Privesc...
Privesc spre zarea îndepărtată,
Și aud cum liniștea se așterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Și văd prin versuri cum discerne.
Privesc des spre zorii dimineții,
Și aștept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieții,
De unde mă adăp cu încântare.
Privesc spre locul care o să vină,
Și observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul strălucește-n testament.
Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăiește.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbește!
poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.