Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur
de sub o linie frântă
şi de frica morţii agitându-se
ele îşi amână ieşirea din cuibare
cu noi în semne de solidarizare.

a sosit ora 20
oameni izolării convocaţi
din balcoane, fereşti şi lucarne,
încep muzica
de gonire a virusului din oraş şi sferă...
virusul nefastă sosire
din înclinata eprubetă scăpat,
neîncetat pe omenire se răzbună acum;
în palma fiecăruia lipind
ventuze cu sfârşiri logaritmice.

umblă doctrina morţii...
în gesturile ei se amestecă
semne neştiute cu sămânţa pestriţă a pierii
şi-n evidenţă poartă neliniştea dezgropată
dintr-o inconştienţă scrijelată de un final.
groaza răsfoieşte o adâncitură de absurd
din tavan cad goluri insalubre
pe poemu-mi cenuşiu mort pe jumătate.
timpul a început
luceşte a tristeţe aprinsă
nimic uitării nu-l alungă.
abstractele reinventează complicaţia lumii...
oriunde răsare ţelul de fioroasă tremurare;
pe ziduri haşurări sugerând distrugere
şi un instantaneu macabru netulburat
târâie prin primăvara asta o uluire ghimpoasă
şi abilitatea de stârpire a verbului "a fi."

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stau şi mă uit cum frica amestecă
ruşii cu americanii şi cu extratereştrii
şi încă nişte milioane de chinezi.
Îi îmbracă în combinezoane albe,
le pune măşti pe figură.
Cine poate să spună că a privit frica în ochi
şi ştie cu cine seamănă.
Ochii se închid singuri
cu degetele de latex ale unor mănuşi
care în timpul liber fac teatru de umbre.
Un iepure pe un zid pare să ştie
toată istoria viitoare.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştirea

în schiţele neuitării
am reuşit reîntoarcerea spre mine
şi am dat peste un anunţ încovoiat pe un stâlp;
astăzi a murit un artist
lângă statui.
lumânări urcate pe vârfuri parcă prea devreme
urlând spre infinitul ascuns
în peruci de nori.
abateri de gânduri, abateri neîndulcite...
lacrimi adunate pe prispe în muchii
şi-n ocniţe.
clopotul în desfrâu,
tot îşi sună în mintea pustie
lehamitea de moarte.
veselia încă mai aşteaptă pe la uşi...
cade gândul în sine -
se năruie materia,
urgiile chemării au reînceput.

a murit un artist;
nimic nu se mai poate face,
nimicul de el aproape că nu ştie.
totul este fără faimă,
doar noduli de cenuşiu
prin gât de oraş.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

te privesc îndelung
în toate femeile din oraş
păsările albe din mintea ta
concertează în amfiteatrul
nebuniei mele

gogyohka de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

mamă, cu suavitatea muşcată de timpul dintre aguzi
în tremure acum ajunsă şi-n nesigură mişcare...
bâjbâind cuvintele acestea de auzit ce abia le mai auzi,
mereu la geamul lumii începută a fi aprinsă uitare.

o, nici mersul nu-l mai ai ca lumea, din uşă-n perdele...
apăsarea ţi s-a subţiat pe podeaua cărare roasă
aproape străvezie tu, lângă crizanteme şi lalele,
tot mai deasă în disciplina icoanei de pe masă.

în nădejde abia adiere, aproape te mai încerci,
din ochii tăi laşi albastrul rotire spre ucigaşul nord.
unde-ţi este trăirea de odinioară, în ce sfârşiri te îneci
cu fusta grea de stele şi lumina-n pofte de cord?

o, mamă, plâng în verbul ce fuge-n gânduri încoronate...
explodarea tăcerii simt uneori sub al tău direct suspin.
în trupul tău sapă o absorbţie de autentică moarte,
sub ochii mei grimasa ţărnii contrazice gestul de caolin.

