, române.

Sideful şi iubirea din lumină
Le ţes pe aripi moi de muselină.
Prietenia-n stâncă voi sculpta
Şi pe vecie toţi mă veţi avea.
Lăsaţi aprinsă candela iubirii!
Ea lumina-va calea fericirii.
Val din dantele albe la piciare,
Pe braţe blândul răsărit de soare...

Şi puritatea stelelor, divină,
Prietenia, setea de lumină
Din ochi, din suflet, izvorâte-ades,
Din aripă de fluture-au purces.
M-am înălţat, un zâmbet de izvor,
În zborul lin şi ademenitor...
Vă las de-acum prietenia mea –
Un fluture cu străluciri de stea.

Şi puritatea stelelor, divină,
Sideful şi iubirea din lumină.
Aş lua culoare buzelor de fragi,
Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi.
Eu ca un vis spre ceruri aş zbura
Prietenia de s-ar inventa.
Etern, fără concesii, simplu, blând,
Un fluture spre ceruri alergând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila dorinţă

mă-ntorc la poezie când sunt de dor lovită
sau când bătrâneţea emoţii răvăşeşte
versul nu mă lasă să fiu istovită
în adâncuri de suflet cântă şi zâmbeşte.

aş opri timpul în loc de aş putea
să-mi păstrez puterea slovelor de aur
prin cânt şi poezie îmi găsesc liniştea
literele iubirii strânse-s într-un tezaur.

dă-mi Doamne timp, dă-mi Doamne vers
prima mea iubire n-o lasă să moară
să port credinţa demnă în Univers
viaţa între cuvinte să nu mai doară.

cine are iubire de cântec şi slovă
cucereşte cerul precum o supernovă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă cu şi despre timp

Se scurge tăcerea-n clepsidră
Şi ninge în noi liniştit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Un suflet, un gând obosit...
Se nasc chihlimbare la tâmple,
Se zbate o frunză de jad,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Gutuile – flamură ard.

Se scurge tăcerea-n clepsidră –
Şi timpul – un râu de nisip,
Mai lasă secunde-n firidă
Şi riduri pe stâncile-chip.
Mai lunecă-n noi risipirea...
De-o vreme murim repetat,
Se pierde – un vis, omenirea
Şi totuşi nimic nu-i schimbat...

Şi ninge în noi liniştit...
La tâmple nămeţi de lumină,
Căci timpul mai arde mocnit
Sub râuri de hrană divină.
Ni-i dor de apus! Răsărit,
Ni-s penele arse de dor
Tristeţea în noi a-ncolţit,
Săruturi şi flori ne-mpresor...

Azi chipul reflectă-n oglindă
Un fals imperfect, un poem.
Nu-s braţe, etern să cuprindă
Ascunsul, uitatul infern.
Şi picură-n umbre tăcerea
Şi cerul se frânge-n felii,
Vuieşte-n furtună durerea...
Coboară în suflet stihii.

Un suflet, un gând obosit...
O linie frântă închisă
Şi timpul de-acum s-a oprit –
O ultimă flacără... stinsă...
Un clopot bătând vinovat,
Ca inima-n pliuri de ape,
Spre cer, ca un vis a migrat...
Acum e atât de departe!

Se nasc chihlimbare la tâmple,
În inimi secundele mor,
De lacrimă pleoapele-s ude,
Prieteni, de voi ne e dor!
În valuri de stele se-afundă,
Se-afundă etern în uitare,
Lumina şi viaţa pierdută...
Atunci vom afla că se moare...

Se zbate o frunză de jad...
Perdele-n liane de flori,
Se-ascund şi-n mătanie cad...
O lume de vis şi de ploi...
Şi timpul ne ninge în gând
La tâmple iubirile ard,
Ne-ntoarcem acasă pământ
Ne-ntoarcem tăcut printre noi...

Trec îngeri cu plete cărunte,
Cărări în păduri de argint,
Trec oameni cu stele la tâmple...
Se-aude un cânt de alint.
Porneşte alai de secunde
În timpuri de timpuri oprite
Şi timpul în noi se ascunde,
În nunţi de aduceri-aminte.

