Dezamăgire dreaptă

cât de curând,
din iluzii se va înşira un vânt-n talent
care va face o solitară aplicaţie
cu gândurile mele, cosmice adieri...
apoi o ploaie nervoasă cu stropi de fildeş,
va ciupi din tencuiala cuvintelor
până la o dezamăgire dreaptă.

dar o imagine e la dispoziţia fiecăruia:
un strigăt uriaş umblă retrăind,
toată tristeţea acestei lumi;
şi-n timp ce strânge
rămăşiţele plecărilor în neştire
frunzele de nimic păzite
măsoară gingăşia
ce îngreunează omul suprautopic
prin ceaţă de speranţă el lunecos destul.

eu tot fugind în eclipsele realităţii,
n-am cum să mai simt muzica încarnată
în lenjeriile trase sub serile
cu laturile de arogant roz prelungit
până-n comerţul versatil.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

tristeţea mea umblă peste tot,
prin oraşe de provincie
uitate de timp,
prin târguri şi sate de munte,
prin munţii cu creste cărunte,
prin constelaţii
pierdute în haos
şi nu-şi găseşte repaus...

tristeţea mea - floare de lotus,
tristeţea mea
cu care mă pierd în azur,
tristeţea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă laşi,
de ce mă mai chemi?

tristeţea mea - cerşetor zdrenţuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?

nuanţa de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veşnicind,
logodiţi în astral,
un blestem ancestral...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-AM CURAJUL
N-am curajul să privesc în fiecare zi în oglindă: îi simt ironia crăpându-i pe buze.
Îi întorc spatele cu bucurie, nu-i cunosc pe cei din urma mea: de ce-mi răsfoiesc amprentele ca pe frunzele toamnei?
Doamne, îmi beau cafeaua ca pe o cupă cu otravă: revigorantă!
Între timp, lumea se spală pe mâini cu acest verde târziu de toamnă.
Şi bucuria, şi tristeţea dau în clocot ca mustul în butoi. Bulele de aer îi măsoară viaţa... Efemeride de doi bani...
Aveţi dreptate, până la urmă, restul e totul!

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec

Si în cădere
Mă agăţ
De colţul lunii
Cu un strigăt de lup.

Unghiile mi-au crescut lungi
Si acum le pictez frumos
In fildeş alb şi negru
Pe toate şapte.
In păr am sălcii
Si nu-mi mai aduc aminte
Care lacrimi sunt ale mele.

Din timp în timp
Imi mai pilesc câte un dinte
Iţit aiurea, cruce pe mormânt.

L-aş invita la un ceai
Pe Bătrânul alb
Dar n-am mai şters praful
De-o viaţă
Si mai bine aştept
Vremea curăţeniei generale
De apoi.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de veşnicie

stropi de veşnicie

ploaie de luni şi stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori şi comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete şi culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în fiinţa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Îmi amintesc de tine,
Când mă gândesc la mine
Şi tot ce a însemnat
Sentimentul tău curat.

Nu preţuim ce avem
Conjugăm doar verbul"vrem"!
Te caut neîncetat
Cu un strigăt disperat!

Amintirea reînvie,
Inima o simt iar vie,
Când imaginea păleşte
Inima, iar amuţeşte...

Şi tristeţea mă cuprinde
Am rămas fără cuvinte,
Doar c-un dor imens de tine
Fără speranţă de bine...

Roua inimii se scurge
Într-un potir care strânge
Toată jale-acumulată
De ani întregi adunată!

poezie de Magdalena Dale
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul face,omul trage

Omul face şi desface,
Se duce şi se întoarce.
Culege şi iar culege,
Cu nimic nu se alege.
Ce face azi, mâine strică.
Face şi băuturică.
O pune în poloboace,
Apoi bea, turtă se face.
Bea până criţă se face.
Câte şapte zile zace.
Asta ştie, asta face.
Omul face, omul trage.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pelegrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor. Aflu obiceiurile de prin partea locului şi apoi procesul este foarte complicat. Se bazează pe observaţie, pe concentrare, pe o muncă migăloasă şi perseverenţă. Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe.