cum aş putea trece odaia goală ori puhoiul din stradă
clădind trecutul pe silabe de tăceri şi-n rafale de dureri,
afirmării eu, lăsându-mă înstrăinat şi marfă de pradă,
eu, muncitor de poeme, mereu în deruta unor păreri?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire dreaptă

cât de curând,
din iluzii se va înşira un vânt-n talent
care va face o solitară aplicaţie
cu gândurile mele, cosmice adieri...
apoi o ploaie nervoasă cu stropi de fildeş,
va ciupi din tencuiala cuvintelor
până la o dezamăgire dreaptă.

dar o imagine e la dispoziţia fiecăruia:
un strigăt uriaş umblă retrăind,
toată tristeţea acestei lumi;
şi-n timp ce strânge
rămăşiţele plecărilor în neştire
frunzele de nimic păzite
măsoară gingăşia
ce îngreunează omul suprautopic
prin ceaţă de speranţă el lunecos destul.

eu tot fugind în eclipsele realităţii,
n-am cum să mai simt muzica încarnată
în lenjeriile trase sub serile
cu laturile de arogant roz prelungit
până-n comerţul versatil.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ai spus: "Mă voi duce în altă ţară, voi căuta alt ţărm,
voi găsi un oraş mai bun decât acesta.
Orice încerc să fac se dovedeşte-a fi un eşec,
iar inima mea zace-ngropată-asemeni unui lucru mort.
Cât îmi mai pot lăsa mintea să se descompună aici?
Oriunde mă-ntorc, oriunde privesc,
văd doar ruinele-înnegrite ale vieţii mele, în acest loc,
am petrecut atâţia ani, irosindu-i unul câte unul."

Nu vei găsi o altă ţară, nu vei vei găsi alt ţărm.
Acest oraş te va urmări întotdeauna.
Vei păşi pe-aceleaşi străzi, vei îmbătrâni-n acelaşi cartier,
Vei albi-n aceleaşi case.
Nu vei părăsi niciodată acest oraş.
Nu spera că vei găsi lucruri diferite-altundeva:
Nu există nici o navă pentru tine – şi nici alt drum.
Acum, fiindcă ţi-ai cheltuit viaţa aici, în acest mic ungher,
ea este deja absentă oriunde-n lume.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa de fiecare zi

... Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti...
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb...
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afonie

C mare de pitar, c mic de pitar
Cântec cu partitura săpată în table de lut
pe care se multiplică urechi cu timpanele dezvelite, întoarse-n afară
semne purtătoare de lănci
ecouri ale îngerilor transformaţi în pumnale
simfonii
simfonia destinului
cu o roată împotmolită-n nămol
şi abecedarul cu file îndoite de trecerea luminii prin litere
sângele se amestecă în fiecare celulă
cu plumbul căzut din cuvinte
săpând adânc în artere, în vene, în oase,
în aerul pe care l-ai ademenit să te pască,
în rostirile agăţate de gâtul oamenilor
cu care ţi-ai împărţit viaţa
încerc să ghicesc lucrurile care muşcă din tine
şi caut felia de suflet neatinsă de moarte

muzica a ajuns la final
şi bis nu se mai cere de mult
doar clănţănitul dinţilor morţii
se mai scrie acum pe cerul gurii
în portative.

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de iulie

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd.
un cer plin de ifose în prelungiri cenuşii...
plouă monstruos, plouă din spart de infinit -
parcă se decongelează bucăţi de zenit.

prin oraş mirosuri de smulse crengi
şi sfere fugărite de furtuni nedoborâte.
ciudat e şi mirosul lung de apă zburată
pe lângă tălpi de arbori-n ţărână torturată.

pe la colţuri grămezi de lichid neaciuat.
în biserici se ascund fantome speriate
ghetele au devenit demult mirate bărci
prin neîmblânzita apă despicată lănci.

de sus e o cădere rece, e fără scăpare,
geometrii ude, geometrii răcind oriunde.
replânge cerul reaşezat peste umerii moi
şi peste învelişurile tremurândelor odăi.

bucurii doar prin ecuaţiile ce au pene
şi trec curmezişul speriatelor priviri
prin nedoborâte clipe luând-o spre august
bogat în ore grele cu reamintiri de Faust.