Gutuile – flamură ard,
La geamuri obloanele-s puse
Şi pleoapele-s umbre ce cad
În timpuri de timpuri ascunse.
În stâncă de-acu ne-ntrupăm,
Ni-i plânsul ocean de cuvinte,
Un Sfinx, din prezent evadăm
Şi plângem... şi plângem cuminte!

Gutuile – flamură ard,
Trec îngeri cu plete cărunte,
Se zbate o frunză de jad,
Se nasc chihlimbare la tâmple.
Un suflet, un gând obosit,
Azi chipul reflectă-n oglindă
Şi ninge în noi liniştit...
Se scurge tăcerea-n clepsidră...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa întoarcerii

Ne soarbe timpul clipele-napoi
Şi în furtuni eternul se arată,
Recad în umbre-arcadele de ploi,
Dormim tăcut sub o sprânceană mată.
Ne-adapă stele sufletul rănit
Şi ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Suntem copaci ce gândul şi-au înfipt
În univers, între tăceri şi moarte.

Ne soarbe timpul clipele-napoi
Şi alergăm haotic, toţi odată,
Acelaşi drum, aceiaşi paşi în doi,
Minciuni şi suferinţă-i viaţa toată.
Furtuni se nasc în piepturi de granit
Şi valuri de mătăsuri diafane
Ne poartă către minus infinit,
Reinventând un petec de culoare.

Şi în furtuni eternul se arată,
Oglinda spartă-n ceruri se răsfrânge,
De vis şi amintire-s vinovată...
Ceru-i rănit! Din cer iar cuge sânge...
De timpuriu pământul e o rană
Şi în adâncul lui crescut-au maci
Şi nu există nici o îndoială
Că viaţa-are nevoie de un vraci.

Recad în umbre-arcadele de ploi...
Şi ne sărută lacrimă de verde,
Clepsidra am pierdut-o prin noroi,
Secundele se-ascund în albe plete.
Mustesc în vânt tăcute amintiri...
E-atâta dor şi plângere de şoapte,
În golul din adânc şi din priviri,
Eu rătăcesc ca un miop în noapte.

Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Am renăscut o aripă de soare.
Un înger de lumină se arată,
Venind tăcut pe-a timpului cărare...
Şi se surupă isul dintr-o dată,
Se-mparte-n emisfere colorate.
De alte lumi, e lumea separată
În viaţă, în iubire şi în moarte.

Ne-adapă stele sufletul rănit –
Balsam divin în limpezimi de mări.
Îngeri pe cerul fără de sfârşit...
E lumea astăzi ca un câmp cu flori.
Din ciutura cu amintiri gustaţi!
Să strălucească-n voi gutuia coaptă,
Vreau cu lumină să înseninaţi
Pământul tot, iubirea, viaţă toată...

Şi ne mustesc din trupuri fructe coapte
Şi cu aroma lor ne înfruptăm,
Dar cât suntem de naştere departe,
Temeri şi plâns şi vise repetăm.
Ne-ntoarcem amintire spre origini,
Murind tăcut cu fiecare zi.
În timpul nestatornic, fără margini,
Povestea în curând se va sfârşi.

Suntem copaci ce gândul şi-au înfipt
În timpul împletit cu-argint şi jar.
Am repetat iertarea şi-am iubit,
Am plâns cu stele, renscând amnar.
Destinul crud, în alte constelaţii
Ne-a permutat şi sufletul şi fiinţa.
Plecat-au pruncii, toţi cei dragi şi fraţii,
S-a stins lumina, s-a pierdut credinţa...

În univers, între tăceri şi moarte,
Se nasc furtuni de dor, de vis, de plâns.
Privim în cioburi de oglindă sparte,
Lumini ce-n alte timpuri ne-au sedus.
Suntem deodată ramură de stele,
Plecându-şi strălucirea pe pământ.
O clipă doar... o clipă de plăcere
În schimbul morţii noastre am cerut...

