Cocorul
se tulbură albastrul cer
de-atâtea aripi care bat
de zborul geometric în echer
când spre apus cocorii au plecat
pe câmp măceșele sunt rumene
pădurea plânge cu stropi de aramă
în sufletu-mi pustiul se așterne
și visele mi se destramă
iar tu cocor bătrân n-o să mai pleci
și nici n-o să mai vezi vreodată marea
de-acum vei îndura aici
singurătatea disperarea
tu singurul rămas în cuib
privești tăcut spre zarea necuprinsă
curând va fi o dimineață ninsă
și albul tău se va topi în alb
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.