Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Așteptarea
Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.
Prin toate mijloacele se anunță durere și moarte,
nimeni nu știe dacă haosul se va sfârși
sau cei care rămân vor trăi în el.
Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu știu ce mai pot atinge.
Singura șansă e așteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceață.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naștere până azi
între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi
noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impulsul din trup
Așteaptă la porți nevăzute
marile înțelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.
Se așează cu platoșa șarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voința
cu paharul să o arunci.
De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creștere
care-mi respiră dulceața cuvintelor
și risipește arome care înrobesc.
Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfințitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.
Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul ușa
în care nemernicii dau cu pietre
până-și pierd cu totul puterea.
Apare din ape un răpitor
ce șterge sudoarea din oglinzi
și se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul din mine crește prin cuvinte
În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe și surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
și-l privesc în fiecare zi de respirație adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.
Omul din mine crește prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
și luptă cu sine pentru alții
pe baricadele clădite în aura înaintașilor.
În laboratoarele minții
se analizează și creează cu credință
ideea ce înflorește pe ram
și cu dragoste înflăcărată rodește
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsoare peste amintiri
Am dat foc la cuvinte și lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.
Degeaba înfrigurată te frămânți,
norii apăsători împart straturi de ceață.
O să te chem acolo dincolo de umbre
și ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânțat dragostea.
Orice privire mi se pare uitucă
și încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunții tale de taină.
Mă întreb care-i prețul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
și rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în piețele publice ale orașului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.
Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni își țes pânza subțire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
și tu o să fugi
sau poate rămâi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toată inima
Își căută gândurile și ele sunt la mine,
i-am simțit golul fiind gata s-o ajut
cu toată inima.
Dorește să se mute cu tot bagajul
pentru totdeauna,
în brațele nopții îi simt chemarea
cu dăruirea umedă de așteptare,
semne se nasc în tot ce se înlănțuie
și peste umăr o să-i fac locul liber.
Dacă din mine irumpe o lumină
și ochii ei mi se așează-n cuvinte,
nu mai rămâne decât iubirea de neînlocuit
ca o frângere împreună a timpului.
În bucuria din care mă răscumpăr,
tandră și fierbinte cu nuri împliniți
străbațe pacea visului și dorință
strălucitoare ca o prințesă de basm.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lume neutră
Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care își expune la vedere luciul
și mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.
Lumea o percep ca o risipire de senzații
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.
Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăți de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.
Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
și rămân un mușuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La sânul ei dorm crinii înfloriți
Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate fețele geometriei.
Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morții îngerii norocului,
lauda învierii ca o taină sublimă
fuge din oameni teama și înflorește speranța.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii supuși
nu mă mai cred ocolit de cuvinte
țin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înțeles
tu mă simți abătut
mă lași să privesc departe
cu ochii supuși
îmi adun gândurile și le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
și mă bucur ca un copil
port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinții strânși
mă conving singur că nu există
și deschid larg ușa să scape în lume
angoasele vremii sunt peste tot
nici nu știu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
și nu mă vezi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ecoul vrea să fie auzit
Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalță-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.
Se aud cum cresc ierburile și înfrunzesc pădurile.
Tu aștepți susurul apelor serii,
mierea vâscoasă din fagurele nopții
când înfloresc salcâmii și risipesc arome.
Te-ai întors de unde nici n-ai plecat.
Dorințele-mi clocotesc în trup, sânge fierbinte,
ce-ți vor spune cuvintele pe care nu le-am rostit?
Pe tăceri se așează vorbe abia șoptite,
gesturile capătă semnificații nebănuite,
pe urme mi-a căzut schilod trecutul,
funia îl trage pe scara prezentului în viitor.
Când ecoul vrea să fie auzit
nimeni nu știe de ce se aude numai când strigi,
dar vorbele frumoase nu se strigă, se șoptesc.
Apar mereu ocaziile plăcute
când se nasc sentimentele pure.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram plecat din gânduri
Când noaptea mă locuia la mansardă
și desfășurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă știa în niciun fel
sau mă neglija.
Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
așa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.
Am fost neastâmpărat și mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerul se închide în mine
Urc nestingherit în pomul toamnei,
sunt un copil al fructelor coapte
ce se dă în vânt de atâta miros
și nu pot să uit că trăiesc printre oameni
într-un loc stăpânit de frumos
unde porțile soarelui sunt deschise
pentru orice flămând.
Privesc luminos cum fuge întunericul,
cerul se închide în mine
și aștept să răsară luceafărul
ce dă glas cuvântului ales
lăsat de Dumnezeu să mângâie ființa
și s-o ridice din picioare în aer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urc în cuvinte
Urc în cuvinte și le înțeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se ivește peste tot.
Pentru ca o dorită liniște,
să se așeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toții părăsiți
într-un haos al nepăsării.
Cu ochii permanent atenți
străbați nefericirea prezentă
și te simți nostalgic în amintirea
siguranței vremurilor trecute.
La ce poți să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alții
și viața minunată trece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate și teamă
Într- o lume plină de neguri și umbre
moartea se joacă de-a viața
și când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deșertăciune.
Soarta cred că și-a pierdut
sămânța în care se crede,
să mai răsară.
Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt și pielea de lămâie,
fără multă așteptare
primăvara din mine nu mai înmugurește.
și eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crepusculul
Când ziua se îmbină cu noaptea
și-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viață pe fața ta albă
și se metamorfozează
în iubire divină.
Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăție iertată în ochii celorlați,
se stabilesc punți peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
își neglijează durerea lor pentru a mea
și-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.
Aici mă voi regăsi
și mă zidesc în stâlpii tăi de rezistență
până-ți voi duce iubirea desăvârșind-o
în crepusculul mușcat de soarele dimineții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o umbră de lumină
Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi și noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.
Tu ești femeia vinovată de dragoste
care omori ceața cu ochii pătrunzători
și te ascunzi în lumina din lanurile nopții.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ți se deschid
și pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzlețe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aștept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!