În univers, între tăceri şi moarte,
Suntem copaci ce gândul şi-au înfipt.
Şi ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Ne-adapă stele sufletul rănit...
Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Recad în umbre-arcadele de ploi
Şi în furtuni eternul se arată...
Ne soarbe timpul clipele-napoi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa e un puzzle straniu,
Cu atâtea piese lipsă
Unde marea fericire
Doar adeseori există.
Viaţa e prinos de zâmbet,
Dar ascunde suferinţă...
Doamne, totu-i doar o piesă,
Flamură mereu nestinsă.
Suntem cioclii pentru care
În tăcere ne-am născut,
Suntem lume ireală
Şi prezent şi început.
-----------------------------
Ştim că moartea curge-n valuri
Şi-n neant se risipeşte,
Doar puţinul strâns în suflet
Cu iubire se plăteşte.
..........................................
Găseşti în viaţă dragoste şi ură
Şi jar nestins şi nopţi întunecate...
Le porţi străin pe-a vieţii tastatură
Şi-ai să le duci şi dincolo de moarte.
De-aceea azi, la sute de urări,
În ceasul sfânt al marii sărbători,
Cu dragoste etern vă-mbrăţişez.
Să-mbătrânim frumos
Spre transcendent
Să ducem visul nostru de poet,
Fiindcă românul s-a născut aşa...
Să curgă-n valuri dulci şampania!
În cupe s-adunăm prinos de fapte,
Lumină, bucurie, sănătate
Iubire, pace,, dragoste şi dor,
Şi numai bine pentru viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa mărilor şi oceanelor

Trec catarge către maluri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec pierzându-se în valuri,
Trec şi azi, treceau şi ieri.
În corola lui de alge,
Vântul, bun toreador,
Pescăruşii îşi atrage
Într-un dans ameţitor.

Trec catarge către maluri...
Scoici, în dans de catifea,
Proiectează idealuri
În oglinzile de stea.
Plâng de doruri marinarii –
Zorile le dau fiori,
Când zăresc în larg corsarii –
Mari oceane de ninsori...

Înecându-se-n tăceri,
Prinse-n valul roditor,
Nave trec la fel ca ieri –
Braţe de navigator.
Prinse-n valuri de argint
Transcendent căţărătoare,
Se pierd clipe de alint
Şi dispar, dispar în zare...

Trec pierzându-se în valuri –
O povesste-n univers,
Albatroşi strigându-şi plânsul
În sălbaticul regres.
Lacrimi – scoici pe plja tristă,
Sângeriu apus – trădare,
O durere neînvinsă
Şi-o eternă disperare.

Trec şi azi, treceau şi ieri,
Risipindu-se-n clepsidră,
Multe valuri de dureri...
Prinşi de-a timpului ispită,
Iar plângându-şi morţii lor,
Mateloţi fără morminte.
Plâng în vis şi plâng de dor,
Plâng de-aducerile-aminte.

În corola lui de alge,
La Dumnezeiesc altar,
Navă fără de catarge,
Îngenunchi şi eu – un val.
Peştii mei aleargă liber
Către stele şi-napoi,
Ploi de îngeri, chip de înger,
Spre oceanele din voi.

Vântul, bun toreador,
Ca o aripă de miere,
Râu de aur poartă-n zbor
Şi sălbatice mistere.
Apoi lin precum un zmeu
Din copilăria castă,
Le va-ngădui mereu
Celor duşi, să vină-acasă.

Pescăruşii îşi atrage –
Cânt de clopot şi de dor,
Răstigniţi pe drum de alge,
Pe tărâmul viselor.
Plâng apusuri... Marinarii,
Altor zări poem rostesc.
Răsărituri în vitralii,
Un copac înmuguresc.

Într-un dans ameţitor,
Ancoră de gând şi timpuri,
Albatros la ţărm cobor,
Din uitate anotimpuri.
Singură, cu peştii mei,
În mormântul gol de şoapte,
Ca o pasăre mă-ntorc
Şi mă risipesc în noapte.

