Lume neutră

Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care îşi expune la vedere luciul
şi mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.

Lumea o percep ca o risipire de senzaţii
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.

Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăţi de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.

Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
şi rămân un muşuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate şi teamă

Într- o lume plină de neguri şi umbre
moartea se joacă de-a viaţa
şi când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deşertăciune.

Soarta cred că şi-a pierdut
sămânţa în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt şi pielea de lămâie,
fără multă aşteptare
primăvara din mine nu mai înmugureşte.

şi eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăişul subţire cu otravă fierbinte
se risipeşte de la om la om.

Teama se închide în trup
şi ochii capătă o privire de ceaţă,
de simt cum se aşează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
şi îmbraci o ie de in,
dar eşti mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulţumit că trăiesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgit acţional

las toate posibilităţile să se întâmple
fie ele cu influenţe bune ori rele
când nimicul doreşte să iasă în faţă
îi rup picioarele şi-l fugăresc pe scări
prind la gânduri aripi de păsări albe
şi le dau drumul odată cu zmeul favorit
nu cred în bătrâneţea vulgară cu miros de putrefacţie
în clipele pe care le pierd fără să ştiu
orice trădare mă doare, dar n-o fac să zburde
o las în singurătate să se plângă uitării
rana produsă n-o pot vindeca peste noapte
dar nici n-o bag în seamă în fiecare oră
lupt cu mine înainte de a lupta cu alţii
şi adulmec toamna
mă hrănesc şi când nu sunt flămând
o rup în bucăţi şi-i înghit rodul
frunzele de pe jos îmi fură tristeţea
rămân ca un cerb într-o rezervaţie

spune-mi tot ce gândeşti dacă o faci
uimeşte-ă cu plictiseala cuvintelor
lasă-mă să-ţi fur ce tu crezi că n-ai
nu-ţi expune părţile care vreau să le caut
sigur n-o să le mai găsesc atrăgătoare
şi rămân un dezamăgit acţional.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul e încă pe drum

Cade noaptea în pereţii scorojiţi
şi-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristeţe
cu lacrimi fără să curgă.

Dar ce nelinişte apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.

Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...

rupe din mine bucăţi colţuroase
pe care nu vrau să le pierd.

Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
şi tu-mi şopteşti
sfârşitul e încă pe drum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre mobilurile raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de dimineaţă

Aştept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinţii din întuneric
şi se grăbeşte să apună.

Se crapă de dimineaţă prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roşie
abundent sângerândă.

Soarele îşi desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu uit ce trebuie uitat

Nu am altă alternativă veritabilă,
sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
jocul acesta este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc bine.

Mulţi se feresc să mă numească,
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu,
dar nu-s iertaţi când ies la rampă.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
când nimic nu se câştigă uşor
şi lupta este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
şi nu uit ce trebuie uitat,
dar pentru cine îmi trânteşte uşa în faţă
vremea trece şi mi se rupe răbdarea,
cea care sparge echilibrul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara îmi încearcă simţurile,
dar plinul din ele foşneşte de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
şi adun în mâini verdele crud al spiritului.

Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
şi merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.

Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
şi aştept ca un copil marea desfăşurare
care rupe barierele la care aspir.

Primăvara e mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
şi rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul personal

Trăiesc în spatele unui cod personal
de care nu pot scăpa,
cu el poţi afla totul despre mine.

Nu mi-au crescut aripi de păsări,
nici de înger.
sunt o parte neglijabilă a universului
pe care-l port în imaginaţie.

Unii spun că nu mor,
ci mă transfer pe o altă stea,
dar ce folos dacă acolo
nu mai întâlnesc niciun cunoscut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold care vindecă răni

Tu ştii prea bine
în care sălaş o să locuieşti
niciodată nu pleci
pe drumuri care nu duc niciunde

eu rămân cu sufletul împăcat
să aştept la fereastra nopţii deschisă

te păstrez stăpână a inimii
un imbold care vindecă răni
şi nu iese în afară
decât cu iubirea adusă în braţe
cu trupul subţire
şi arcul întins
peste pustiul vieţii nisipos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără corp şi paşi

tăceri rupte din tainele nopţii
îmi lasă teama în simţuri
într-un timp continuu, fără corp şi paşi
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul

multe întâmplări se pot manifesta
în viaţa fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu şi de performanţe
sedimentate-n scrieri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare uitată

când se începe o faptă
fiecare o gândeşte întreagă şi rotundă
păstrată într-un gând sculptat demult
apoi gândul devine imperfect şi îngust
şi trebuie prelucrat în concordanţă cu timpul
care nu iartă niciodată uitarea ori neglijenţa
de care ne prevalăm vinovaţi

apoi trebuie să evaluăm resursele viitoare
din care ne vom hrăni
şi vom creşte cu fiecare cuvânt în verb
înainte de terminarea lucrării
încât să ne păstrăm cumpătul
şi să fim egali cu noi
în lumea neîncăpătoare de formalităţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.

Prin toate mijloacele se anunţă durere şi moarte,

nimeni nu ştie dacă haosul se va sfârşi
sau cei care rămân vor trăi în el.

Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu ştiu ce mai pot atinge.

Singura şansă e aşteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!