Când ecoul vrea să fie auzit

Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalţă-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.

Se aud cum cresc ierburile şi înfrunzesc pădurile.

Tu aştepţi susurul apelor serii,
mierea vâscoasă din fagurele nopţii
când înfloresc salcâmii şi risipesc arome.

Te-ai întors de unde nici n-ai plecat.

Dorinţele-mi clocotesc în trup, sânge fierbinte,
ce-ţi vor spune cuvintele pe care nu le-am rostit?

Pe tăceri se aşează vorbe abia şoptite,
gesturile capătă semnificaţii nebănuite,
pe urme mi-a căzut schilod trecutul,
funia îl trage pe scara prezentului în viitor.

Când ecoul vrea să fie auzit
nimeni nu ştie de ce se aude numai când strigi,
dar vorbele frumoase nu se strigă, se şoptesc.

Apar mereu ocaziile plăcute
când se nasc sentimentele pure.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soseşte primăvara

sunt plecat în alt anotimp
mă urmăreşte o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu ştie să-mi spună
când soseşte primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri şi florile aşteaptă
dimineţile cu soarele-n ochi

am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute

de mâine începe drumul
tu mă vei aştepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în faţă drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăişul subţire cu otravă fierbinte
se risipeşte de la om la om.

Teama se închide în trup
şi ochii capătă o privire de ceaţă,
de simt cum se aşează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
şi îmbraci o ie de in,
dar eşti mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulţumit că trăiesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome peste amintiri

Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălăşluiesc frumos.

Trăirile lor topesc orice obstacol
şi nu se sfârşesc,
se zidesc în piatră şi se înconjoară
de cetăţile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
şi ajung în ţinutul fermecat.

Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopţi friguroase,
doar salcâmii şi teii înfloriţi
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări în alb şi negru

Dacă mi s-au cuibărit în gânduri iluzii,
sunt departe de realul cognitiv
şi scap din vedere ce mă înconjoară.

În faţa ochilor se perindă trecutul
întâmplări în alb şi negru
într-o rupere de ceea ce cred.

Nu mă plâng dar, nici nu zburd în bucurie,
mă pierd în imagini neconturate clar,
mă îndoiesc de vorbele ce mi se spun
mai ales când sunt oblice.

Dacă iluziile îmi dispar grăbite,
tu contribui cu toată liniştea din cuvinte,
nu mă laşi pradă lupilor vechi,
mă aşezi la masa rotundă cu trei picioare
unde se nasc marile spirite
şi se hrănesc flămânde cu idei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare întreruptă
înflorirea cireşului negru,
altar, de miros
sfinţit.

Căpriorul simte

cum îi cresc cornele-n stele,
două inelare-nuiele.

Noapte de vrajă
unde să plece?

Cum ne farmecă luna,

cum mă nasc
când nu mă mai nasc,

cum mă mir
părăsit de suflet!...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

N-ai ecou, domnule,
Nici bun, nici rău...
Să trăieşti aşa, s-o duci,
Neştiut de nimeni, te strecori...
Ştiţi caii ăia furaţi,
De li se pun cârpe, trenţe, pe copite
Să nu facă zgomot, când sunt scoşi din grajd?
Cine ne-a furat pe noi? ce fel de vite, mârţoage de rasă
Mai suntem şi noi?

Ia suie-te în Piscul cu Bojii
Şi strigă... să vezi, te aude cineva?
- Ce să strig?
- Ce vrei... strigă că iote nu plouă...
Să vezi ce se întâmplă.
- Păi, ce să se întâmple?
- Păi, aia e, că nu se întâmplă nimic.
Ca şi când ai împunge o dată cu acul în cer.
Nu zice nimeni "au"
Dacă împungi o dată în cer
Cu acul.

Fiindcă de aici n-ai niciun fel de ecou.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul ca un vis

Să rabzi mai mult decât poţi
în umbra ei să nu te aştepţi,
să se fluidizeze durerea în lacrimi,

dospeşte înţelegerea ca pentru pâine
şi risipeşti credinţa în inimile altora

când în trup nu te mai răscoleşte ceva
deşi nu se ştie ce se poate întâmpla.

Iar gândul tău lăsat fără picioare
capătă contur de astru îndepărtat,

gândul tău ca o pasăre a universului
îi duce pacea pământului tandru,

gândul ca un vis ce pune semnul împlinirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

În miezul nopţii când lumina vesteşte
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.

Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caş dulce şi ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea patimirii,
capătă strălucire divină.

Îmi amân privirea-n pomii înfloriţi,
să primesc frăgezime în gânduri
darul de al întâmpina înviat pe Iisus
şi de a vesti şi celorlalţi.

Dimineaţa limpede ca după mântuire
aduce acasă curăţirea
ca o boare din care respir
cuvinte vii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!