Ca o umbră de lumină

Încercam să te caut deseori seara
în nedecisele hotare dintre zi şi noapte
când concentrat peste măsură amurgul
pătrunde în spărtura mării pe corăbii fugare.

Tu eşti femeia vinovată de dragoste
care omori ceaţa cu ochii pătrunzători
şi te ascunzi în lumina din lanurile nopţii.
Sunete de crin te învăluie-n taină,
scoicile subtiorilor ţi se deschid
şi pleaca odată cu ele întunericul.
Noaptea, din frica de refuz a lunii
de a lumina fântânile răzleţe
pe unde mersul tău e cu miros de salcâm
mă face să te aştept
în praful drumului,
iar tu vii întotdeauna nepăsătoare
ca o umbră de lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul luminii

dimineaţa
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpâneşte soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face seară pe nota de plată

Ziua se înghesuie să intre pe uşa din faţă,
e dimineaţă devreme şi nu se cade să aştepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e şi ea pornită pe drum.

De undeva noaptea priveşte cu îngăduinţă
şi lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.

Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
şi se înteţeşte nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.

Lansez un zmeu şi o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.

Cerşesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greşit
şi răsuflu apoi uşurat.

Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.

Se face seară pe nota de plată şi pleacă,
fac un efort
citesc şi o dau mai departe nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea la lumină

În convingere se topeşte adevărul
oglindă a reflectării în suflet,

de carnea cuvântului face cute
unde înţelesuri ascunse aşteaptă
ieşirea la lumină.

Gândurile respiră adânc înălţimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânţat să încolţească.

Nopţile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
şi lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se aşază
în cutele somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte arsă

în noaptea prefigurată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire abruptă plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut locul sub soare

Poate că vara mă alungă,
plec undeva sau rămân pe dinafară.
Când mi se aprind felinarele de noapte,
fug burduşit de întâmplările trăite
unde mă cheamă destinul corupt
şi las totul pe seama lui.
Întotdeauna până nu văd cu ochii prăpastia
nu ştiu că există..

Vara mă scoate totuşi din minţi
cu ispitele ei goale de conţinut,
arunc nisipul în ochii duşmanului
intru sălbatic în jungla lumii reale
cu toate abilităţile căpătate-n timp
şi nu mă las furat de împrejurări.

Îmi caut locul sub soare, la umbră,
aştept să mă acopere toamna bogată
cu pledurile ei pregătite de sărbătorile de iarnă
şi ascuns în cuvinte de suflet
încep să le topesc în poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut femeia de ploaie

Ne-am despărţit din acelaşi drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.

Să aşezăm cuvintele în faţa oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.

Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alţii,
Ajunşi la lumină.

Adaug neliniştea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Şi alerg pe uliţele strâmte
Trăgând târâş imaginile.

Se urcă-n mine un obstacol
Flacăra aşteptării de plumb, arde
Nimicul ia forme de cenuşă udă
Şi mă îmbărbătez.

Mânia îmi surpă blesteme
Sămânţa tăcerii se împrăştie pe drumuri
Mă voi urca pe acoperişul nopţii surde
Însetat, caut femeia de ploaie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o fereastră nevăzută femeia

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.

Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură
pe malul celălalt al vorbirii,
pe văile de calcar unde se fură caii nopţii
şi se închid în cetăţi
în care n-au mai intrat nici femeie, nici pasăre
lovite de păcatul morţii subite.

Nu ştiu, mi-e teamă de preziceri
după părăsirea viselor care închid apusul
pe o câmpie de umbre în taina somnului
fără lumină, fără cântec şi hrană
păşesc pe pământuri sterpe
unde nu există drumuri iar mersul
este o himeră care duce mai degrabă spre moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
şi tu priveşti gânditor bolta,
are basoreliefuri şi-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simţi mai uşor în greutate, pluteşti.

Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
şi cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii îşi caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laş în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafaţă
se plimbă prin adâncul pământului
ca un ţipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
şi un om plin de remuşcări îi suge rărunchii.

Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispăşeşti păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă şi de tisă.

Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu ţinteşte nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care şi zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolţi
cu arcade sprijinite de pilaştri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina de înviere

Seara aceasta, inima mea va străluci precum o stea
Deşi apusă, odată cu răsăritul soarelui
Voi răsări din alte cămăşi, sub alte pleoape.
Voi învia prin fiecare deschidere
Voi redeschide ochii şi-n vis va fi lumină.
Lucirea ce ne va zâmbi mereu la margine de zi
Te strig lumină, te caut adierea lunii
Cu zâmbetul tu-mi vei picta pe piele: emoţione,
Buze, tatuaje veşnic deschise în lumina sufletului meu.

poezie de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgăritar şi crin

şopteşte
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieţilor noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înşelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanţii nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
şopteşte printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinţei
înduioşător de nevinovate
ca o lumină care învie din morţi
speranţa în viaţă.

lumina pe umerii tăi calzi
capătă contur de regină
cu linii pământene de frumos
desenate rotund pe trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele

Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopţii,
le aşează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.

Dimineaţa le spală cu lumina
pe faţa vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrenţuite
de formele de relief.

Doar oraşele şi satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
şi oamenii se opresc să privescă
ambarcaţiunile care trec într-o parte şi alta
cu ochii flămânzi de frumuseţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!