Singurătate și teamă
Într- o lume plină de neguri și umbre
moartea se joacă de-a viața
și când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deșertăciune.
Soarta cred că și-a pierdut
sămânța în care se crede,
să mai răsară.
Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt și pielea de lămâie,
fără multă așteptare
primăvara din mine nu mai înmugurește.
și eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lume neutră
Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care își expune la vedere luciul
și mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.
Lumea o percep ca o risipire de senzații
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.
Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăți de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.
Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
și rămân un mușuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-ntunec, Doamne
Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi și vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri dușmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne și în oase,
de încep de-acum s-alunec.
Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preț,
știu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le știe nimeni când mai vin,
dar poate și aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreț
voi construi o altă casă verde
de se vor naște blânde vindecări
și iar va curge-n mine har divin.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teama se închide în trup
Peste tot bântuie mortea,
tăișul subțire cu otravă fierbinte
se risipește de la om la om.
Teama se închide în trup
și ochii capătă o privire de ceață,
de simt cum se așează praful pe cuvinte.
Tu rupi armura de taină
și îmbraci o ie de in,
dar ești mai departe de mine,
rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulțumit că trăiesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar cred că nimic nu se pierde
Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le știu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.
Nici necazul nu-mi lipsește, vine și pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,
de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere și voință,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.
Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
și uit să iau norocul cu mine,
Aș vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porțile împărătești
în acea desfătare care seamănă bucurie.
Chiar cred că nimic nu se pierde,
când crește-n mine miracolul iubirii
și-n el se ascunde nașterea pruncului.
Între lume și mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.
Totul se năruie și se zidește la loc,
când în inimi locuim amândoi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai sunt același
Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt același
și am fost suspendat între bucurie și durere
unde totul tace și nu se mișcă,
capătă forță de persuasiune și urcă pe înălțimi
în care cuvintele au alte sensuri.
Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
și nu ajunge, nu-i destul,
cred că voința mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simțire
și toți cei ce fug de mine și nu mă înțeleg
n-au frică de moarte și nici în viață nu cred.
Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.
Neobservați de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
așezate pe drumuri desfundate.
Cineva mi-a deschis orizontul și i-a făcut porți
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără timp pierdut
am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni și frustrări
ce nu mă încântă
cu destule umbre tăiate în bucăți
îmi dojenesc simțurile care mă înșală
și mă ridic cu fața spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci
aud ciripitul păsărilor dimineții
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfășurare a clipelor
fără grabă și fără timp pierdut
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața și moartea
Să privim viul din interior și să-l înțelegem
pentru a ne îngloba și pe noi
de acolo de unde pornește și continuă scara evoluției.
Să gândim cum se instalează binele și răul
în trupul și în modul de a acționa liber,
în popasul făcut pe pământ,
să devenim simbolul vieții adevărate.
Timpul marele vinovat pentru uzură
oricum determinant și implacabil,
rupe măsura
și oamenii sunt vulnerabili în orice clipă.
Finitul și infinitul se susțin
cum viața și moartea
pleacă la drum împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Primăvara îmi încearcă simțurile,
dar plinul din ele foșnește de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
și adun în mâini verdele crud al spiritului.
Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
și merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.
Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
și aștept ca un copil marea desfășurare
care rupe barierele la care aspir.
Primăvara e mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
și rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație
s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care și-a iventat iubirea
și a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer
a rupt pe rând silabele
și a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiți în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinți
și să se furișeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorințelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
și nopțile de dragoste poetică
se lasă așteptate
lumina din gânduri se ascunde
și-n mâinile moi
prinde speranța și o răsucește
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură și le sapă
în trupul supus prejudecăților
și dorințelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă ușor
fără păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împlinire
noaptea se împarte la zece
ea rămâne egală cu unu
dar poate deveni o jumătate din el
care se înmulțește
în confruntare cu timpul
îi înmugurește, înflorește și rodește trupul
într-un ciclu știut
lumea știe povestea
și se integrează în ea
cu satisfacția împlinirii depline.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu voie sau de nevoie
întotdeauna omul nîndreptățit
se ascunde cu totul în sine însuși
își adăpostește durerea care-l roade în trup
uneori își ascunde visul de văzul, auzul și mirosul lumii
se preface într-o apă liniștită și întinsă
pe care nici nu știi când te înhață vârtejul morții
sub tălpile sale pământul e nesigur, alunecă
pașii trebuie măsurați și făcuți cu atenție
gândurile nu trebuie spuse mai degrabă simulate
tot ce mișcă conține mai multă primejdie
noi vedem doar aparența lucrurilor
însăși viața e un fel de închisoare
în care ești pus în lanțurile situațiilor posibile
numai moartea îți dă libertatea deplină
când poti pleca singur, repede unde vrei
și toți te iartă pentru greșelile comise
cu voie sau de nevoie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se pare oribil
Când soarta s-a îndrăgostit de mine
nu știam nimic despre ea,
mare lucru nu știu nici acum,
eu am gândit toul pe înălțime
ca pe o coloană ce nu se mai termină
și am rămas așa să privesc dezinvolt cerul,
să mă prefac în pământ
cum se spune la învățătura creștină,
dar mi se pare oribil
și nu mă mai gândesc la nimic,
prea mă îmbăt în deșertăciune
și nu beau un vin ca omul
care-și scuipă-n sân,
să nu-l vadă moartea
căzut în letargie spirutuală.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfârșitul
Scapă din vedere teama și uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform și egal,
nu rămâne la nimeni dator.
Când îți torni în pahar imprudența
fără să vezi adâncul ce trupul ți-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viața nu vrea să mai curgă.
O adiere ce flutură neliniști de ospăț,
golește aripa de penele zborului
și înnoptează pe tărâmul morții
nesfârșitul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Linia care desparte
Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid ușa curentului de aer dezinvolt
și pășesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.
Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficțiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluției existenței,
viața înrădăcinată între fibrele pământului
își caută drumurile care înalță spiritul.
Lumina țâșnește prin toate fantele posibile
cu forța venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
și nicio viață seva posibilei veșnicii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit nu va fi...
Tot ce am țesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.
Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilința sărută sufletele înnegrite
și uită punând lumina să vegheze.
Sfârșit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.
Înțelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine și mă iartă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sosește primăvara
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri și florile așteaptă
diminețile cu soarele-n ochi
am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute
de mâine începe drumul
tu mă vei aștepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în față drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi așază piedici
teama de întuneric
îi scăpăra picioarele
acasă răsufla ușurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând
surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre
ochii deveneau iscoditori
se mișcau în orbite
un cuvânt, o avalanșe de vorbe
obligau
la un răspuns
era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauți
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc
apoi așază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane
știa asta
se temeam să nu le lovească
și să declanșeze destinul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără teama din vorbe
Când streșinile iubirii curg
pe acoperișul ei strălucește soarele,
gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.
La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neașteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.
străbați apoi ținutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.
macii câmpiei s-au trezit
ascultă...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc cerul cu o foame nudă
Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul și-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri și gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.
Privesc cerul cu o foame nudă
și ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ți zărească trupul așteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porți
stinse de vijelia trecută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!