plouă ameninţător cu fluide ascuţite.
s-au ascuns fluturii, au dispărut păsările.
pe la geam, grăbit doar plumb plutitor
cu veghea spre iluzia oarbă din dormitor.

e o ploaie de contrasens în spaţii grăbite,
un tropot de neiertat pe caldarâmul griu.
fulgerul sfâşie gândul zălug ieşit în ploaie,
fisurilor de timp curge oraşului recea zoaie.

goluri înfrigurate şi margini fatal speriate;
timpul ud încearcă ascunderi-n sânii calzi
stâlpi cu feţe tumefiate în prelins cuget
sub lumini de lut, apa e un groaznic urlet.

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd
şi geamul atârnă de îndesitele tristeţi...
s-au ascuns fluturii, păsările au dispărut,
oare cine finanţează ploaia atât de mult?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerdacul

gloria cuvintelor trecea
prin faţa cerdacului orb
şi toate astea se puteau vedea
dintr-o arie muzicală înteţită.
păsările de dragul lui mai făceau
un zbor suplimentar prin totala seară.
tu tot alergai prin sentimentele mele
ştiind că-n capătul lor se cheltuiau nuanţele
de o albastră mirare aduse
datorită unui cer ce te aştepta
cu autentică mână întinsă.

în sublimă aşteptare eu aşezat
cu-n spectru de intenţii albe şi păcatul trăirii
ritmul ţi-l voiam oprit.
eu, din zbaterea emoţiilor întinse
joc plutind pe lacrimi,
rezonanţele să ţi le ofer
invadând maldărul de mistere;
şi cu timpul negociind să mi te mai lase puţin,
sărutului peste cerdacul adormit.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans lent

Ai urmărit vreodată copiii
Învârtindu-se roată?
Sau ai ascultat când degetele ploii
În colbul umezit încep să bată?
Ai privit vreodată cum scapătă soarele în noapte?
Dar zborul imprevizibil al unui fluture-n volte elegante?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

De ce prin fiecare zi-alergi
De parcă-ai fi-n concurs cu ne-ajunsul?
Când întrebi " ce mai faci",
Asculţi răspunsul?

Când ziua s-a sfârşit
Şi ai intrat în pat, furnici
Din muşuroiul cu sute de probleme, griji
Îţi trec prin cap, ca trenurile prin gări mici?

Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

I-ai spus copilului
"Vom face mâine asta", cu bruscheţe?
Şi-n graba care te împinge
I-ai văzut oare-n ochi acea tristeţe?

Ai pierdut pe veci
Prietenia acelora pentru care n-ai avut
Niciodată răbdare şi nici timp
Să-i suni şi să le spui " salut".
Mai bine las-o mai la pas.
Nu dansa atât de iute, dus de vânt.
Timpul e scurt.
Muzica se va opri curând.

Alergând atât de iute s-ajungi – împreună cu alţii sau solo,
Pierzi o jumătate din bucuria de-ajunge-acolo.
Când te-îngrijorezi şi tot zoreşti prin zile
Este ca atunci când ai un dar, dar nu-l despachetezi,
Şi stă uitat ca baliga-n cirezi.
Sau darul este aiurea aruncat.

Viaţa nu-i un concurs.

Ia-o domol, nu fi aşa grăbit.
Ascultă muzica
Înainte ca melodia să-ajungă la sfârşit.

poezie de David L. Weatherford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

în timpul din urmă
cel din urmă rămas
plec fără urmă
tăcut şi la pas
pasul e greu şi trupul rebel
sângerează gândul în amurg
dansează prin păduri albe iele
goale, pure şi ele
privesc dansul lor aprig
dans nebun, dansul de foc
în viaţa asta fără de noroc
prin craniu şuieră vântul
ielele fug, prin păduri de fagi se ascund
obosit, poposesc în tragic cătun
la margine de veac
sfâşiate, vise atârnă de poarta tăcerii
pescăruşii ţipă pe mare,
a dulce, suavă chemare
acolo, în larg, dincolo de zare
în zori voi pleca pe valul tăcut
ce trupul îmi poartă
ce viaţă, ce soartă
să bat din poartă în poartă
să pier în a mea vatră
revin în fiecare an pe ţărm
purtat de un dor, pe câte un val
să dărui speranţă, iubire în toate
aduc din mare, o chemare
o scrisoare,
pentru femeia ce aşteaptă la mal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpăţâni în dulapurile femeilor

