
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuși
nu mă mai cred ocolit de cuvinte
țin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înțeles
tu mă simți abătut
mă lași să privesc departe
cu ochii supuși
îmi adun gândurile și le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
și mă bucur ca un copil
port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinții strânși
mă conving singur că nu există
și deschid larg ușa să scape în lume
angoasele vremii sunt peste tot
nici nu știu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
și nu mă vezi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești martorul suferinței mele
și mă bucur să știu
că nimic din ceea ce mi se întâmplă
nu se pierde
că ploaia ce curge
de-o vreme
îmi spală fiecare celulă
ești martorul suferinței mele
singurul care știe că sângele
și carnea
au învățat să trăiască
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
da
tu ești singurul meu martor
în fața unui întreg univers
și stropii de ploaie
trec mai departe
din celulă în celulă
ca din visul meu
în visul tău
și nimic nu se pierde
da
dragul meu
tu ești martorul suferinței fără sfârșit
singurul care știe
că sinele meu
umblă în pustiu
ca un fiu risipitor
ce se va întoarce
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
și mă bucur să știu
că nimic din ce se întâmplă cu mine
nu se va pierde
nimic
totul va trece
din celulă în celulă
din visul meu în visul tău
până la sfârșitul acestei vieți
și mai departe
poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă
o lume nebună care nu se dezminte
nu poți s-o lași să aștepte la barieră
când prin stație nu trece niciun tren
o rupi în bucăți pentru fiecare oraș sau sat
și o lași să se descurce singură
să-și croiască drumul
cel fără de moarte
și prin pustiu
nici într-un gest de supremă grație
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar
mă simt amețit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.
caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca niște cuvinte de memoria în care-s păstrate
și mă voi refugia în sufletu tău
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină
gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ținut
din care pleacă păsările
peste un deșert de apă
Dumnezeu pescuiește sârguincios
încerc și eu cu undița de argint
dar nimic
aștept minunea când trag peștii
și se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
și pleacă.
n-o urmăresc
prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuiește frumos
și merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în țara, grădină
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă lași fără vise
Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumusețea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existență palpabilă.
Tu nu mă lași fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.
Rabd cu dăruire și voință neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.
Prin lume circulă tot felul de zvonuri
și chiar amenințări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.
Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
și merg mai departe la țintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viață
ca și minciuna la existența reală.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină e cu țărani
Nopție tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.
Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu țărani.
Pe acoperișuri cade lumina
și alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliță ruptă din cer
se plimbă neliniștea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.
Dacă lumea e prea complicată
și nu pot să o înțeleg,
iubesc din inimă toți copiii
și pentru ei las cărarea deschisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O monedă validă
ai trecut și rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touși fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin
gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
și văd mai departe ținta de atins
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul discordiei
Ai mușcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai știut ce se poate întâmpla
când îți lași amprenta pe valul durerii răscolite.
Spui cuvinte pline de complicități,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
și fac stricăciuni.
Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
și lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te lași învins,
să aștepți zilele în care te regăsești cuminte.
Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
și nu pot trece peste podul fragil
fără tristețe și teamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur
singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur
si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa știe
singur
am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi așteaptă pensia
înaintea să își vadă sfârșitul
totul era plin,
iar eu mă simțeam în plus
singur
si nimeni suficient de deștept să mă înțeleagă
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul

Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri
îmi număr pașii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost
nu știu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume
aș îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
și mă regăsesc în tăcerea vârstei
nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmărește clipă de clipă
și sufăr fără să spun
nervii se joacă cu așteptarea
și vor s-o suprime
întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
și locul se vindecă
privesc lumea cu ochii țintă
și nu mă mir ce se întâmplă
pașii se fac tot mai grei
deși îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc
nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiș
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
și mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns
am sufletul rotund
și e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă mințit
A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere.
Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporește tot mai mult,
nimeni nu se lasă mințit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,
o neîncredere se ridică încet din genunchi.
Cine va sta în umbră să judece,
va ști să lase la urmă răspunsul
mult mai subțire decât se așteaptă
și mai străin decât noi, de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă știu
De când mă știu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.
Tac atât cât un răspuns adevărat
și rup în bucăți toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.
Timpul trece peste acoperișuri
fără să privească în urmă suferința,
tălpile ard sub pașii neglijenți
și lumea se prinde în hora câștigului.
Când vine cu rezultatele la zi
fiecare privește atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoției înghițită-n sec.
Zilele alunecă leneșe pe drum
și nimeni nu se opune direct,
lumea totuși aleargă în goană
să-și trăiască fărâma de bucurie
și nu acceptă să plângă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu recunoaște nici un fel de bariere. Ea trece peste obstacole, sare peste șanțuri, peste garduri, trece prin pereți pentru a ajunge, plină de speranță, la destinația sa.
citat clasic din Maya Angelou
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă
Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deșert de cenușă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.
Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puțin.
Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir
În fiecare noapte privesc la o stea
și nimeni nu știe de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
și întotdeauna strălucește puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.
Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă și sârguință
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinței
și zidește libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.
Femeia mă privește cu nedumerire,
știe că acolo sus undeva departe
se leagă și dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poți opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieții.
Tot timpul mă socotesc un câștigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!