Într-un dans ameţitor,
Pescăruşii îşi atrage
Vântul, bun toreador,
În corola lui de alge.
Trec şi azi, treceau şi ieri,
Trec pierzându-se în valuri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec catarge către maluri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Frunza se leagănă în valuri de vise...
Durere şi clopot
Pe arcuşul toamnei cântând.
Val de răsărit straniu
Aprinde al tăcerii pământ.
În unghere, razele lunii
Scaldă noaptea furtunii.
Aurii cad valuri de lumini peste
Lacrima chipului flămând de iubire.
Suflet - săruturi de sângeri îţi pătează
Puritatea de îngeri
Şi aripi de ceară şi aripi de muselină,
Se leagănă în valuri de vise,
Cu frunza-mpreună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor de catifea

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Şi-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere şi de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Şi răsărituri de bezea,

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeţi gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăşi fluturi de ninsoare
Şi dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Şi floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veşminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Şi-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Şi strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Şi-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălţat prin noi
Şi plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug şi amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai preţios pământ.

Râuri de miere şi de grâne,
Câmpii de stele, munţi de jad...
Pe cerul patriei române
Şi sufletele noastre ard.
E vară-n noi şi se prelinge
Vara în ţară, pe poieni,
Cu flori şi stele iarăşi ninge,
Ninge şi azi, ningea şi ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul şi-al său grai.
Frumoşi sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia ţesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară şi lumină
Şi în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Şi răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
Să mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă şi de vis,
Cunună de nămeţi la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Şi răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere şi de grâne,
Şi-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeţi de vis, nămeţi de rouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER

(Soţiei mele, Aurelia)

Iubita mea îţi cer, acum, aripa,
Ce ne uneşte pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ţi pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,

Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-şi ţin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viaţa mea, ca floare.

Petalele-ţi sunt aripi neştiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,

În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieţii,
Ce cheamă la-nviere şi poeţii.

Şi-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există şi murire,
Şi tineri vom rămâne-n veşnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

îngenunchez în faţa ta,
lumină,
tu dai contur lucrurilor,
fără tine
viaţa
ar fi
o lungă şi interminabilă
noapte.
tu eşti fericirea
ochiului,
cu tine
zborul devine
vis.
tu goneşti întunericul
din suflete
şi urci spre etern
tot ce are mai înălţător
viaţa.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa e un fluture fragil,
cu aripile-i frânte în spinii
timpului care se mişcă agil
pe cărările sinuoase ale inimii.

- Omule, caută să faci ce e bine
chiar de speranţele îţi sunt răpuse!
- Crede mereu în ziua de mâine
şi nu uita de ale tale vise...!

Viaţa e curcubeul după ploaie
când în zori ne iubim cu patimă.
Din ochi nu vor mai curge şiroaie,
ale durerii, ascunsă lacrimă...

Viaţa e floare de primăvară
în neliniştea vântului hoinar.
Dorul ei cheamă un cânt de vioară,
petalele-i ascund dulce şi amar.

- Omule, preţuieşte clipa cea caducă
care se înalţă spre văzduh ca un fum!
- Nu lăsa iubirea prea iute să se ducă
Pe al regretelor, mlăştinos drum!

poezie de Lavinia Niculicea (19 mai 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cânt iubirea

Îţi cânt iubirea pe-o aripă de vânt,
Pe curcubeul ce se vede-n zare,
Şi am s-o cânt cât voi fi pe pământ
Căci e iubire pură-nălţătoare.

Îţi cânt iubirea prin jocul fulgilor de nea
Care brodează-n iarnă voal alb, imaculat,
Şi printre florile multicolore din grădina mea,
Pe zborul păsărilor ce-n toamnă au plecat.

Îţi cânt iubirea printe valurile înspumate
Ce scaldă plaja-ntinsă, netedă şi aurie
Sau printre poezii încă neterminate
Ce-aşteaptă a iubirii dulce poezie.

Îţi cânt iubirea zi şi noapte,
Căci m-a vrăjit şi nu o pot uita.
Ecoul cântecului ei, ca nişte şoapte
Se-ntipăreşte adânc în mintea mea.

Îţi cânt iubirea pe-un nor,
Prin viaţa încărcată cu poveşti,
Şi îţi trimit vibraţia în zbor
Spre strălucirea aştrilor cereşti.

Şi printre stele-ţi voi cânta iubirea
Când eu voi fi o mică stea,
Şi cât va fi să ţină veşnicia
Eu am să-ţi cânt mereu iubirea ta.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!