Pastel elegiac

bătrâni plecaţi sub ţărâne;
cu degetele articulate morţii
încrustând harpe bătrâne,
violentelor tăceri în datina sorţii.

la căpătâi tot strigăt de arbori,
strigăt vegetal-n eclipsă de auz.
liniile vieţii rămân fără de candori,
tristeţi colţuroase atacă luna abuz.

peste gânduri, goluri lunecă
cer delirant şi niciun răspuns;
lunecă îndeajuns şi-n mânecă,
nicio schimbare, nici în ascuns.

o, şi frigul fuge auzit pe fereşti...
ochiul se converteşte-n oglindă
şi norul de nord pe frunţi omeneşti
trage toamna în metalică colindă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgule

Portavioane
lunecă în styx

în urmă
rămân morţii

virgule fără regulă
în maculatorul
istoriei.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piscul

Trist,

cu ecou de lavă
şi expirate
cununi de flori,

lunecă,

lunecă piscul
sub neaua timpului,
blocând trecători...

Singur,

nici o cărare
printre troiene
de arşiţi şi ger,

liber,

liber doar drumul
ce calcă pe aripi
şi duce la cer.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de duminică

dintr-un nocturn ocazional
luna îşi sare marmura peste mine plângând,
gândurile dorite se reîntorc din bulevard
prin geamul deschis din albă inerţie.
din ochiul veiozei mă ridic spre tavan
trecând printr-un inadmisibil de curând.

e o duminică ajunsă-n cunoaştere,
ridicată-n concret
până la umerii umpluţi cu insuccese
prin ultimul strigăt concav.
o linie frântă în poarta parcului se vede
şi colonii de emoţii oculte...
e greu să te strecori pe lângă ele
dacă nu te faci o absenţă triunghiulară
ori o nelinie argintie.

succes răpus şi tăvălit în cuget recurent
de când prin spaţiul tău un încotro se întinde
şi zidurile se prăbuşesc amar peste sentimentul cu ifose prin limfă de dialecte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustar

Luna e plină de multe goluri
Golul e plin de multe luni
Sufletul meu, în rostogoluri
Face prin trupul meu minuni.

Mă vindec oarecum de tot ce doare,
Îmbolnăvindu-mă de tot ce nu-s,
Şi tot ce mi se-ntâmplă mi se pare,
Căci tot ce va veni, acum e dus.

Nu dorm, te-ador şi dorul doare, dar
E luni şi luna lunecă lunar.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişor lunecă luna

Linişor lunecă luna, luminându-şi drumul bolţii,
Dulce tremur, glas duios vibrează în vălul nopţii,
Trilu-i înduioşător încântă stârnind fiorii,
Freamătă dorul hoinar în cântul privighetorii.

Cheamă dragostea-n tăcere să-i fie cât mai aproape,
Se prelinge tânguirea într-un susur lin de ape,
Tresar florile-adormite, suspină prin frunze dorul,
Este cântecul de mamă ce îşi leagănă odorul.

Suave chemări străpung peste liniştea adâncă,
Iubirea n-a apărut. Tristă, mai aşteaptă, încă.
Liniştea-i acum deplină în grădina adormită,
A tăcut privighetoarea... Cântă inima-i rănită.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne din bătrâni

tata mereu lăsa lucrurile neterminate

când făcea un gard
nu-i mai bătea cel din urmă cui
de mulgea vaca
îi lăsa viţelului mai mult decât să-l sature
dacă plângea
lacrima lui era mai mică decât a tuturor

nici pe mama nu o pupa îndeajuns
nici pe mine
sau măcar icoana lui de căpătâi
cea cu îngerul morţii

ştia din bătrâni că dacă le laşi aşa
zilele ţi se prelungesc

aşa că pe toate le-a lăsat neterminate

şi viaţa la fel

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de moarte. Strigăt de naştere. Rând pe rând lasă inima pietrelor în zdrenţe. Mă deschid înapoia altui timpan. Sunetele n-au copilărie. Mă nasc şi mă-ngân simultan într-un strigăt de naştere, de agonie.

Nichita Stănescu în Un pământ numit România, Strigăt schimbat (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirifică oglindă

Când mă privesc în ochii-ţi, ce mirare!
O îndoială mă cuprinde-ndată-
În ei parcă zăresc întâia dată
Fiinţa mea, cu-o faţă-ntrebătoare.

Privirea-mi stă umil să iscodească
Şi să pătrundă taina din adâncuri.
Sub zbateri de uitare caut tâlcuri,
Ce viaţa-n doi să nu ne-o adumbrească.

Dorinţele încep să mă cuprindă.
Să-ţi intru-n suflet, căutând răspuns,
La toate câte sunt şi mă colindă.

Vechi gânduri din cenuşă vor s-aprindă
Flacăra mea, sub care m-am ascuns
În ochii tăi, mirifică oglindă.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt, strigăt

Lăsaţi-mă să strig, să răbufnesc şi să mă audă toţi
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu ştiu de sunt plecaţi... a, nu, nu-s morţi
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.

Lăsaţi-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ţinând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenţei prin pustiu, cu visele într-un han.

Lăsaţi-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n ţel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieţii ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... îşi căutând natal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind ceresc
Cerul şi-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu pluguşorul
Îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă
Şi de giuvaier,
Toţi luceferii colindă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Vântul suflă cu lumină
- Lerui, Doamne, Ler -
În buhai de luna plină
Legănat in ger.

Patru heruvimi cu glugă
Albă de oier
Sub fereşti colinde-ndrugă,
- Lerui, Doamne, Ler.

N-au venit cu grâu la poartă,
Ci au rupt din ger
Stele mari ca sa le-mpartă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Şi-n Florar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
Va fi câmpul cer de stele
Tolănit sub cer...

Numai tu aştepţi în tindă,
- Lerui, Doamne, Ler -
Suflete ce n-ai colindă
Şi nu ştii Prier.

Nici un cântec alb nu vine
Fâlfaind mister,
Cu o stea şi pentru tine
- Lerui, Doamne, Ler.

citat clasic din Radu Gyr
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele şi zilele lunecă peste ea fără să facă vreo reflecţie despre trecerea lor.

Anton Holban în Jocurile Daniei
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afirmarea

purtam un surâs omnilateral
când pe sub conducte-n strigăt de rugină,
de imprevizibil escortat,
dădeam peste aroganţii şobolani cu eşarfe la gât.
îndesit-n gânduri nichelate şi răsfirate
până-n cerului înclinată poală
eu, corijat de adierile noi,
pas închipuit spre tine îndreptam.

acum nu ştiu dacă mai e sens
de a-mi menţine stele mărşăluind,
pe ochiu-mi metaforă de lumină
şi grabnic deschis
cu un anumit gen în pripă
trezindu-mi şi nesomnul,
purtătorul mirosului de lemn...
tu să-mi mângâi până-n excepţie,
solitudinea nefastă
şi afirmarea că-mi eşti
gândirea ce înşeală.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şinele

Şerpuite doua şine
Lunecă pe o campie
Arcuite peste deal
Duc cu ele vis real.

Eu rămân pe un peron
Dezolant, noaptea în somn
Şi cand dimineaţa vine
Gol e drumul fara sine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa începe cu primul strigăt şi se termină cu ultimul strigăt.

aforism de Betty Marcovici (12 iulie 2013)
Adăugat de Maya Godoroja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocori timpurii

Doar cocori timpurii
Mai răzbat peste nori;
Şi străbat munţi pustii,
Ce se pierd în culori.

Cerul viu e absent
Peste ochiul proscris,
Iară timpul latent
Se coboară în vis.

Doar un strigăt suav
De egretă pierdută,
Mă adulmecă grav
C-o privire cam mută.

Îmi simt ochiul stins
Şi o lacrimă scrum,
Peste umărul nins
De-ncercări în postum.

Nici ziua nu-i albă,
Când pasărea strigă.
Iar privirea-i în salbă
Şi durerea intrigă...

poezie de Liviu Reti (2 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul tău dual

purtam îmblânziri pe vârful degetelor ce-mi rătăcesc în roz
pentru focul tău dual...
acelaşi ştiut eram, din acelaşi parc,
sub aceeaşi lună ce azvârle demnitate de inel răcoros
peste lucruri şi ispite,
numaidecât să stingă îndrăgostirea de nord.

demagogia privirii fără busolă o lăsam înotând
prin pulsaţiile tale oarbe
de sub ocupaţia sentimentului reaprins
pe o joacă de seară cu trandafirii mov.

gânduri amfibii pluteau nemuncite
prin lacrimile serii
în salvări am trimis silueta unui suspin fâlfâind
şi goluri se aprindeau sunând sclipiri
în calea fericirii geamului
sub care arsă de vise tu te aşterni.
din suburbia înfăţişării tale extrăgeam
dialectele surâsului tău primar
şi o piruetă se legifera de la mine la tine
neştiind dacă e de ajuns.

de ce n-aş crede, zău,
în stele ce se aprind ad-hoc
şi-n umbra unui ritm tu refugiată luptând
cu marele tumult de dantelă?
sau că te amăgeşti de acţiunea altei lumi
c-un univers simfonic scurs
prin degetele tale ditirambice şi acefale,
univers menit să stingă focul tău dual
de iubit şi trăit,
când mila în zdrenţe, supusă stă cu faţa la odaie?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

mamă, cu suavitatea muşcată de timpul dintre aguzi
în tremure acum ajunsă şi-n nesigură mişcare...
bâjbâind cuvintele acestea de auzit ce abia le mai auzi,
mereu la geamul lumii începută a fi aprinsă uitare.

o, nici mersul nu-l mai ai ca lumea, din uşă-n perdele...
apăsarea ţi s-a subţiat pe podeaua cărare roasă
aproape străvezie tu, lângă crizanteme şi lalele,
tot mai deasă în disciplina icoanei de pe masă.

în nădejde abia adiere, aproape te mai încerci,
din ochii tăi laşi albastrul rotire spre ucigaşul nord.
unde-ţi este trăirea de odinioară, în ce sfârşiri te îneci
cu fusta grea de stele şi lumina-n pofte de cord?

o, mamă, plâng în verbul ce fuge-n gânduri încoronate...
explodarea tăcerii simt uneori sub al tău direct suspin.
în trupul tău sapă o absorbţie de autentică moarte,
sub ochii mei grimasa ţărnii contrazice gestul de caolin.

cum aş putea trece odaia goală ori puhoiul din stradă
clădind trecutul pe silabe de tăceri şi-n rafale de dureri,
afirmării eu, lăsându-mă înstrăinat şi marfă de pradă,
eu, muncitor de poeme, mereu în deruta unor păreri?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Croşetez rânduri

Răsucesc emoţii pe ramurile înveşmântate
în strălucirea răsăritului purtând aripi
descântate de boala dulceagă înflorindu-mi la tâmple
într-un dans al muzelor vrăjite de cascade îmbrăţişate.
Răsucesc gânduri despletite de ziduri
într-un strigăt târziu împodobit cu timpul nestatornic
umblându-mi pe perna de insomnii şi iluzii vrăjite
croşetate de ochiul flămând al inimii rătăcitoare între două tăceri.

poezie de Limona Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi

(Pseudomonorimă)

Inima-ţi bate în paşii mărunţi
Îngerii acum îs bătrâni şi cărunţi
Lunecă apa din mare în munţi
Şi se destramă încrederea-n punţi.
Curge sudoarea sărată pe frunţi
Vrei să te doară şi să înfrunţi
N-ai învăţat nici acum să renunţi
Mai bine ar fi să te autodenunţi!
Ţopăie vrăbii, sau joacă la nunţi
Argintul din clopot îl simţi şi-l asculţi
Eşti prizonierul- la fel ca cei mulţi
Vina o porţi. Te-ai născut, tre' să-nfrunţi!
Din pâine, cu lacrimi, abia te înfrupţi
Îţi vine ca lupii în hăuri să cânţi
Ţi-e teamă de viaţă, dar nu vrei să minţi
Mâinile stau la-chinare cuminţi.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nataţie

să strângi apa în braţe
este o nebunie
să stăvileşti nisipul
ce-ţi fuge sub tălpi
când aerul te ustură
este o neputinţă
să vrei să înoţi
în avalul
fluviului cu multe braţe
rupi tăceri
ce acoperă timpul
devii
strigăt tăcut

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!