Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Așteptarea

Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.

Prin toate mijloacele se anunță durere și moarte,

nimeni nu știe dacă haosul se va sfârși
sau cei care rămân vor trăi în el.

Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu știu ce mai pot atinge.

Singura șansă e așteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.

Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieșirea din munții semeți
apele se limpezesc sărind în cascade
pe fața dimineții soarele își lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceață,
totul se-ntâmplă normal și grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăiește cu teama în oase.

Nesfârșitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
și ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Un bătrân de poveste

Mâine dimineață beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Știu doar că un bătrân bea apă din ele
și face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
și face umbră pământului.

Timpul trece și fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
și cu amintirile pe care le povestește,
i s-a făcut și înmormântare creștinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut și ea
și a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credința sa în apa vieții sfințită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
și astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se cioplește durerea,
mâna cu dălți ascuțite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte și viață.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârși luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-și facă semnul
și inima de măr fermecat

din care fiecare să muște iubire.

Și pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toți așteaptă cu inima strânsă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Întotdeauna îmi creșteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceață
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să știu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste ițe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potrivește nimic,
aerul e greu când îl respir singur
și în piept simt o durere.

Nu știu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
și totul îți pare zdrențuit de timp,
e o mirare-n sine acest conținut neînțeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laț,
zborul e o idee prea îndrăzneață
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
și acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerșită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireșii
pe care și tu îi iubesți.


Întotdeauna îmi creșteau aripi
acum le am
și nu știu cum să zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Virusul păcatului

S-a ivit din senin riscul de moarte,
timpul trece nepăsător,
izolați în case așteptăm,
să plece de unde a venit.
Viața se teme,
totul ne separă înclusiv aerul,
nu trebuie să ne atingem,
cerul, pământul și ruga
singurele ce ne aduc lumina
ne lasă să o privim pe fereastră.

Doamne, mă întreb,
cine aruncă peste omenire molima?
Sigur nu tu, cred că tot oamenii
risipesc virusul păcatului
când unii au ajuns în culmea orgoliului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.

Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Morți sau vii?...

Moarte în viață sau viață în moarte?
Cum e acum și cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm și unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viață și moarte și invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-așteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morți nașterii vină?

Nașteri din moarte, murim a ne naște,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ca și până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poți struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută și ademenitoare

apoi
îmi revin și privesc lumea
așa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine și rămân așa
un trecător prin zile și nopți cu întrebări
și mai puține răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luați în seamă
ca și până acum

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

îngeri nu mai sunt demult

lumea e plină de inconsecvență
dar nimeni nu se lasă convins
și tot încearcă

știu cum fiecare își susține ideea
și moare cu ea-n brațe
caut să pricep demersul
nu mă dau bătut
dar primesc pe la spate

rațiunea se clatină
adevărul se îngroapă repede
deși nu e mort

îngeri nu mai sunt demult
defilează cei puternici
cu mâinile-n buzunare
și nasul pe sus

lumea e ruptă-n bucăți
care nu se lasă convinse
la unitate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se cațără Moartea.

Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul întețit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfășurați în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunță înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeași durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristețe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să știu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare și drumul.

Nu știu dacă o să mai revin,
de pe acoperișul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ și plânge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existența
care locuiște nestingherită în trup
cu statut de viață.

mai departe merg liniștit
până la capătul speranței dezlănțuite
ce nu se lasă supusă de ignoranță
nici de aspirațiile neverosimile timpului prezent
și încearcă să scape de singurătate
cu omiprezența ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spațiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea, de fapt

domnule taximetrist oprește-mă te rog
pe marginea prăpastiei,
pe la sfârșit de an,
vreau să văd cum e pe fundul gropii,
acolo,
unde mai nimeni nu se uită niciodată.

du-mă în treacăt pe la azilul de noapte,
pe la casele de bătrâni și orfani,
pe la casele de nebuni,
prin ghetourile umilinței,
du-mă până la sfârșitul lumii
și înapoi,
lasă-mă puțin la colțul străzii unde își
amanetează oamenii sufletul
și trupul
să văd dacă Dumnezeu se vede la fel
de frumos,
și dacă aerul încă nu e impozitat.


sunt și acolo oameni pesemne care iubesc,
le e foame,
și chiar mai plâng câteodată.

domnule taximetrist, du-mă
pe marginea prăpastiei în fiecare an,
să mă uit în ochii lui Dumnezeu,
să-mi spună și mie
cum e lumea
de fapt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Robotul cu personalitate

Lumea și-a tăiat degetele înainte de a-și da mâna,
acum fiecare privește cu suspiciune tot ce se întâmplă
și nu cedează din părerile proprii.

În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot felul
și nu spun că este rău sau este bine,
dar nu e ceva care deschide ușile fără cheia potrivită
și nici oamenii nu se vor trezi din cenușiul vieții
mai cinstiți decât sunt.

Peste tot bântuie mișcarea care răstoarnă obișnuitul,
viermele schimbării care roade trecutul,
grăbește schimbarea la față a viitorului imediat,
pune pe jar deprinderile împământenite
și se filtrează esența într-un robot cu personalitate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumea se purifică

Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
și n-am știut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.

Am semne în care nu mai cred orbește
și nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.


Nu tot ce-i dureros e și fatal,
durerea lasă totuși urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba și pe terenul ars.

Lovirea pe neașteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupți cu toate mijloacele posibile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aș folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Pașii ar prelungi drumul la orizont.
Nu știu ce aș face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deșert
prin care nu trece femeia.
Numai tu ești umbra pe care mă suprapun
și intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
și zboară.

poezie de (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Puținul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă și-mi induc neființa

închid în cerc patimile și suferințele
teama mă face să rămân în afară
și nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forțat timpul prin sânge
fulgere de viață

neliniștea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime și nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

nopțile care vin tulburi
întoarce-le din drum
nu-ți cer decât puținul
unei mici flăcări
care nu se stinge niciodată
sub o icoană sfântă

la care nu obosesc să mă închin

poezie de (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Eu și ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorințele în palmele asudate
și gâdurile se cuibăresc sub streașina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
și așteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când orașul își închide porțile
și străzile rămân pustii.

Dimineața când orașul se trezește din somn
ea pornește să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
și ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
și ea nu era nicăieri.

Nu știu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook