Impulsul din trup
Așteaptă la porți nevăzute
marile înțelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.
Se așează cu platoșa șarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voința
cu paharul să o arunci.
De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creștere
care-mi respiră dulceața cuvintelor
și risipește arome care înrobesc.
Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfințitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.
Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul ușa
în care nemernicii dau cu pietre
până-și pierd cu totul puterea.
Apare din ape un răpitor
ce șterge sudoarea din oglinzi
și se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Totul se risipește ca ceața prin aer
Pe brațele ei întinși stau nevăzuți șerpii vicleni
așteaptă să-i strângă la piept pe seduși
și nu vor mai scăpa din mrejele fierbinți
țesute diabolic împrejur.
Cuvintele alunecă de la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în arome de măr copt.
Totul se risipește cum ceața prin aer
unde tulburătoare lumini lichide se nasc,
din ape curcubeie fac arcuri frumoase pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca niște porți
pe unde trec anotimpuri cu logos poetic.
Se mântuie de păcate întregul univers
și respiră prin piele bucuria învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome de suflet
Pe brațele-i întinse nevăzuți, șerpii vicleni
așteaptă să-i strângă la piept pe seduși
și nu vor mai scăpa din mrejele fierbinți
țesute diabolic împrejur.
Cuvintele alunecă pe la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în miez de măr copt.
Se risipesc arome de suflet la mese
unde tulburătoare lumini lichide se beau,
din ape curcubee fac arcuri colorate pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca niște porți
prin care trec anotimpuri cu logos poetic.
Se mântuie de păcate omul mirean,
respiră prin piele bucuria învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea la lumină
În convingere se topește adevărul
oglindă a reflectării în suflet,
de carnea cuvântului face cute
unde înțelesuri ascunse așteaptă
ieșirea la lumină.
Gândurile respiră adânc înălțimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânțat să încolțească.
Nopțile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
și lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se așază
în cutele somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori e frumos
dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie să pornești spre el
nici eu nu te îndemn
lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoașterii
și tot rămâne în urmă
ruptă de realitate
se deschid porți închise cu zăvoare nevăzute
tot ce știm se constată relativ
viața n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuției
și ea se dobândește de la cei săraci cu duhul
uneori e frumos
fiecare își are steaua și Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le așează în suflet
și odihnește-n rugăciune
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn de virtute
Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.
Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porți să deschid.
Așez sufletu-n fapte
și fructul îl împart
la toți flămânzii ce-l așteaptă.
Atât cât poți să învingi
lupta cu tine se ascute
și mereu o porți
semn de virtute.
Iar ce se câștigă cu greu
devine mai de preț
și se zidește
în trup,
dobândești miez în cuvinte
și-n vorbe cumpătare,
zăvoare cu dinți
nu mai sunt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inspirație și poezie
Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
țese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaș.
Întoarsă pe toate fețele și luminată,
acoperită cu hlamida înțelepciunii
și scrisă pe hârtie
până totul capătă sens și trup,
devine șlefuită ca marmora.
Iar cel ce scrie pornește lupta
cu armele deprinderilor noi.
Dar ce-i ascuns nu se știe
și ce se știe se așează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspirație,
mai presus de orice filtrare
subțirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezie și revelație
Nu un fapt este o poezie
ci revelația lui în cuvinte
ce urcă prin simțirea noastră
până ne închide în cercul luminii
și ne face să gândim frumos.
O femeie este și devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
și creează liniile subțiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.
În mine supraviețuiesc minunatele poeme
în care viața și dragostea se împletesc
și sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Las cuvintele să-ți descrie
Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.
Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.
În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina se curbează după vise
Nimeni nu caută,
se mulțumește cu frântura de viață
în care înoată necunoscutul
pe care-l așteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu fața la perete
și ascultă.
Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
și bântuie prin odaie noaptea.
Lumina pătrunde subțire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Previziune
Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.
Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.
Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.
Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,
prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii de veghe
S-a dezis de îndată de uitare,
stare obișnuită
și urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,
într-o conștiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre și înalte.
Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.
Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaș umbros,
cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care rănește.
Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De mă voi ruga luminii
Ce pot să-ți mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în brațele tale să odihnesc.
Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorința vibrantă mă strigă.
Trandafiri roșii urcători
lângă inima-ți atât de nebună
arome seducătoare adaugă.
Bucurii și tristeți din trup
așteaptă coacerea fructului,
plăcerea și gustul
pâinii calde,
de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.
Văd cum transparentă dispari
cu flăcări deasupra de apele somnului
sub care comorile se ascund
și eu le tot caut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu stele orbitoare
Noblețea încă se mai năpustește-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la față
când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă
și tu vezi,
ridici capul și speri la mai mult.
Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul așteptat,
socotesc totul ca o moștenire cuvenită
și nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuiește darul
într-o lume în care mulți mai visează
să fie prinți de carton ai timpului prezent.
Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ținutul în care înalț porți
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
și păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopțile afinului
Unde nopțile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic
am simțit răcoarea brazilor,
iureșul izvoarelor
dătător de cântec,
risipește mai multă poftă de viață
decât se poate cuprinde.
Îmbracă orizontul în purpură
când soarele apare
înălțându-se peste păduri foșnitoare,
împarte la fiecare lumină
și arome de sănătate.
Câmpia se-nfășoară în galbenul pal
care devine semn de bogăție
și înțelegere,
ce pune-n cuvânt miezul
născător de iubire lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În jocul vieții
Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
și uită să moară.
Intră cu bucurie în jocul vieții
până ajunge la inimă și-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.
Se strânge în mine și cheamă
dorința revoltată
în gândul care-mi tulbura voința
până la anihilare.
Lumina își caută loc în suflet,
irumpe prin toți porii,
tu privești cu ochi somnoroși
tăcerea nevinovată a nopții
pe care n-o poți suporta.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o umbră a punctului
tainele sunt atât de firești
nu știi nimic despre ele
întotdeauna ești privit cu multă înțelegere
fara reacții potrivite la întâmplare
răspunsul e unul neinspirat
în fața unui obiect de care n-ai auzit
schimbul e ca între cer și pământ
te pierzi în cuvinte
ca într-o apă limpede și
încărcat de singurătate
adormi pe genunchi
ca pe o pernă de lut rotunjită
umerii tăi întăriți
desfac carnea trec prin tine
și ai impresia ca nu știi de ce
plângi pietrele
și-ți aluneci picioarele pe iarbă
cu privirea unui orb de unde vine sunetul
cum ai putea sa apari în ochii înțeleptului
decât ca o umbră a punctului
care s-a risipit în timp
și poate ajunge la lumină
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!