Zac cu capul pe perne trupuri slabe,
Ochi holbaţi şi-încâlcite laţe albe;
Cu fălci deschise, cu gâturi uscate ca nişte junghere,
Cu fiecare tendon în relief, la vedere;
Deasupra bărbii, o gură vorbeşte neauzit
Către cineva pe care nimeni nu-l vede.

Acum şaizeci de ani ochii lor zâmbeau gentil
La o iubită, la un soţ, la primul copil.

Zâmbetu-i pentru tineri, bătrânii plătesc birul:
Ȋntâi groaza morţii şi, apoi, delirul.

poezie de Philip Larkin (1972), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea izolării

eu străbat replicile tăcerii definitive
şi ordonez bibelouri între axele părerii înlăcrimate.
mut gânduri prin aspiraţii prăfuite,
banal ud viaţa muşcatei de pe noptieră
îngândurat lăsând-o să privească împrejurul
până la refuz.

muchiile şifonierului zac în inepţii grave
de când în patrulaterul izolării
adun amintiri solidificate rând pe rând.
mi-e teamă că primăvara-mi va cere degete afară
pentru transfer de simţuri...
că şansa uitării de înverzire m-ar putea cuprinde
ca o răutăcioasă inspecţie
de când pustiul străzii se înhăită cu viruşii covid19
în răsfrângerea sensului de moarte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel elegiac

bătrâni plecaţi sub ţărâne;
cu degetele articulate morţii
încrustând harpe bătrâne,
violentelor tăceri în datina sorţii.

la căpătâi tot strigăt de arbori,
strigăt vegetal-n eclipsă de auz.
liniile vieţii rămân fără de candori,
tristeţi colţuroase atacă luna abuz.

peste gânduri, goluri lunecă
cer delirant şi niciun răspuns;
lunecă îndeajuns şi-n mânecă,
nicio schimbare, nici în ascuns.

o, şi frigul fuge auzit pe fereşti...
ochiul se converteşte-n oglindă
şi norul de nord pe frunţi omeneşti
trage toamna în metalică colindă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Îmi e greu să cred că o persoană care a absolvit la Institutul Laue-Langevin are volumul 2 din colecţia Dolly Parton.
Charlie: Dă-mi asta.
Jen: Şi de ce este atât de important pentru tine ca eu să ascult melodia asta?
Charlie: Pentru că, odată ce asculţi înregistrarea originală a melodiei "I'll Always love you" cântată de Dolly Parton în 1974, melodie cunoscută ca soundtrackul filmului "Bodyguard", o să-ţi dai seama pentru prima dată în viaţa ta ce înseamnă să nu fii jalnic. Şi în momentul respectiv tot universul tău se va întoarce cu sususl în jos. Tot ceea ce ţi se părea normal, acum o să ţi se pară corect.
Jen: Şi ăsta e un lucru bun?
Charlie: Bineînţeles. La ce e bună muzica dacă nu să-ţi înşele toate aşteptările şi să te dea peste cap din când în când?
Jen: Eu credeam că pentru asta sunt oamenii.
Charlie: Ce?
Jen: Nimic. Doar că nu-mi vine să cred că îţi place muzica country.
Charlie: Îmi plac toate genurile de muzică spre deosebire de tine care eşti cinică şi conservatoare. Eşti probabil una din fetele alea ciudate din clasa mijlocie care se uită mult la televizor şi care se plimbă prin oraş cu Volvoul vechi al tatălui lor.
Jen: Vin dintr-un oraş mic, îmi place să împletesc şi locuiesc cu bunica mea.
Charlie: E în regulă pentru mine.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!