Maria Tănase în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu faust

care se-neacă în şliboviţa
unde hangiu pune apă
în fiecare noapte udă vii
prin ceaţă şi priveşti felinarele
care afumă ţânţarii obosiţi
de umezeala din casele dărâmate
cu tristeţea care te aşteaptă
la fiecare uşă te topeşti
de băutură prin întuneric
bâjbâi după trupul femeii bete
şi mă reîntorc la zidurile ude
de nimic nu-mi pasă
când simt poezia ca substanţă
vreau să fiu faust mai degrabă
cad în apa care trece peste umeri
chipuri groaznice trec pe lângă nas
le simt mirosul de catran
mă cutremur ridicat şi dus
apoi depus în cârciuma plină de fum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur
de sub o linie frântă
şi de frica morţii agitându-se
ele îşi amână ieşirea din cuibare
cu noi în semne de solidarizare.

a sosit ora 20
oameni izolării convocaţi
din balcoane, fereşti şi lucarne,
încep muzica
de gonire a virusului din oraş şi sferă...
virusul nefastă sosire
din înclinata eprubetă scăpat,
neîncetat pe omenire se răzbună acum;
în palma fiecăruia lipind
ventuze cu sfârşiri logaritmice.

umblă doctrina morţii...
în gesturile ei se amestecă
semne neştiute cu sămânţa pestriţă a pierii
şi-n evidenţă poartă neliniştea dezgropată
dintr-o inconştienţă scrijelată de un final.
groaza răsfoieşte o adâncitură de absurd
din tavan cad goluri insalubre
pe poemu-mi cenuşiu mort pe jumătate.
timpul a început
luceşte a tristeţe aprinsă
nimic uitării nu-l alungă.
abstractele reinventează complicaţia lumii...
oriunde răsare ţelul de fioroasă tremurare;
pe ziduri haşurări sugerând distrugere
şi un instantaneu macabru netulburat
târâie prin primăvara asta o uluire ghimpoasă
şi abilitatea de stârpire a verbului "a fi."

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de trecut, în ziua de astăzi

seninul de sus curge-n ochii mei
primăvara-mi şopteşte-ncet, am venit
păşesc agale printre petece de ploaie
şi cânt cu paşii mei rătăciţi, un mozaic
cu sufletul pe un asfalt, rece, încremenit

sus, plâng norii printre copaci cu crengi
de gânduri, prin muguri rătăciţi
şi florile-şi scutură-n vânt nebun petale
de ieri gândurile le-am făcut inele, pentru
trei de mâine şi astăzi, visările le-am adunat
de la fereastra trecutului tău şi-al meu, în mine
apoi le-am dat păsărilor care zboară-n, înălţimi
de suferinţă, să le poarte în depărtări, de tine

am rămas cu o rană-n soare, care mă doare
pun lacrimi în ţărână, pansând tristeţi
întorcerea lor îmi va fi balsam în gânduri
să sădesc în pământul vieţii şi-n arături de timp
iubiri în primăveri care renasc şi nu în veri
aştept acum un fragment de ploaie, îngândurat
asfaltul să fie cald, pentru ca lacrima mea
ce-mi picură, să se evapore în calea ta
şi-n gândul tău, să pot sa zbor prin el
pe-o pasare albă, pe cer senin, cu adieri de dor

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi stăm aici, în mijlocul acestei lumi noi cu creierele noastre primitive reglate pentru viaţa simplă din peşteră – având forţe terifice la dispoziţia noastră şi suntem destul de deştepţi ca să le putem pune în libertate, dar nu suntem în stare să le înţelegem consecinţele.

citat din Albert Szent-Gyorgyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

am legat un ţărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
şi-am făcut un cort viu pescarului meu

de-acum ştiu că
liniştea e singură
aşa cum iubirea mă plimbă prin eu-l şi prin tu-ul
acestei depărtări din suflet

de-acum ştiu să
citesc anotimpuri care mă leagă şi dezleagă
într-un şotron configurat în trifoiul plin cu rouă

de-acum ştiu şi
merg acelaşi pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân şi insula mea verde

de-acum ştiu că
tot acel timp de care n-am ştiut
e tot acest zâmbet din furtună

am legat de mine un fluture
şi-am prelungit o zi
cât o viaţă

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise. Peţitorii trebuie înlăturaţi de Ulise, pentru ca acesta să se poată uni din nou în pace cu soţia sa... Ceea ce caută Ulise este propria sa conştienţă mai adâncă, forţele divine ale sufletului. Cu acestea vrea el să se unească. Înainte de a le găsi, mystul trebuie să învingă tot ceea ce umblă, ca peţitor, după favoarea acestei conştienţe. Ceata acestor peţitori provine din lumea realităţii inferioare, din natura trecătoare. Logica pe care o aplicăm acestei lumi este o urzeală care, o dată ţesută, se destramă mereu.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este ca şi muzica. Muzica este foarte frumoasă, dar o femeie care cântă toată ziua la pian este un blestem. O femeie care face dragoste cu tine toată ziua este mult mai rea; şi totuşi nu este nimic mai plăcut ca dragostea, până la un punct.

citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!