Nicolae Vălăreanu Sârbu

Crepusculul

Când ziua se îmbină cu noaptea
și-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viață pe fața ta albă
și se metamorfozează
în iubire divină.

Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăție iertată în ochii celorlați,
se stabilesc punți peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
își neglijează durerea lor pentru a mea
și-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.

Aici mă voi regăsi
și mă zidesc în stâlpii tăi de rezistență
până-ți voi duce iubirea desăvârșind-o
în crepusculul mușcat de soarele dimineții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Se zidesc fiecare într-un turn

urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu rațiunea
se plimbă prin viață cu toate obsesiile pe umeri

se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
și nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câștigă în luptă

o iubire izvor ca într-o fântână curată
își așază inima pe ghizd
și oamenii beau cu recunoștiința însetaților de viață

se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalțe în veac nemurirea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Nostalgii

Crepusculul de toamnă e trist, dar inefabil...
În catifea de brumă-și scufundă strălucirea.
Acum, tot muritorul se simte mai amabil
când, în melancolie, își află fericirea...

Cu oboseli vioaie, ce-i macină lumina,
crepusculul adună înțelepciunea vieții
sub ochii ce-i închide, neamintindu-și vina
că nu se mai trezește la ora dimineții.

Cu-aceleași vechi tipare, în fiecare toamnă,
crepusculul surprinde, de fiecare dată,
cu frunze colorate și flori care ne-ndeamnă
să ne-amintim povestea cu un băiat și-o fată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Umbra cu limbă de os

Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.

Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Urc în cuvinte

Urc în cuvinte și le înțeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se ivește peste tot.

Pentru ca o dorită liniște,
să se așeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toții părăsiți
într-un haos al nepăsării.

Cu ochii permanent atenți
străbați nefericirea prezentă
și te simți nostalgic în amintirea
siguranței vremurilor trecute.

La ce poți să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alții
și viața minunată trece.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea învierii

În miezul nopții când lumina vestește
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.

Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caș dulce și ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea patimirii,
capătă strălucire divină.

Îmi amân privirea-n pomii înfloriți,
să primesc frăgezime în gânduri
darul de al întâmpina înviat pe Iisus
și de a vesti și celorlalți.

Dimineața limpede ca după mântuire
aduce acasă curățirea
ca o boare din care respir
cuvinte vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Zilele au orele arse

Tu ești femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.

În vreme ce ziduri se tot înalță
nu ai teamă de ele,

privești din fiecare unghi, lumina,
o cauți în toate obiectele și ființele
și o faci nemuritoare.

Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.

Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

E albă noaptea

E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri
Se plimbă morții lumii
În robe violete,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri
Prin somnul dulce al-mumii
Mai trec gabriolete.
E atâta necuprindere în vârstă și mă duc
Să pun sub nasul morții
Fum greu de busuioc,
Mai vin batrânii lumii cu fluiere de nuc
Să-și piardă datul sorții
La jocuri de noroc.
E albă noaptea și-mi pare că pe drumuri,
Ard stelele-n cenușa stropită cu parfumuri.

poezie de (2 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poema zilei

În dimineața însorită a zilei
lumina înflorește cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n așteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naște pe tăișul sabiei
cu o reverență
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cred

Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
și tu privești gânditor bolta,
are basoreliefuri și-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simți mai ușor în greutate, plutești.

Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
și cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii își caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laș în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafață
se plimbă prin adâncul pământului
ca un țipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
și un om plin de remușcări îi suge rărunchii.

Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispășești păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă și de tisă.

Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu țintește nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care și zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolți
cu arcade sprijinite de pilaștri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinților.

poezie de (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Așteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minții
privesc jocul luminii prin frunze

prin fața casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
și ploaia nu vine

tu așteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ți cadă în palme
și păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca și timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi triști în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
și-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-și hrănește puii
dintr-un zbor fără prihană.

Și când totul e destinat sfârșitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viața și un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foșnește pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriți peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineții,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
și surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
și se înfășoară în cuvinte,
de holdele capătă arome și se coc
în seve de lumină,
în arșița căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci și zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile și le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simțea vinovată,
împărțea întotdeauna păcatele pe culori
și ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
așa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ți iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniștită între cuvinte nespuse și fără gesturi,
ți-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că așa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscolește adânc,
ai devenit mai aproape de orice așteptare
și ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înțelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrățișa lumina
și noi ne vom îmbrățișa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Altfel era atunci

Altfel era atunci
când întunericul nu mă despărțea de iubire
și nopțile le lăsam în taina lor
iar în depărtare îmi fluierau mierlele
când să vin la tine-n gând

eram în euforia atingerii
îmi înfloreau sub piele plăceri noi
ca o răzbunare pe lipsa de aventuri

în ochii mei timpul capătă alt sens
încep să simt cum se scurge viața
cum se trăiește clipa din plin
fără să mă tem de cele care vin și trec

mîinile mele de tine se leagă
când dragostea o urc în cuvinte
și nimic nu mă împiedică azi
să caut răsuflarea casei de piatră

sunetele-s cântate pe note înalte
în diminețile sângerând rubin
la un crepuscul atât de minunat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credința împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
și zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoție sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce și în natură
coboară peste lume amenințarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
și trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câștig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în fața icoanei nașterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârșitului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Când

Când toate drumurile se vor sfârși,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viața și moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua și noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toți cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Și va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu și se îneacă.

Voi o să râdeți și mă veți batjocori,
N-am timp muntele sfânt așteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veți mai fi,
Lumea se va înmulți ca mai înainte.

poezie de (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe podul bârfelor de odinioară

Mă-ntorc pe căi neumblate în orașul medieval,
cerul scapă de pe acoperiș lumini și umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.

Mă aștepți pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiții își leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanțuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.

Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca și dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.

Bem ceaiul de seară cu liniștea îmbrațișărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinerețe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de țărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.

Diminețile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ținuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Imn cu identitate

Repet în gând cuvintele care mă înalță,
strâng în mine formele de exprimare
într-un imn cu identitate solemnă
și nu mă lasă să merg pe dincolo de margini
unde cărările se înfundă.

Pe înserări sonore de iubire
catedrale de suflet zidesc
și rămân scrise în file de cărți.

Doresc să mă cobor din cer,
să mă regăsesc în trupul de lut
peste care Dumnezeu a suflat viață
în ultima zi a facerii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook