* * *

Stau şi mă uit cum frica amestecă
ruşii cu americanii şi cu extratereştrii
şi încă nişte milioane de chinezi.
Îi îmbracă în combinezoane albe,
le pune măşti pe figură.
Cine poate să spună că a privit frica în ochi
şi ştie cu cine seamănă.
Ochii se închid singuri
cu degetele de latex ale unor mănuşi
care în timpul liber fac teatru de umbre.
Un iepure pe un zid pare să ştie
toată istoria viitoare.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav - Tămăduieşte-l! Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat - Învaţă-l! Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit - Trezeşte-l! Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat - Urmează-l!

proverbe chinezeşti
Adăugat de Lorylinne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de lux miroase la fel de urât ca frica plebei.

aforism de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

timpul şi spatiul se dilată
invers proporţional
cu ceea ce am
mi-ar trebui un ceas şi o busolă
ca să nu rătăcesc în zadar
ce aspru e aerul
pe care îl fac instrument de măsură
frica pune o virgulă după zero

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie ce ocean a pierdut apa asta care curge acum pe geam...

aforism de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut

cine cunoaşte
cine ştie
să spună
ce este
păcatul cel mare
al celui
ce mai speră
încă

poezie clasică de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1985)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vom trăi ce va fi,
ce nu, vom muri,
ne vom retrage maiestuos,
vom scrie n-a fost sa fie,
cine va citi
să ştie
până la un loc.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a fost pe mare, ştie ce e frica.

proverbe ruseşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te laşi agăţată de gând el tot timpul te "va ajuta"; fie cu frica de bătrâneţe, fie cu frica de moarte, fie cu frica de boală, fie cu frica zilei de mâine, fie cu frica de a nu-l pierde pe gogu, fie cu frica de a nu-ţi pierde minţile. Şi uite aşa gândul te ajută de 5-6 ori pe zi de îţi vine să îţi iei câmpii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut ceva şi n a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să l spună? Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n a fost strivit de el?

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stiu ca ma iubeste

o mână de piatră o mână de apă un coridor verde
visul în care mă trage după sine doamna selaginella beauv
ce poate fi mai de încredere
purtăm ochelari galbeni şi umbrele noastre

în pantofi pe cuie lichide
valsul trecerii

întotdeauna e azi
cine ştie câştigă
cine nu ştie tot câştigă
deasupra un cer cu stele neterminate şi încă un cer
şi încă

şi degetele mele ning din azi în azi fulgul unghie
pe care mi-am scris iniţialele
să fiu găsită

eu ştiu că mă iubeşte
doamnă selaginella beauv eu ştiu că mă iubeşte

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poeţii sunt nişte fiinţe nedesluşite
ei îşi fac nişte lumi pe care le locuiesc singuri
de asta nimeni nu se poate lăuda că a văzut vreodată un poet adevărat

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e iubirea?

Frica de a vorbi,
Frica de a te destăinui,
Frica de a simţi,
Frica de privi,
Frica de a zâmbi,
Frica de a dărui,
Frica de a iubi,
Frica, te ţine captiv
În lumea ta, ca pe un primitiv.
Dar când alungi frica de trăire,
În suflet ţi se instalează iubire.
Sufletul îţi devine luminos şi plin
Şi vrei să-i dăruieşti
Celuilat din prea-plin.
Iubirea nu e chin,
Iubirea nu e venin,
Iubirea nu e supărare,
Iubirea nu e aşteptare
Iubirea nu e ruşinare,
Iubirea vinovaţi nu are.
Iubirea nu e fugă,
Iubirea poate fi o luptă
Pentru tot ce-i mai frumos
Şi pe amândoi vă aşteaptă.
Iubirea nu ştie decât de
Dorinţă plină poezie,
Dor cu muzică stelară,
Bucuria de a-i aduce
Celuilat bucurie,
Fericirea de a
Împărţi aceeaşi fericire
În doi, până la contopire.
Iubirea e uitare de sine.
Nu te mai gândeşti întâi la tine,
Ci la cel ce inima ţi-a dat,
Iubirea e pierdere în celălalt.

poezie de Gabriela Aronovici din Dor cuantic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi ca aidoma unui copil. Un nou-născut nu ştie nici frica, nu ştie nici virusul, nu ştie nimic. Fii Liniştea dinaintea cuvintelor pentru că ea nu cunoaşte nimic. Nu ştie nici măcar frica. Nici măcar curajul. Nici măcar credinţa şi nici măcar îndoiala. E dincolo de orice dualitate. Şi mai ales e dincolo de naştere şi moarte.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu ştie iubi, nu ştie ce e poezia; cine nu ştie muri, nu ştie ce e viaţa.

citat din Alda Merini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanitatea are câteva frici elementare - frica de înălţime, frica de necunoscut, frica de moarte. La acestea, românii au adăugat două: frica de muncă şi frica de presă.

Teodor Burnar (2013)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

apocalipsa vine când iarba are un verde cum nu ai mai văzut,
când brusc ai interes pentru limba păsărilor,
când începi să-i întrebi pe copaci care e numele lor,
când dimineaţa observi că tavanul albastru pare plin de viaţă
şi reuşeşti să distingi norul pe care a călcat un înger.
apocalipsa vine cu părerea de rău pentru care a trebuit să munceşti un pic
în detrimentul automulţumirii pentru care nu a trebuit să mişti un deget.
când îţi pare nedrept că ştii atât de puţtine
deşi cel mai des erai trist că ai puţine.
şi poate de aici vine frica.
apocalipsa înseamnă revelaţie,
nu sfârşit.
probabil ca înainte de a se sfârşi
va trebui mai întâi să înţelegem.
asta îmi dă speranţă, mai este mult.
eu nu ştiu nici măcar cine a scris asta.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după noi

la pamplona oamenii aleargă un animal cald,
nişte coarne, tropotul de copite înghesuit în carne.
se zice că se bucură, sunt liberi şi drepţi,
prigonesc fricile care tremură şi fug.
mulţimile şi le subordonează şi progresul începe
de unde frica agonizează într-un mod umil,
în bătaie de joc, în bătaie de viaţă.
nu se delimitează eroi, hoardele acestea
nici nu au vreun staroste, nici vreun scop.
animalul moare după ce s-a răspândit în fiecare.
cine a spus că animalul moare...

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ridic

mă ridic alene dintre perne
şi cartea-mi alunecă jos
cine ştie care gând al tău
îmi bătuse la uşă duios?

unde eşti, ce mai faci, care strop
de melancolie mai încearcă
să adune cioburile risipite
şi pe noi, două umbre, într-o barcă?

n-am ajuns nici unul la liman
golfurile vieţii pline de piraţi
înapoia noastră doar prăpăstii
şi noi, doi străini adevăraţi

închid ochii şi te revăd iarăşi
învăluită de o tăcere adâncă
doi copii căutând un paradis
care, iată, li se refuză încă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!